Din fericire, în toţi anii din urmă, nu prea am avut ocazia să umblu prin spitalele de stat şi cu atat mai puţin în cele private postrevoluţionare. Cu toate astea, prin conjunctura meseriei de jurnalist, cunosc bine sistemul de sănătate şi o seamă întreagă de oameni şi instituţii ce îl deservesc, ceea ce îmi dă dreptul să am opinii cu privire la inevitabila ciocnire dintre vechi şi nou în România zilelor noastre. E de prisos să vă reamintesc faptul că, dupa 45 de ani de comunism şi 25 de „capitalism”, pacientul român are încă mari rezerve atunci când se prezintă la medicul angajat de stat, fie pentru că nu are cultura controlului periodic şi a prevenţiei, fie pentru că sărăcia, slaba informare ori neîncrederea în profesionalismul cadrelor medicale îl imping la ignorarea propriei stări de sănătate. Nici proiecţia viitorului nu arată prea bine, pentru că programele naţionale de sănătate lispesc cu desăvârşire. Statul, boicotat în bună măsură de corupţia politică şi de incompetenţă, aproape că a renunţat la modernizarea infrastructurii şi la identificarea unor măsuri de stopare a exodului de competenţă din sistem. În acest context, cum se poate asigura un echilibru în sănătatea publică şi cum poate fi redată speranţa pacientului român?
Zilele trecute am aflat, parţial, răspunsul la această întrebare, odată cu inaugurarea spitalului SANCONFIND de la Poiana Câmpina, o iniţiativă privată sosită, parca, din viitor. Şi nu exagerez cu nimic deschizând această fereastră a simţurilor suprarealiste şi afirmând că ceea ce am văzut (dotari, organizare, design, mentalitate) pare de domeniul science-fictionului, într-o ţară în care încă se moare în urma malpraxisului.
SANCONFIND poate fi visul împlinit al pacientului român care a îmbătrânit aşteptând să intre în cabinetele doctorilor din spitale ori policlinici, care, internat cu acte în regulă, dă fuga la farmacie să îşi cumpere tratamentul prescris, care aşteaptă cu zilele rezultatul analizelor vitale, care se vaită de stomac şi primeşte un diagnostic de nevrotic, care umblă la buzunarul cu şpagă de când intră pe poarta spitalului şi până ajunge în sala de operaţii, la cuţit.
De ce cred că SANCONFIND îşi poate respecta blazonul eradicând toate aceste mizerabile practici din portofoliul serviciilor sale? Simplu! Pentru că omul sfinţeşte locul şi în cazul de faţă avem de a face cu un autentic industriaş român, Ioan Simion, propietarul SANCONFIND, omul pentru care nu există jumătăţi de măsură. Am auzit cu urechile mele, în discursul susţinut de domnia sa la inaugurare, că rigurozitatea şi profesionalismul vor fi legile nescrise valabile pentru toţi angajaţii, de la medicul specialist – profesor universitar şi până la ultimul îngrijitor. Am auzit că cine va primi şpagă, indiferent de rang, pleacă a doua zi! Am mai auzit că pacientul român sau străin va găsi la SANCONFIND orice are nevoie pentru a-şi îngriji sănătatea. Peste toate acestea, am înţeles că, mai presus de orice, la SANCONFIND se cultivă respectul omului faţă de om.
Nu îmi fac iluzii că va trece puţin timp până când toate acestea vor fi aşa cum am auzit, metehnele naţiei fiind încă bine înrădăcinate, dar cred că orice îndoială poate fi spulberată în faţa garantului, propietarul şi omul Ioan Simion.
De fapt, dacă ar fi să vorbesc în parabole, cred că SANCONFIND vine din viitorul românesc pentru că prezentul, cu putreziciunea lui, nu face decât să conserve civilizaţia falimentară a trecutului totalitar. Viitorul plantat în prezent, pe care îl reprezintă această oază de binefacere inaugurată la Poiana Câmpina, se aliniază la normalitatea societăţilor avansate şi asta ar trebui să ne dea o speranţă, dar şi o profundă temă de meditaţie. Oare întelegem cât de mult am rămas în urmă şi cât de otrăvitoare este pelagra politică ce devalizează ţara?
Concluzionând, cine nu a auzit încă de SANCONFIND ar face bine să se informeze, pentru că în timpul de azi, edificiul este la fel de spectaculos pe cât erau, la vremea lor, băile termale romane de la Germisara (Geoagiu Băi) în sec. al II-lea d.Hr.
Florin FRĂŢILĂ
