Știri

Retrospectiva anului 2008

Ianuarie
Luna şi anul începeau, practic, cu Ziua Câmpinei. Pentru prima oară, la 8 ianuarie, câmpinenii aveau parte de două spectacole – unul organizat de administraţia locală, la Casa de Cultură (o reprezentaţie a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”), în vreme ce în parcarea Complexului Fibec, liderii conservatori locali ofereau un alt spectacol, în aer liber. Apoi, pe 10 ianuarie a urmat o întâlnire, la Primăria Câmpina, pentru finalizarea proiectului privind campusului de la Energetic, iar Eleonora Dulamă era numită vicepreşeidnte al Judecătoriei. Consilierul local Viorel Bondoc era cercetat de poliţie, după ce o vecină (Claudia Ionescu) depusese o plângere pentru “tulburare de posesie”. Consiliul Local vindea terenuri la preţuri de nimic favorizând îmbogăţiri spectaculoase, iar Horaţiu Zăgan intra în atenţia DNA, după ce procurorii solicitaseră două hotărâri pe care acesta le iniţiase. Spre finalul lunii se derula bătălia pentru aprobarea bugetului local de aproape 600 miliarde şi se realizau ultimele discuţii pentru preluarea activităţii de apă şi canalizare de către HidroPrahova de la CPGC. Pe 27, Florin Anghel candida la preşedinţia naţională a PC, fiind învins, dar cu… scandal. Un scandal care avea să se soldeze cu plecarea sa din partid.
Februarie

Chiar din prima zi, Horaţiu Zăgan îşi anunţa retragerea din cursa internă a PSD pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar. După alte câteva zile, Jenica Tabacu, un alt posibil candidat, pleca trântind uşa din sediul PSD, iar Victor Bercăroiu era desemnat candidatul la funcţia de primar. Faţă de anul 2001, Primăria îşi dubla numărul angajaţilor, acesta ajungând de la 157 la 298. Pe 12 ianuarie, Consiliul Local aproba bugetul local la o valoare de 593,31 miliarde lei, în vreme ce Compania Publică îşi schimba statutul şi conducerea, noul ei şef fiind Adrian Dascălu. Lacul Curiacului arăta ca o groapă de gunoi, în vreme ce la Primărie avea loc o întâlnire cu britanicii care realizau donarea formală a bibliotecii engleze. Pe data de 26, Principele Radu vizita Câmpina, în vreme ce pentru fotoliul de primar apăreau noi candidaţi – Elvis Arghir, din partea PNL, şi Jenica Tabacu, din partea PIN. La şedinţa Consiliului, în pauză, primarul Tiseanu şi Jenica Tabacu se certau straşnic. Pe data de 28, consemnam o grevă de avertisment la Primărie, Gheorghe Iatan demisiona din Consiliul Local, iar consilierul Mihai Stănescu îşi dădea demisia din toate funcţiile de conducere din PNL.
Martie

Luna începea cu o expoziţie de păsări de rasă şi animale mici la Casa Tineretului. Modernizarea străzilor Toma Ionescu şi Dunării era… CAM praf. Parlamentul adopta legea privind votul uninominal. În zilele de 8 şi 9, avea loc Târgul Mierii. În data de 17, Direcţia Economică se muta în sediul CPGC. Florin Anghel relansa PNDC, partid la care adera întreaga filială a PC, inclusiv Virgil Guran intrând în rândurile acestei formaţiuni politice, cu scopul declarat de a-l sprijini pe Anghel. Scandal la Spitalul Municipal după ce singurul medic ortoped îi întorcea spatele unui copil cu piciorul rupt. La şedinţa Consiliul Local din data de 27, Iatan era înlocuit cu Daniel Spiridon, iar consilierii erau anunţaţi că Prefectura atacase hotărârea prin care era prelungită finanţarea FCM Câmpina.
Aprilie

Prima zi a lunii aducea… încetarea activităţii ultimei centrale termice din localitate. Pe data de 3 se serba Ziua Jandarmeriei, iar după o săptămână consemnam cel mai grav accident rutier din acest an, după ce un tractor al Floricon intra într-o casă de pe Calea Doftanei, iar trei oameni decedau. Alin Moldoveanu era desemnat candidatul PNDC pentru funcţia de primar. Pe data de 18 avea loc o bursă generală a locurilor de muncă. Data de 22 însemna termenul final pentru depunerea candidaturilor, la Câmpina candidând zece persoane pentru fotoliul de primar şi 246 de câmpineni pentru cele 19 mandate de consilier local. Pe data de 27 se celebra Paştele. Se inaugura o nouă autogară, aparţinând societăţii Diana Pa. Pe data de 29, Mihai Stănescu demisiona din PNL.
Mai

La “Fântâna cu Cireşi”, 1 Mai avea un puternic caracter electoral, pentru că a doua zi începea oficial campania electorală. Tripla sărbătoare din data de 9, Ziua Independenţei, Ziua Victoriei şi Ziua Europei, aducea o mare aglomeraţie electorală la manifestările de la cimitir. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, venea la Câmpina pentru a-l susţine pe candidatul PSD la funcţia de primar, Victor Bercăroiu. Doctorul Alexandru Matei, directorul Spitalul Municipal, era demis de ministrul Eugen Nicolăescu. În întâmpinarea Zilei Copilului, pe data de 30, la Unitatea de jandarmi era decretată zi a porţilor deschise pentru copiii din Câmpina.
Iunie
Prima zi a echivalat cu derularea primului tur al alegerilor locale, la finele căruia Horia Tiseanu şi Alin Moldoveanu continuau lupta pentru obţinerea mandatului de primar. Florin Anghel pierdea bătălia pentru preşedinţia Conbsiliului Judeţean în favoarea lui Mircea Cosma, în vreme ce Consiliul Local avea în noua sa componenţă şase consilieri PD-L, cinci PNDC, patru PSD şi câte doi de la PNL şi PIN. Ziua Eroilor era eclipsată de campania electorală. Se anunţa crearea coaliţiei PD-L – PSD – PIN, pentru susţinerea lui Tiseanu în turul al doilea. Pe 15, la turul al doilea al alegerilor locale, Horia Tiseanu îl învingea pe Alin Moldoveanu. Pe 18 avea loc şedinţa de constituire a Consiliului Local, în care Ion Dragomir devenea viceprimar, după ce Gheorghe Tudor jucase rolul… lui Stolojan între cele două tururi. Pe 10 avea loc o bursă a locurilor de muncă pentru romi, iar pe 26, la Ziua Drapelului, consemnam prima acţiune oficială a tandemului Tiseanu – Dragomir. Luna se încheia cu repartizarea computerizată a locurilor din licee şi două festivaluri – Hora Prahoveană şi Festivalul Cireşelor de la Băneşti.
Iulie

Se constituia Consiliul Judeţean, cu cea mai slabă reprezentare a Câmpinei din ultimii ani – doar Florin Anghel şi Ovidiu Cord. Retrocedările închideau porţile taberelor şcolare. La Casa Parohială Slobozia se făcea o descoperire uluitoare – un mormânt vechi de 3.500 de ani. Horia Tiseanu depunea jurământul de primar. În ziua de 14 erau marcate Ziua Transmisioniştilor, iar la Şcoala de Poliţie începea un debriefing pentru poliţiştii români întorşi din misiunile internaţionale. În perioada 16-20, o delegaţie a administraţiei locale participa la Festivalul Iaurtului de la Silivri – Turcia. După demisiile lui Şerbănoiu şi Bercăroiu, Florin Constantinescu prelua conducerea interimară a filialei locale a PSD. La doi ani de la inaugurarea Economatului, magazinul zăcea cu lacătul pe uşă. Două scandaluri pe final de lună – Primăria solicita retragerea licenţei pentru firma de transport Diana Pa, iar la Spitalul Municipal se declanşa scandalul anului – măcar prin durata sa – după ce Cabinetul de Pediatrie era mutat la subsol în condiţii greu de descris.
August

Primarul Horia Tiseanu şi Consiliul Local desfiinţau formaţia fanion a Câmpinei, FCM, prin neasigurarea finanţării, după ce promiseseră acest lucru şi dăduseră asigurări ferme. Preşedintele Chiţu declara: “Horia Tiseanu este groparul fotbalului câmpinean!” Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova susţinea că nu monitorizează calitatea mediului din Câmpina din “motive tehnice”. Pe data de 24, la Cornu, avea loc Festivalul Prieteniei. În perioada 24-26 august, Horia Tiseanu participa la o reuniune internaţională la Salzburg, în Austria. Pe 25 august începea examenul de admitere la Şcoala de Poliţie.
Septembrie

Liderii PNDC redeschideau tirul asupra primarului Tiseanu, Alin Moldoveanu punctând: “Tiseanu, autodenunţă-te!”. Într-un interviu oferit pubicaţiei noastre, directorul general al CPGC, Adrian Dascălu, afirma: “Nu mai există soluţii de supravieţuire pentru CPGC”. Scandalul la Spitalul Municipal continua cu moartea unui bebeluş, iar medicul Minerva Stanciu alegea să demisioneze după ce fusese sancţionată pentru declaraţiile acordate publicaţiei noastre. În zilele de 20 şi 21 septembrie aveau loc Serbările Toamnei, iar la Valea Doftanei, tradiţionalul Festival al Caşcavelei, în prima zi a acestora fiind prezent şi Teodor Stolojan. Primarul Tiseanu închiria un teren lui Cătălin Mihart fără acordul Consiliului Local. Pe data de 24 se deschidea Carrefour Express, în locul în care funcţionase Artima. Două zile mai târziu se consemna un interes scăzut la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În şedinţa Consiliului Local de la finalul lunii, Ion Dragomir atrăgea atenţia asupra pericolului ca Spitalul Municipal să rămână fără gaze în iarnă, problema fiind declarată ca rezolvată ulterior de primarul Tiseanu, pe căi încă… neelucidate. Consilierul local Horaţiu Zăgan (PSD) decidea să candideze pentru un loc de deputat în Colegiul Câmpina.
Octombrie

Luna începea cu demisia arhitectului-şef al Primăriei, Cristina Popovici. Pe data de 7 avea loc prima ediţie a Cafenelei liberale “Brătianu”, în prezenţa preşedintelui de onoare al acestui partid, Mircea Ionescu Quintus. Pe data de 11 se derula Ziua Curăţeniei. Pe 13 se semna protocolul dintre administraţia locală şi reprezentanţii romilor prin care se amâna de la 15 octombrie la 15 martie 2009 termenul pentru demolarea construcţiilor realizate ilegal pe domeniul public. Conform unui raport al Curţii de Conturi, Rafinăria era favorizată cu aproape patru miliarde de administraţia locală. La spital, un nou scandal, de această dată cu… mită. La Biserica din Slobozia avea loc pe 21 vernisajul unei inedite expoziţii, prilej cu care s-au înmânat şi titlurile de cetăţean de onoare al municipiului Câmpina soţilor Livia şi Ştefan Câlţia. Tot pe 21, Consiliul Local aproba dizolvarea Companiei. Pe data de 24 se aniversau zece ani de activitate a Bibliotecii Engleze. Pe 25 era celebrată Ziua Armatei, prilej pentru Unitatea de jandarmi de a avea o nouă zi a porţilor deschise. În aceeaşi zi, la Băneşti se inaugura Monumentul înfrăţirii între popoare, în prezenţa reprezentaţilor localităţilor din italia şi Spania cu care comuna Băneşti este înfrăţită. Minerva Stanciu câştiga procesul cu Spitalul Municipal, sentinţa dispunând şi anularea procesului verbal de sancţionare. Premierul Tăriceanu sosea la Câmpina vizitând societatea Confind, iar Florin Anghel demisiona din Consiliul Judeţean, aderând la PD-L, partid din partea căruia decisese să candideze pentru deputăţie.
Noiembrie

În prima zi a lunii, la Casa de Cultură avea loc un eveniment cultural – Dan Puric şi “Cine suntem?” Pe data de 3, Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogaţi români, se întâlnea cu oamenii de afaceri câmpineni. În zilele de 6-8 avea loc ediţia a X-a a Galelor APLER. Pe 7, la cantina Confind avea loc Balul PNL. Maidanezii invadau străzile Câmpinei, iar un tânăr traficant de droguri era arestat pe străzile Câmpinei. În zilele de 15 şi 16, la Casa Tineretului, avea loc o expoziţie de porumbei. Pe 30 se desfăşurau alegerile parlamentare, în urma cărora Florin Anghel devenea deputat, iar Georgică Severin, senator.
Decembrie
Ziua Naţională se desfăşura la umbra bradului portocaliu. În zilele de 2 şi 3, la Casa Tineretului, în cadrul unei campanii publicitare, putea fi admirat un bolid original de Formula 1, cu care concurase Fernando Alonso. Decembrie este luna balurilor – Balul Bobocilor la AMUS, pe 5, şi Balul Halatelor Albe, pe 12. Pe data de 10 avea loc recepţia primelor lucrări de reabilitare a bulevardului, iar firma CAM îşi umfla conturile cu aproape 5,5 miliarde, faţă de 3,5 miliarde, cu cât fusese contractată lucrarea. Pe data de 11 decembrie, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local se aprobau impozitele şi taxele locale pentru anul 2009. Grădina de Vară era demolată, iar la şedinţa Consiliului Local din 18 decembrie se aproba şi distrugerea pistei de motocros. Pe 22 erau comemoraţi eroii jandarmi căzuţi în decembrie ‘89 la Otopeni. Într-un interviu acordat publicaţiei noastre, viceprimarul Dragomir critica sistemul de colaborare pe care îl are cu primarul Horia Tiseanu.


Top 10 Momentele anului 2008
1. Alianţa PD-L – PSD – PIN
Între turul I şi turul al II-lea al alegerilor locale din vară, s-a conturat alianţa PD-L – PSD – PIN. S-a dovedit hotărâtoare nu numai pentru stabilirea câştigătorului funcţiei de primar, dar şi pentru felul în care ştiu să facă politică oamenii din conducerile locale ale partidelor.
2. Desfiinţarea FCM Câmpina
Una dintre primele măsuri ale noului Consiliu Local a fost sistarea finanţării către FCM Câmpina, situaţie care a condus la desfiinţarea echipei de fotbal, echipă fanion a localităţii.
3. Dizolvarea CPGC
A fost una dintre cele mai grele măsuri, amânată de vechiul Legislativ şi preluată de noul Consiliu. Câteva zeci de oameni au rămas fără loc de muncă. Acum se aşteaptă finanţările prin HidroPrahova pentru reţeaua de apă şi canalizare.
4. Distrugerea pistei moto
Ultima ispravă a consilierilor, care au aprobat suprapunerea unui drum de acces la o mănăstire peste traseul de motocros.
5. Serbările Toamnei
În septembrie s-a născut un festival. Au fost două zile de spectacole şi atmosferă extraordinară.
6. Mormânt de 3.500 de ani
La Casa Parohială din Slobozia se făcea o descoperire uluitoare – un mormânt vechi de 3.500 de ani, cea mai veche necropolă din zonă.
7. Dispariţia lui Mărgărit Muşat
La numai câteva săptămâni după ce anunţase că vizează candidatura la un fotoliu de parlamentar, notarul public Mărgărit Muşat înceta din viaţă.
8. Scandal la spital
De la mizeria din subsol, la controale cu… temă, la ameninţări şi moartea unui bebeluş…
9. Demolarea clădirilor ilegale
O măsură absolut legală, dar care a provocat multe implicări sociale şi a fost amânată pentru 15 martie 2009 din considerente umanitare.
10. Alegerile parlamentare
Desfăşurate pentru prima oară pe baza votului uninominal, alegerile parlamentare i-au trimis în Parlament pe câmpinenii Florin Anghel şi Georgică Severin. Să vedem şi rezultatele…


Ne-au părăsit în anul 2008
Gheorghe Stanciu – profesor, fost director al Liceului “Nicolae Grigorescu” între anii 1950 – 1952 şi 1956 – 1960, deceda la vârsta de 93 de ani, în data de 18 ianuarie.
Mărgărit Muşat – cunoscutul notar public şi om politic a dispărut fulgerător, după ce, până cu puţine zile înaintea dispariţiei sale, se luptase pentru o candidatură la alegerile parlamentare. Muşat înceta din viaţă pe 24 octombrie, la un spital bucureştean.
Emilia Rotaru – directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Municipal cădea victima unei boli necruţătoare în noaptea de 20 spre 21 decembrie. Emilia Rotaru se lupta de trei luni cu un cancer pulmonar.Dumnezeu să-i odihnească!

Un comentariu

  1. Daca America este tara tuturor posibilitatilor , atunci Romanica este tara unde totul este posibil . Daca un individ ca Alin Moldoveanu a avut tupeul sa candideze la Primaria orasului , iar Judecatoria Campina si-a ales aceasta vicepresedinta , nu ne mai mira absolut nimic .

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare