Medicina ultimilor ani este din ce în ce mai dinamică. Evoluția medicinei pare din ce în ce mai rapidă, chiar dacă această evoluție este diferită, inegală, pe specialități. Unul dintre domeniile în care medicina a evoluat foarte rapid, în ultimii 10-15 ani, este imagistica.
Revoluția tehnologică în imagistica medicală
După ce, multe decenii, medicul radiolog și-a petrecut timpul în subsoluri întunecate, studiind imagini cețoase, dubitabile, bi-dimensionale, expus constant unor radiații periculoase, începând cu anii ‘70-‘80, radiologul a devenit un specialist din ce în ce mai important și din ce în ce mai necesar medicinei moderne și a început să lucreze “la lumină”, atât în sens propriu, cât și figurat.
Odată cu invențiile spectaculoase, aducătoare de premii Nobel pentru medicină, care au schimbat fața radiologiei, și anume computer-tomografia (CT) și rezonanța magnetică (RMN sau IRM), radiologia a făcut pași rapizi spre linia întai a medicinei. Anii de pionierat ai computer-tomografiei și rezonanței magnetice (anii ’80-‘90) au dat speranțe medicinei că, în curând, vom putea vedea în interiorul corpului uman cu mare ușurință, prin metode ne-invazive. Salturi tehnologice uriașe au venit în anii 2000, odată cu dezvoltarea fără egal a computer-tomografiei spirale multi-slice și a tehnicilor de achiziție paralelă în rezonanța magnetică (posibil datorită evoluției spectaculoase a computerelor). În prezent, medicina este de neconceput fără aceste tehnici imagistice care ne permit să obținem imagini și recontrucții tri-dimensionale ale corpului uman.
Radiologia a ajuns în centrul medicinei
Exista în anii ‘90 un serial american despre medicina de urgență, “Spitalul de urgență”, care se întinde cronologic pe circa 15 ani și care a fost un factor important în alegerea meseriei mele actuale. Consultanții din spatele serialului l-au făcut foarte veridic, astfel că toate cazurile din serial sunt adevărate surse de învățare pentru un student sau un medic. Urmărindu-l pe parcusul multelor sale sezoane, am observat tendințele medicinei din acei ani. Dacă în primele sezoane, medicina de urgență beneficia (în film, dar și în realitatea din care se inspira), de mijloace de diagnostic mai puțin “imagistice”: palpare, examen clinic, lavajul peritoneal, radiografia în sala de operații, în ultimele sezoane, pacienții ajungeau la consultul clinic (la medicul de urgență sau la chirurg) numai după investigații mai avansate, adică cel puțin computer-tomografie. Trendul din film este și cel din realitate. În prezent, medicul de gardă, într-un spital de urgență, nu vede un pacient până ce acesta nu are o computer-tomografie efectuată (mai ales în cazurile de politraumă). Lucrurile s-au extins și spre celelalte domenii, cum ar fi neurologia (unde rezonanța magnetică “vede” creierul uman cum nici o alta metodă imagistică nu reușește). Rolul radiologiei s-a schimbat, fiindcă această disciplină medicală a ajuns de la periferia medicinei, din zona laboratorului, spre zona centrală, unde este un liant între toate specialitățile. De altfel, conform programelor europene de învățământ, radiologia-imagistica medicală nu mai face parte, de mult, din specialitățile paraclinice (de laborator), ci din specialitățile clinice, medicale. România s-a aliniat și ea la această clasificare, de aici și denumirea specialității: radiologie-imagistică medicală: radiologie – pentru că asta este denumirea consacrată, legată de folosirea razelor X, imagistica – pentru că se întrebuințează din ce în ce mai multe tehnici ce nu mai folosesc razele X, cum ar fi ecografia, rezonanța magnetică. Iar particula “medicală” a fost adaugată pentru sublinierea rolului clinic al medicului radiolog-imagist, care este implicat direct în diagnosticul clinic, și care are nevoie pentru acest lucru de cunoștințe vaste de medicină, ce depășesc în mod clar granițele unei singure specialități.
Astfel, un medic imagist poate să interpreteze în aceeași zi rezultate precum: radiografie de plămân, ecografie de ficat, angiografie CT de membre inferioare, rezonanța magnetică a creierului sau poate a genunchiului. Pentru interpretarea fiecăreia dintre aceste investigații, medicul radiolog are nevoie să cunoască foarte bine patologia pulmonară, patologia hepatică, patologia vasculară, patologia neurologică sau ortopedică etc.
Radiologul are un rol important
În practica de zi cu zi, ne întâlnim de multe ori cu concepția greșită că medicul radiolog doar obține aceste imagini, care sunt apoi interpretate de medicul internist, pneumolog, neurolog, chirurg etc. Interpretarea imaginilor se face în realitate de către medicul radiolog, pe console (workstation-uri) complicate, cu softuri complexe, iar pe baza rezultatului scris furnizat de acesta, medicul trimițător stabilește un diagnostic și apoi un tratament. Prin urmare, investigația imagistică este o fațetă a diagnosticului din care mai face parte consultul clinic (palpare, percuție, auscultație etc), anamneza (istoricul bolii) și analizele de laborator. Pentru majoritatea investigațiilor imagistice este nevoie de o trimitere scrisă de la medicul trimițător, care să îi comunice medicului radiolog o suspiciune de diagnostic. Medicul radiolog (ideal, împreună cu medicul trimițător), decide care este cea mai buna metodă de investigație. Ce criterii există pentru “cea mai buna investigație”? În primul rând, să răspundă la întrebarea medicului trimițător, adica să fie diagnostică. Apoi, să fie cât mai puțin nocivă pentru pacient. Și nu în cele din urmă, să fie accesibilă în spitalul respectiv (degeaba dorim RMN pentru un pacient, dacă nu este disponibil decât la mare distanță, și pacientul nu este deplasabil).
Metodele imagistice sunt complementare
Metodele imagistice sunt complementare, adică oferă informații care se completează reciproc. Nu există o metoda imagistică perfectă, unică, în ciuda credinței generale că rezonanța magnetică este aceasta. Nu este, din păcate, așa. Există limite ale acestei metode și, deci, organe care nu pot fi investigate corect cu rezonanța magnetică (spre exemplu, plămânul). În final, radiologul stabilește diagnosticul imagistic, care este doar o fațetă a întregului diagnostic. Cel care are imaginea de ansamblu asupra afecțiunii pacientului este medicul trimițător, medicul așa-zis curant, pentru că el centralizează informațiile din mai multe surse (clinică, imagistică, laborator), și, în plus, stabilește un diagnostic și un tratament.
În concluzie, radiologia-imagistica medicală este o specialitate cu rol central în diagnosticul medical. Complexitatea și intersecțiile cu celelalte specialități dau natura complexității și vastității acestei ramuri medicale. De aici, tendința modernă de supraspecializare în imagistică, asa cum se face ea în Europa – cu pași rapizi, și în Romania – cu pași mărunți: supraspecializare pe domenii (neuro-imagistică, imagistica abdomenului, imagistica cordului, imagistica musculo-scheletala etc.).
Medicul radiolog-imagist are nevoie de colaborare strânsă cu celelalte specialități, pentru un diagnostic cât mai corect, în beneficiul pacientului.
Dr. Sorin Ghiea,
medic primar radiologie și imagistică medicală
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!