Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe pentru îmbunătăţirea coeficientului energetic al acestor clădiri şi economisirea unor importante resurse de energie convenţională constituie, de câţiva ani, unul dintre principalele obiective ale politicii actualilor guvernanţi. Mai exact, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, a demarat, de mai multă vreme, un program naţional de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, în cadrul căruia, în anul 2009, a fost inclusă şi Câmpina. După ce municipalitatea a parcurs toate etapele proiectului, Guvernul a decis ca trei blocuri (B7, B8 şi B2) situate pe strada Erupţiei, peste drum de staţia de benzină Petrom, să fie incluse în programul naţional de reabilitare termică. Consiliul Local Câmpina a aprobat, anul trecut, indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii, prilej cu care unii consilieri ai opoziţiei au criticat faptul că alegerea celor trei blocuri nu a fost tocmai transparentă, căci multe blocuri aflate într-o stare fizică mai precară decât cele trei amintite mai devreme ar fi meritat să fie anvelopate cu polistiren expandat şi cu o cofinanţare de la MDRT. Costurile totale ale celor trei blocuri de pe Erupţiei se ridică la aproape 680.000 lei. Guvernul dă jumătate din banii necesari, restul fondurilor investiţiei fiind asigurat de către administraţia publică locală (30%) şi asociaţia de proprietari respectivă (20%). Lucrările au început, de ceva vreme, cu banii municipalităţii, deoarece diriguitorii de la MDRT au anunţat, încă de anul trecut, că nu au banii necesari pentru derularea acestui program. Zilele trecute, după aproape doi ani de la avizarea proiectului de către ministerul de resort, Primăria Câmpina a primit fondurile corespunzătoare cofinanţării guvernamentale, adică aproximativ 340.000 lei. Diferenţa până la 680.000 lei este asigurată de la bugetul local (204.000 lei) şi de la asociaţia de proprietari care include şi locuitorii apartamentelor din cele cinci scări ale blocurilor B7, B8 şi B2 (136.000 lei). În actualele condiţii, se speră ca, odată cu sosirea banilor de la Guvern, lucrările să fie terminate în câteva săptămâni.





Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!