SCANDAL LA PROVIŢA DE JOS. Un preot îl acuză pe primar că l-a bruscat, înjurat și scuipat în sediul Primăriei

S-ar părea că, acum mai bine de un veac, intelectualitatea satelor (primarul, notarul și preotul) trăia în mai multă armonie decât o face acum. În România, denumită și Grădina Maicii Domnului (o metaforă prea generoasă și prea politicoasă), viaţa patriarhală din mediul rural a devenit atât de urâtă, încât s-a ajuns acolo unde nu credeam că se va ajunge vreodată, anume ca păstorul administrativ al unor săteni să se ia la harță cu păstorul spiritual al acestora. Iar ca batjocura să fie totală, ea s-a întâmplat într-un spațiu public, chiar în sediul Primăriei Provița de Jos. 

Protagoniștii incidentului sunt primarul comunei, Mihail Dumitrescu, din 1992 în fruntea localității, și părintele paroh Cristian-Valentin Dumitru, care slujește la Biserica „Sf. Nicolae”, una din cele două biserici ale comunei. Conflictul dintre cei doi mocnește de ceva vreme, fiecare considerând că celălalt l-a generat. Preotul Cristian consideră că niște poze cu ulițe desfundate l-au supărat pe primar, dar susține că a postat pozele pe contul de Facebook al parohiei doar din dorința de a arăta lumii că un preot este dator (și chiar își îndeplinește datoria) să ajungă la toți enoriașii, indiferent că sunt bogați sau săraci, că locuiesc în centrul localității sau la periferia ei. Pozele respective se pare că l-au supărat pe primar, după cum susține părintele Cristian: „Probabil, primarul consideră că i-am afectat imaginea electorală, dar departe de mine gândul ăsta!”. Din contră,  edilul-șef ne asigură că nu l-au supărat câtuși de puțin pârdalnicele fotografii: „Vă pot dovedi cu acte oficiale că 97 % din drumurile comunei sunt asfaltate, fiindcă de 26 de ani, de când sunt în fruntea comunei, am căutat să modernizez așezarea și să le bag oamenilor asfalt până la poartă. Mai sunt vreo două ulițe neasfaltate în toată comuna, și pe alea s-a gândit preotul Dumitru să le pună pe net”. Pe de altă parte, preotul satului care poartă numele comunei susține că primarul îi ajută mai mult pe cei din parohia învecinată (din satul Drăgăneasa), deoarece acolo ar trăi mai mulți asistați sociali, care reprezintă cel mai fidel bazin electoral al edilului (situație întâlnită, de altfel, în toate localitățile țării). Mihail Dumitrescu ne asigură că, de-a lungul anilor, a făcut în așa fel încât să-i determine pe consilierii locali să acorde fonduri sensibil egale pentru ambele biserici. Dar mai bine să lăsăm povestea să curgă, pentru ca, la finalul reportajului, cititorii noștri să tragă o concluzie.

Părintele Cristian-Valentin Dumitru: „Domnul primar mi-a promis deseori că va sprijini parohia în proiectele pe care le vom promova pentru binele enoriașilor: ridicarea unui gard al cimitirului, construirea unei noi case parohiale, drenajul terenului din curte pentru a scoate umezeala din pereții bisericii, întocmirea actelor de proprietate asupra imobilelor parohiei ș.a. În acest context, după Bobotează, pe pagina de Facebook a parohiei, am postat câteva poze cu zone mai greu accesibile din parohie. Recunosc, comuna noastră este asfaltată și mi-a fost ușor să ajung la oameni. Nu am postat pozele ca să afectez imaginea electorală a d-lui primar, cum cred că a înțeles dumnealui, ci pentru a arăta lumii că un preot ortodox este dator să ajungă la toți enoriașii, indiferent că locuiesc în centrul localității sau la periferia ei. Am pus pozele și pentru a-i combate pe neoprotestanții din satul vecin care susțin că preoții ortodocși ai comunei aleargă după bani. De la bănuiala neîntemeiată a primarului că i-am făcut un rău, de la această găselniță a sa, s-a ajuns la cearta dintre noi. 

Dl primar mi-a promis de multe ori ajutorul, dar acest ajutor eu nu l-am simțit. Am fost anul trecut cu un deviz la el ca să mă ajute cu niște materiale de construcții, să ridic în viitor, pe un vechi amplasament, o mini-casă parohială în curtea bisericii, fiindcă nu avem casă parohială. Practic, extindeam o cameră modestă cu o bucătărie și o baie. Am lăsat și o cerere în acest sens. Asta era la începutul anului 2018. 

De fapt, noi avem un proiect de modernizare a parohiei, dar din nefericire nu avem actele de proprietate, deci nici cadastrul făcut. Vom depune la Judecătoria Câmpina o acţiune în constatare, pentru dobândirea dreptului de proprietare asupra următoarelor imobile: curtea bisericii parohiale în suprafaţă de 2090 mp, cinci hectare de fâneaţă şi 19.634 mp suprafaţă forestieră. Pentru că auzisem de la câțiva enoriași că dl primar este foarte pornit pe mine, am fost, pe 22 februarie 2018, la Primărie ca să lămuresc lucrurile și să îi înlătur supărarea. Sunt un om al dialogului și voiam să îl asigur pe dl primar că nu are niciun motiv să fie supărat. Nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine, iar când am insistat să vorbim măcar câteva minute, a avut față de mine un comportament total neadecvat. Astfel, mi-a spus că se șterge undeva cu cererea mea, că mă dă afară din clădire pe brânci, m-a înjurat de mamă, mi-a prins mâna în ușița de fier care duce la etaj, iar la final, m-a și scuipat. Nu vă pot spune cuvintele sale, așa cum nu o să pot niciodată să înțeleg de unde a acumulat atâta ură împotriva mea. Mai ales că eu l-am respectat mereu. Atunci chiar mi-a spus în față: «De când ai venit în comuna asta nu îmi place fața ta». Degeaba i-am spus: «vă rog frumos să stăm puțin de vorbă, pentru că eu nu am venit să ne certăm». Am insistat degeaba, și văzând că nu pot să discut cu el, am plecat fără să îl jignesc cu nimic. După ce am ajuns acasă, am fost sunat de un polițist de la postul de poliție al comunei, care m-a întrebat de incident și m-a invitat la post să declar cum a fost. Ajuns acolo, am aflat că dl primar sunase la Prefectură, iar de acolo s-a sunat la Poliția Câmpina, care, la rândul ei, a sunat la Poliția comunei. Toaste acestea le-am aflat prin telefon de la comandantul Poliției Câmpina. În timp ce vorbeam cu dl comandant de la Câmpina, dl primar a sunat și i-a poruncit polițistului comunei să îmi pună fiola că sunt beat și așa beat am venit la Primăria comunei, unde l-am amenințat cu moartea. Eu îl iert pe dl primar pentru felul în care s-a purtat cu mine, mai ales că suntem în Postul Paștelui și Mântuitorul ne învață să ne iubim aproapele. Dar nu cred că își va schimba vreodată atitudinea față de mine”.

Primarul Mihail Dumitrescu: „Vă spun sincer, îmi pare rău că acest om, fiindcă preot nu pot să-i spun, poartă haină bisericească și minte în Postul Paștelui. Nu l-am atins nici măcar cu un deget. Nu i-am adresat nicio jignire. I-am spus să mă lase în pace, că nu vreau să discut cu el, fiindcă nu este nici locul și nici timpul să port cu el vreo discuție. Am vrut să ies din Primărie de cum l-am văzut, dar s-a ținut tot timpul după mine. Vă arăt pe camerele video din dotarea instituției cum au stat lucrurile. Mă tot trăgea de mână și aveam impresia că voia să mă strângă de gât. I-am spus într-adevăr că ar trebui să-i fie rușine pentru tot circul pe care îl făcea, dar nu l-am înjurat și nu l-am scuipat. Am vrut să mă retrag în biroul Poliției Locale, dar nu m-a lăsat să închid ușa, blocând-o cu piciorul. Ca să nu-i zdrelesc și să nu-i rup piciorul pe care îl pusese contra, am ieșit din acel birou și am decis să urc la etaj. S-a ținut după mine ca un cățel, iar când am vrut să închid portița de fier aflată la capătul de jos al scării care duce la etaj, preotul Dumitru a pus mâna pe marginea porții ca să mă împiedice să o închid. Atunci când am tras mai puternic de ușă ca s-o închid, și-a zdrelit puțin mâna de cadrul porții, mână pe care singur și-a așezat-o acolo, nu i-am așezat-o eu cu forța. Tot îmi zicea că nu e drept ce fac, că de ce m-am supărat și de ce nu ajut și parohia pe care o conduce, așa cum am promis. Eu întotdeauna am ajutat în mod egal cele două parohii ale comunei. Dl viceprimar, aici de față, poate să vă confirme (viceprimarul Ionuț Bocioacă, prezent la discuție, a confirmat acest lucru, susținând că, anul trecut, Parohia Sf Nicolae a primit de la Consiliul Local al comunei 25.000 de lei, «bani pe care părintele Cristian nu i-a putut cheltui până la final de an pentru proiectele parohiei, încurcându-se probabil în hățișuri birocratice»)”.

Revenind, primarul ne-a mai declarat următoarele: „Nu eram obligat să stau de vorbă cu preotul Dumitru la acel moment, că nu sunt la cheremul lui.  Iar dacă a văzut că nu am timp sau nu vreau să vorbesc, dacă ar fi dorit să vorbească cu mine neapărat, putea să o facă pe cale instituțională, civilizat, normal, mai exact, putea să se înscrie la o audiență, caz în care nu puteam refuza dialogul cu el. Am sunat într-adevăr la postul de poliție ca să îi cer polițistului de serviciu să-i pună aparatul etilotest, pentru că ori era beat, ori era drogat, mă gândeam eu. Așa mi-a lăsat impresia, pentru că era extrem de agasant și chiar agresiv. Mie mi-era teamă că vrea să îmi pună mâna în gât. La două ore după incident, eram la Câmpina cu nepoțica mea, m-a sunat d-na prefect să-mi spună că preotul s-a plâns la Arhiepiscopie că l-am bătut, iar de-acolo s-a sunat la Guvern, după care un viceprim-ministru a telefonat la Inspectoratul Județean de Poliție ca să fie trimis un echipaj la Provița de Jos, să aplaneze conflictul dintre primarul bătăuș și preotul agresat. Adică deplasări de trupe de parcă era comuna în stare de asediu. Ulterior, i-am trimis d-nei prefect o adresă în care lămuream lucrurile. Ziceai că e comuna în stare de asediu. Eu nu am văzut în viața mea un preot atât de agresiv și atât de mincinos”.

După ce am întrebat câțiva enoriași ai parohiei dacă îl cred în stare pe primar de o asemenea atitudine agresivă (iar aceștia mi-au confirmat că îl cred în stare, pentru că puterea corupe), am vizionat cu atenție imaginile de pe camerele Primăriei. În ele, am văzut un preot destul de liniștit în purtări, insistent, chiar extrem de insistent (i-a prins la un moment dat mâna primarului, dar într-un gest amical de reținere pentru purtarea unei discuții, nu unul agresiv), un preot dornic să vorbească neapărat unui primar extrem de nervos, care prin gestică și printr-un limbaj al trupului se arăta a fi fost capabil de rostirea unor vorbe grele. Este doar o presupunere, desigur, imaginile nu aveau sonor. Dar și primarul are dreptatea sa. În primul rând, nu este obligat să vorbească oricând ar vrea un locuitor al comunei, ci numai în audiențele impuse de lege. Apoi, din imagini, se vedea clar cum preotul bloca ușa unui birou cu piciorul, iar primarul părea că țipă degeaba la el să își retragă piciorul. Nefericită a fost și insistența agasantului preot, care probabil nu dorea să piardă sprijinul financiar al Primăriei, dar și agresivitatea nervosului primar, care, dacă tot a ajuns la al şaptelea mandat, ar fi putut avea mai mult tact, diplomație și înțelegere a situației create. 

Până unde pot coborî urmările acestui conflict din  Provița de Jos? Cât de jos ar putea ajunge? Să sperăm că numele comunei nu va influența, prin puterea sugestiei, desfășurarea viitoare a acestei situații cu un gust teribil de amar.         

Adrian BRAD