Săptămâna trecută, pe 13 septembrie, s-au împlinit 104 ani de la moartea marelui pionier al aviației românești, în curajoasa lui încercare de a trece Munții Carpați. Pe 13 septembrie, în condiții nici azi elucidate (infarct sau defecțiuni tehnice), la marginea comunei Bănești, Aurel Vlaicu se prăbușea la bordul avionului său Vlaicu II. La monumentul ridicat în memoria sa de către autoritățile comunei Bănești, s-au desfășurat și în acest an manifestări care să omagieze dispariția marelui nostru pilot și inventator. Au fost prezente multe oficialități de rang înalt din conducerea județului: Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, Fabioara Ionescu, administratorul public al județului, subprefectul Emil Drăgănescu. Desigur, nu puteau să lipsească reprezentanți ai administrației publice a comunei Bănești, în frunte cu primarul Gheorghe Stoica și viceprimarul Valentin Nichițoiu. De la Primăria Câmpina a participat viceprimarul Adrian Pițigoi.
Au mai fost prezenți membri ai Asociației Române pentru Propaganda Aviației (ARPA), o delegație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – Filiala Câmpina. Ca în fiecare an, invitați de onoare au fost reprezentanți ai administrației locale din orașul Geoagiu (județul Hunedoara), de care aparține satul Binținți (actualmente, Aurel Vlaicu), localitatea în care s-a născut marele pionier al aviației mondiale. A fost oficiată o slujbă religioasă, după care au fost depuse coroane de flori la monumentul unuia dintre cei mai mari inventatori români ai tuturor timpurilor. Au urmat momente artistice susținute de interpreta Adriana Deaș și Ansamblul Folcloric „Floare de Cireș” din Bănești. La finalul manifestărilor a avut loc o demonstrație aviatică a „Iacărilor Acrobați”.
Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882, la Binținți, în județul Hunedoara. A avut de la o vârstă fragedă înclinații către tehnică. A urmat cursuri tehnice superioare la Viena și Munchen, perioadă în care a elaborat proiectul unui avion. În anul 1908 revine în țară, în satul natal Binținți, iar aici proiectează și construiește, un an mai târziu, unul dintre primele planoare românești, numit Vlaicu-1909, cu care efectuează mai multe zboruri demonstrative. În toamna anului 1909 se mută în București, fiind angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei, unde începe construcția aeroplanului. Lucrând asiduu împreună cu muncitorii și cu alți ingineri, Vlaicu termină de construit la începutul lunii iunie 1910 aparatul cunoscut sub denumirea ‘’Vlaicu I’’. La 17 iunie 1910, după mai multe încercări nereușite, Vlaicu reușește primul său zbor cu un avion proiectat și construit de el însuși. Fericit că își realizase visul, Aurel Vlaicu avea să declare public: „Bucuria cea mai mare, însă, am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra mașina. Zburasem. Și asta era principalul.”
Adrian BRAD
