REALITĂȚI BIZARE. Căminul Studențesc Prahovean din București

Complet necunoscut astăzi este faptul că administrația județeană din Prahova interbelică era proprietara unui cămin studențesc în București, având în vedere că în Prahova nu exista pe atunci o universitate, iar tinerii prahoveni mergeau la București pentru a-și continua studiile superioare. Clădirea a fost cumpărată de autoritățile județene în anul 1925 de la un anume C. Constantinescu, iar pentru ea s-a plătit importanta sumă de 14 milioane de lei. Forma juridică sub care funcționa această inițiativa lăudabilă era aceea de fundație. Numele său oficial era de Căminul Studențesc Prahovean (C.S.P.), fiind înființată în februarie 1926, înregistrată la Tribunalul Prahova și care avea sediul și corpul principal al căminului pe Aleea Sevastopol, la nr. 29. În 1931, Căminul era extins prin achiziționarea de către Prefectura Prahova a unui teren care se învecina cu C.S.P, cu o suprafață de 600 m.p pentru care se plătea, în două tranșe, importanta sumă de 1,8 milioane de lei. Terenul era, totuși, ultracentral. În Fondul Prefectura Prahova se regăsesc multe documente care ne oferă o imagine a activității acestui cămin, administrat de către Prefectura Prahova în perioada interbelică și care venea în sprijinul studenților prahoveni cu mijloace materiale limitate, care nu-și permiteau să plătească o chirie în București. Multe cereri ale studenților prahoveni erau adresate prefectului prin care se solicitau fie scutiri de taxe de înscriere la Cămin (care era de 700 de lei), fie diminuarea lor sau admiterea în cămin. Taxa lunară era în anul universitar 1935/ 36 de 240 de lei pe lună. În acest an universitar erau înscriși în cămin nu mai puțin de 143 de studenți și studente. 

În C.S.P. erau găzduiți gratuit și copii orfani de război care își pierduseră părinții în timpul Primului Război Mondial (opt studenți și zece studente, unii la Drept, alții la Școala Politehnică sau Academia Comercială). Cheltuielile fiind deloc de neglijat, prefectul solicita ca și primăriile urbane din județ să contribuie financiar la administrarea Căminului, având în vedere că aici trăiau copii din aceste orașe. Însă primăriile mai degrabă promiteau decât virau bani. Șeful Serviciului Financiar al Perfecturii îi comunica prefectului că era necesară mărirea subvenției acordate Căminului în anul 1935 cu cel puțin o sută de mii de lei, pentru că autoritățile locale care se angajaseră să ofere 200.000 de lei nu o făcuseră (nici măcar a zecea parte). „În caz contrar, Căminul riscă să rămână în mijlocul iernei fără căldură și lumina”. Căminul universitar prahovean oferea servicii integrate, nu numai cazare. Avea un medic plătit din bugetul județului Prahova, care se îngrijea de sănătatea studenților. 

În anul 1934, în funcția de director al C.S.T. a fost angajat profesorul, scriitorul și fostul prefect (în anul 1918) I.A. Bassarabescu (1870-1952) [1] care primea un mandat de trei ani, până în 1937. Salariul său era unul rezonabil, de zece mii de lei pe lună, iar dacă ar fo fost dat afară înainte de termenul prevăzut în contract, autoritățile județene trebuiau să-l despăgubească cu frumoasa sumă de 200.000 lei. I.A. Bassarabescu solicita într-o adresă ca un anume doctor Hodoș să fie angajat „având în vedere nevoile sanitare și higienice reclamate în această Instituție, precum și faptul că majoritatea studenților sunt lipsiți de mijloace și fără posibilitatea de a consulta un medic atunci când sunt bolnavi”. În cadrul căminului funcționa și o cantină studențească iar mâncarea era pregătită de doi bucătari, care se angajau să gătească pentru studenți. În prețul de 36 de lei de persoană trebuia asigurat zilnic un meniu destul de variat: cafea cu lapte sau ceai de dimineață, două feluri de mâncare și desert la prânz și seara. „D-nii concesionari pot da masă în limita posibilităților și altor domni studenți și studente străine de Cămin, precum și membrilor familiilor (…) Hrana servită va fi substanțială și îndestulătoare, curat și îngrijit preparată după meniu întocmit mai înainte pentru o săptămâna”. În Cămin erau găzduiți, atunci când spațiul o permitea, și alte persoane. Asociația Tinerimea Română dorea să cazeze în Cămin un număr de zece elevi și zece eleve care participau la examenele anuale ale societății, iar vara anumiți studenți care erau nevoiți să-și facă practica de vară doreau și le era permis să locuiască în camerele din cămin, având în vedere că el se elibera odată cu vacanța de vară.

Studenții prahoveni interbelici care locuiau în acest Cămin se organizaseră într-un Cerc Studențesc Prahovean care ruga administrația județeană să sprijine organizarea unei tabere la mare pentru studenții lipsiți de mijloace materiale „deoarece fondurile strânse prin manifestațiile organizate au fost date ca ajutoare studenților în cursul acestui an școlar și pentru cumpărarea de cursuri, suntem în situația de a nu putea veni în ajutorul colegilor noștri merituoși și săraci, care au neapărată nevoie de acest sprijin”. Prefectul trimitea cererea la contabilitate pentru a fi analizată. Interesant este că în 1934 exista un Cerc Studențesc similar și la Iași, în care erau înscriși 40 de studenți prahoveni și care erau nemulțumiți de faptul că autoritățile județene îi ajutau mai degrabă pe studenții din județ care studiau în Capitală și nu pe cei care o făceau în alte centre universitare din țară. Acest cerc solicita, cum altfel, finanțare având în vedere mijloacele materiale modeste ale membrilor săi. Starea economică a Căminului Studențesc Prahovean era analizată anual în cadrul unor ședințe, prezidate de către prefectul de atunci, la care participau și alte personalități prahovene, care aveau expertiză în domeniul educației. 

La ședința din 6 noiembrie 1936 luau parte atât I.A. Bassarabescu, cât și Stoica Teodorescu, directorul Liceului Sf. Petru și Pavel, autorul primei Monografii a Câmpinei, fost profesor de geografie și istorie la Liceului „Dimitrie Barbu Știrbei” din Câmpina, care era însărcinat de prefect să analizeze școlaritatea studenților, adică dacă aveau note bune, dacă urmau cursurile universitare și, mai ales, dacă cei scutiți de taxe meritau acest efort din partea autorităților prahovene: „Dacă se constată că școlaritatea lor nu este satisfăcătoare să li se retragă scutirile acordate”. Il regăsim pe Stoica Teodorescu implicat în activitatea CSP încă din anul 1934 când fusese trimis de prefect să observe care erau condițiile de viață ale studenților prahoveni. Teodorescu a vorbit cu aproape jumătate dintre ei. A găsit localul curat, respect față de direcțiunea CSP, dar și câteva nemulțumiri față de calitatea meniului care se servea la cantină. Din raportul său aflăm că edificiul avea cel puțin trei etaje (unele studente erau nemulțumite că fuseseră cazate la acest etaj și nu la primul etaj). Fiind studenți, mai apăreau și incidente. În 1934, trei studenți întârziaseră în oraș și nu s-au întors până la ora 1.30 noaptea, cât era permis (și doar de trei ori pe săptămână), mai mult, la 2.30 au forțat intrarea în CSP, ceea ce le-a adus un avertisment public din partea directorului. În timpul unei alte inspecții s-a constatat că paturile erau foarte uzate, ba chiar distruse. În anul universitar 1934/ 35, cererea fiind foarte mare, directorul solicita suplimentarea numărului de paturi, în caz contrar a-i obliga pe studenți ca la venirea în cămin să-și aducă și patul.

Actuala stradă Sevastopol din București este una ultracentrală, între Piața Victoriei si Buzești (aici s-a constituit primul cimitir evreiesc din București care a fost evacuat în timpul dictaturii lui Antonescu) și este aceeași cu strada interbelică. Din strada Sevastopol se făcea o alee spre stânga care avea același nume și unde își avea sediul CSP [2], iar care acum se numește Intrarea Sevastopol. Greu de precizat ce s-a ales cu clădirea Căminului Studențesc Prahovean, dacă ea a fost distrusă în timpul bombardamentelor la care a fost supus Bucureștiul în cel de al Doilea Război Mondial sau dacă a fost naționalizată în perioada 1948-50 (o ipoteză foarte plauzibilă) și pe fondul desființării prefecturilor sau dacă mai există în momentul de față. O cercetare de teren mă va lămuri dacă în zonă există o astfel de clădire care a aparținut județului Prahova. Cert este că în acea clădire și-au trăit cele mai frumoase momente ale tinereții sute de studenți din Prahova. 

Note:

1. A murit în urma unui accident auto în 1952. Nu a mai publicat sau nu a mai fost publicat după 1945, iar ultima carte i-a apărut în 1943 și se numea Lumea de ieri. Amintiri vesele și duioase.

2 Conform Planului Unirea. Municipiul Bucuresti si imprejurimile, Editia XII, Editura Institutului Cartografic Unirea Brasov. Multumiri lui Madalin Focsa pentru sprijin.