Începe campania electorală, cel puțin la nivel oficial și legal, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, căci în campanie electorală suntem de ani buni. Nici nu mai țin minte când nu am mai fost în campanie electorală. La finalul acestui articol veți afla cum am aflat eu de acest aspect deosebit de important pentru toți cei care vor să ocupe un fotoliu călduț timp de patru ani. Dar până la final țin să subliniez că, totuși, viața politică românească postdecembristă este mult mai pașnică decât cea din mitizatul interbelic românesc. Ar trebui să dau câteva exmple pe care le-am găsit prin arhive, deci din documente. Nu este vorba despre părerei, amintiri, istorie orală, că mi-a spus mie bunicul pentru că-i spuse și lui unchiul de mamă.
Viața politică din perioadă interbelică a fost tumultoasă, intensă, dar și violentă. În timpul campaniilor electorale, deloc puține, se ucidea și se murea. Documente banale din Arhive o dovedesc. Constantin Sandu, învățător în comuna Sângeru din Prahova, a primit vizita colegului său Dumitru Popescu, din aceeași comună, în seara zilei de 25 septembrie 1931. Dar mai bine să-i dăm lui cuvântul: „La plecare l-am condus până în centrul satului, unde am fost acostat de către sergentul elev Condei, de care am fost înjurat și lovit de câteva ori cu patul armei. Noi am întrebat care este motivul de mă înjură și mă lovește, iar el ne-a băgat între sentinele și ne-a dus la post unde ieșind în cale plutonierul Moise Anghel a trimis pe colegul meu la locuința sa, iar pe mine a început să mă înjure și să mă lovească, dând ordin să mă bage la închisoare. În curtea postului satului, atât sergentul cât și plutonierul au început să mă lovească. Din cauza durerii produse de lovituri, am început să țip din care motiv tot satul a început să fie alarmat.” Dar care era motivul? Simplu, învățătorul era acuzat de cei doi zbiri care-l bătuseră că este țărănist și că împarte manifeste țărăniste „de care lucru nu știu întrucât toată familia mea sunt iorghiști. Să arate omul căruia i-am dat manifeste țărăniste și mai întâi de toate la ei am auzit și eu că în comună la noi are loc o întrunire țărănistă”.
Probabil cel mai mare istoric român necitit (acum), Nicolae Iorga, a avut o activitate politică intensă, pe măsura orgoliului său. Iorga a fost un adept al restaurației carliste et pour cause, căci fusese profesorul lui Carol al II-lea. De aceea numirea lui în funcția de premier al Regatului României la 18 aprilie 1931 nu poate suprinde. Mandatul lui a fost scurt (cu toate că în România Mare altele au fost chiar și mai scurte de un an) până în mai 1932. Criza economică mondială afecta din plin și România, sărăcind populația țării, economia fiind axată mult prea mult pe exportul de cereale și petrol. În acest context, Iorga vizitează în după-masa zilei de 11 octombrie 1931 satul Homorâciu, din apropierea Vălenilor de Munte, dorind să intre în biserica veche a satului, însoțit fiind, se pare, și de ambasadorul Belgiei. Primarul a fost anunțat că premierul era în sat și a venit în mare grabă. Biserica în fața căreia stătea nerăbdătorul Iorga era încuiată, era după-masă. Cheia era la preot. Mașina lui Iorga s-a dus după preot, dar nici acesta nu avea cheia, ea fiind la un zugrav care locuia în Vălenii de Munte. Patria lui Caragiale. Înainte de a pleca din sat, dezamăgit, Iorga a fost interpelat de un grup de săteni care auziseră că Guvernul intenționa să instituie monoplul asupra producerii și comercializării țuicii, ceea ce într-o zona precum Valea Teleajenului era o chestiune de viață și de moarte. Un anume Iancu Cheșculescu, în vârstă de 74 de ani i s-a adresat lui Iorga, conform martorilor, care au fost obligați să reconstituie scena, spunându-i: „Vă rugăm să nu aplicăți legea alcoolului, căci dacă se aplica rămânem săraci, aici, pe coastele astea”. Iorga, ofuscat, i-a răspuns: „Eu nu sunt pus să las lumea săracă, nu e nici o lege decât un proiect. De unde știi tu, moșule?” „Am văzut în gazeta Poșta țăranului” – îi răspunde bătrânul. „Păcât moșule, păcat de bătrânețile tale, că nu știi ce rostești, nu e nici o lege”. Din această scenă putem deduce că țăranii aflaseră că li s-ar fi pregătit ceva, temerile lor fiind profund îndreptățite, căci înainte de a fi votată orice lege este doar un proiect… de lege. Acest pseudo-incident capătă accente dramatice, căci premierul a plecat vizibil deranjat (de o simplă întrebare, până la urmă). Primarul, șeful postului de jandarmi rurali, dar și alți martori trimit Prefecturii mărturiile lor semnate, asumate. La scurt timp, primarul comunei Starchiojd transmite șefului de post ordinul scris de a-l aresta pe Iancu Cheșculescu, care avusese impertinența să-l deranjeze pe Iorga. Care ar fi dat personal ordin oral în acest sens. Cheșculescu se apără în declarația sa. Nici vorbă să-l fi jignit pe premier. Nu știm cum s-a terminat acest adevărat tămbălău, dar chestiune țuicii era și continuă să fie una cât se poate de serioasă în regiunile subcarpatice din România. Acest orgoliu nemăsurat de altfel avea să-i ducă și moartea lui Iorga în 1940. Carol al II-lea probabil oricum ar fi ordonat asasinarea lui Codreanu, dar nu Iorga ar fi fost declanșatorul.
Poliția locală din Câmpina este vigilentă, extrem de vigilentă, așa cum îi șade bine oricărei poliții. Implicată. Atât de implicată încât supravegherea cu strictețe a panourilor publice pare a fi cea mai importantă sarcină. Acolo unde partidele politice împart vitalul spațiu public, unde își vor trânti câte un afiș dreptunghiular. În 2020 încă se crede că se pot câștiga alegerile lipind afișe colorate, dar aceasta-i deja o altă discuție. Parcă și văd electorul admirându-le: Dom’le, mie imi place mai mult afișul acesta, votez deci p-ăsta/ asta. Ce a văzut poliția locală din Câmpina pe aceste panouri? Niște afișe dușmănoase. Ai putea crede că sunt afișe care cheamă la rebeliune, dezordini publice împotriva autorității de stat. Manifeste comuniste, așa cum am regăsit în aceeași arhivă. Aiurea, erau afișele ultimei conferințe Lemet. Conferință culturală. Susținută financiar de către cel mai important producător privat de mobilă din județ și probabil din țară. Un efort făcut pentru comunitatea câmpineană. Vorba aia, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Dacă s-ar fi depus un minim efort de lectură (mereu revenim la acest aspect: nu se mai citește!), s-ar fi putut desluși amănuntul că acea conferință a avut loc pe 16 octombrie, în deplină legalitate, când nu exista nicio campanie electorală. Eram între campanii electorale. Lipiți, deci, afișele căci cu siguranță ele vă vor aduce votul final. Și implicit puterea. Panourile vă așteaptă. Goale.
Codruț CONSTANTINESCU
