Alegerile pentru Parlamentul European au devenit istorie, dar rezultatele lor continuă să fie comentate şi analizate, deoarece au generat schimbări majore pe eşichierul politicii dâmboviţene. Conform tuturor sondajelor de opinie, românii sunt poporul cel mai încrezător în Uniunea Europeană, încrederea în această construcţie politico-economică fiind aproape aceeaşi cu cea de dinaintea aderării la UE, realizată la 1 ianuarie 2007. Cu toate acestea, românii habar n-au de instituţiile UE şi care sunt deosebirile care le separă de alte instituţii ale bătrânului continent, cu denumiri asemănătoare. E drept că această confuzie este bine întreţinută şi de asemănarea foarte mare dintre denumirile unor instituţii (organisme) ale UE, dar şi dintre denumirile acestor instituţii şi cele ale altor organizaţii paneuropene. Bunăoară, foarte puţini ştiu care este deosebirea dintre Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene. Sau, şi mai puţini, dintre Consiliul European şi Consiliul Europei. Dacă sunt destui cunoscători ai faptului că Parlamentul European este echivalentul, la nivelul UE, al unui parlament naţional, nu mulţi sunt aceia care cunosc faptul că Parlamentul European nu este singurul organ legiuitor al UE, el legiferând împreună cu Consiliul Uniunii Europene, chiar dacă acest din urmă organism este format din miniştrii statelor membre şi, la prima vedere, te-ar putea duce cu gândul la un organism al executivului UE. Însă membrii Parlamentului European sunt aleşi ai popoarelor statelor membre, prin vot direct, pe când Consiliul Uniunii Europene este alcătuit din reprezentanţi ai statelor respective. Executivul UE este Comisia Europeană, formată din comisari europeni, un fel de “miniştri” europeni ai UE. România deţine în prezent portofoliul Agriculturii, prin comisarul european Dacian Cioloş. Nu credem că un german sau un francez obişnuit s-ar descurca în acest hăţiş al instituţiilor europene cu denumiri aproape identice, dar cum pe noi ne doare de românii şi câmpinenii noştri, vom încerca să clarificăm puţin lucrurile, prezentând succint, în cele ce urmează, principalele instituţii şi organisme europene, în încercarea de a ajuta la evitarea unor eventuale confuzii.
Consiliul European sau Consiliul Uniunii Europei ?
Consiliul European, cu sediul la Bruxelles, este o instituţie interguvernamentală din care fac parte şefii de stat şi de guvern din ţările membre UE, preşedintele ales al acestei instituţii, preşedintele Comisiei Europene şi Înaltul reprezentant pentru politica externă şi politica de securitate. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pe 1 decembrie 2009, Consiliul European a devenit una dintre cele şapte instituţii oficiale ale Uniunii Europene. Consiliul European defineşte orientările politice generale şi prioritatile Uniunii Europene, având deci competenţe directoare. O altă importantă sferă de activitate o constituie politica externă şi de securitate comună, coordonată de şefii de stat şi de guvern la întâlnirile la nivel înalt.
Consiliul Uniunii Europene are sediul la Bruxelles şi Strasbourg, iar preşedinţia instituţiei este asigurată, o dată la şase luni, prin rotaţie, de fiecare stat membru. Consiliul Uniunii Europene este principalul organ de decizie al UE. La fel ca Parlamentul European, Consiliul a fost infiintat prin tratatele fundamentale in anii ‘50. Consiliul reprezinta statele membre, dar la reuniuni participa un ministru din fiecare guvern al statelor UE, in functie de tema reuniunii. Spre exemplu, daca in Consiliu se vor discuta probleme de mediu, la reuniune va participa ministrul de resort din fiecare stat membru UE si reuniunea va purta titlul “Consiliul pentru Mediu”. Consiliului ii revin sase responsabilitati esentiale: sa adopte legi europene – in colaborare cu Parlamentul European, in multe domenii de politici publice; sa coordoneze politicile economice si sociale generale ale statelor member; sa incheie acorduri internationale intre UE si alte tari sau organizatii international; sa aprobe bugetul UE, in colaborare cu Parlamentul European; sa defineasca si sa puna in aplicare politica externa si de securitate comuna a UE (PESC) pe baza orientarilor prevazute de Consiliul European; sa coordoneze cooperarea intre instantele nationale si autoritatile politienesti in materie penala. Deciziile in cadrul Consiliului se adopta pe baza de vot. Cu cat populatia tarii este mai numeroasa, cu atat mai multe voturi are tara respectiva, dar numerele sunt ponderate in favoarea tarilor cu o populatie mai redusa.
Consiliul Europei nu este Consiliul European
Consiliul Europei reprezinta o organizaţie paneuropeana mai veche decat Uniunea Europeana si nu trebuie confundat cu Consiliul European, care este o instituţie a UE. Cu toate acestea steagul Consiliului Europei este acelaşi cu steagul Uniunii Europene: 12 steluţe galbene pe un fond albastru. Numărul steluţelor a rămas acelaşi, chiar dacă numărul statelor membre a crescut continuu.
Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, a luat nastere la 4 mai 1949 si reuneste toate statele Uniunii Europene precum si alte state din centrul si estul Europei, fiind independent de Uniunea Europeana. Consiliul Europei este compus din 47 de state membre (printre ele se regasesc toate statele UE), reprezentand peste 800 de milioane de locuitori, la care se adauga o serie de state cu statut de observator: Canada, Vatican, Japonia, SUA, Mexic si Israel. Obiectivul principal este promovarea democratiei si protectia drepturilor omului. Toate ţările care alcătuiesc Consiliul Europei sunt semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, un tratat destinat să protejeze drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Consiliul Europei are doua dimensiuni: una federalista, reprezentata de “Adunarea Parlamentara”, alcatuita din parlamentari proveniti din parlamentele nationale, si cealalta, interguvernamentala, intruchipata de “Comitetul Ministrilor”, alcatuit din ministrii de externe ai statelor membre. Romania a devenit cel de-al 32-lea stat membru al Consiliului Europei la data de 7 octombrie 1993 (aderarea ne-a fost intarziata de mineriadele din anii 1990 – 19991), si a detinut presedintia Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei in perioada noiembrie 2005 – mai 2006. Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), cu sediul la Strasbourg, este organul jurisdictional al Consiliului Europei, se ocupa cu implementarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si nu trebuie confundat cu Curtea Europeana de Justitie, care are sediul la Luxembourg, este una dintre institutiile fundamentale ale Uniunii Europene si are ca scop principal sa interpreteze legislatia comunitara si sa se asigure ca ea se respecta si se aplica la fel in toate statele membre UE.
CEDO sau CEJ?
Înfiinţate de către două organizaţii europene distincte – Consiliul Europei şi Uniunea Europeană -, cele doua instanţe europene au scopuri şi puteri diferite. De la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organul jurisdicţional al Consiliului Europei, răspunde obiectivului acestei organizaţii de a transforma continentul european într-un spaţiu al democraţiei, al garantării drepturilor omului şi statului de drept. Curtea Europeana de Justiţie construieşte, la Luxembourg, propria-i jurisprudenţă, dezvoltând tratatele originare ale Comunităţii Economice Europene (actuala Uniune Europeană), dar vocaţia sa integraţionistă este, în esenţă, inspirată de aceleaşi valori. Deşi au competenţe, structuri, proceduri diferite, cele două instanţe (şi cele două ordini juridice pe care le reprezintă) interacţionează în materia drepturilor omului. Totusi, CEJ soluţionează cu precădere litigiile juridice dintre guvernele statelor membre şi instituţiile europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot, la rândul lor, să aducă un caz în faţa Curţii Europene de Justiţie, atunci când consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituţie europeană. La CEDO, orice european care consideră că i-au fost încălcate drepturile în ţara sa de către o instituţie a statului respectiv (deci nu de o instituţie europeană), poate să-şi caute dreptatea, dar numai după ce procesul său a trecut prin toate etapele, pe la toate instanţele de judecată superioare prevăzute de lege şi au fost epuizate toate căile de atac. A.N.
