Explicație. A susține săptămânal o rubrică, aproape orice fel de rubrică, mi se pare o imensă provocare la care s-au angrenat ani în șir, din ce știu eu, doar două personalități câmpinene, Sorin Stoica în ziarul Partener, dispărut de mult timp de pe piața mediatică locală și Christian Crăciun, în ziarul Oglinda. Christian Crăciun este un adevărat maratonist cultural. Căci maratonul presupune anduranță. Distanța care trebuie să fie parcursă este lungă. Departe de mine dorința de a-i face concurență d-lui Christian Crăciun, ale cărui editoriale au o profunzime de nivel național și chiar internațional. Adică bat departe. Adevarate lecții de morală și cultură. Probabil că au mai fost alte rubrici, dar nu mi le mai aduc eu aminte. Însă rămâne faptul banal, care mă fascinează și pe care voi încerca să-l dezvolt în acest colț. Vorbeam de cultură. Mai există ea în Câmpina? Și dacă da, de ce?
 |
| Foto: Unsplash |
Am inițiat și organizat 30 de serate culturale care, în principiu, se concentrează asupra unei cărți (sau unor cărți, dar acestea au fost mai puține). De aceea am avut ocazia să-i întâlnesc pe câmpinenii care mai iubesc cultura și prețuiesc cartea. Evident, din ce în ce mai puțini. Îi recunosc pe stradă! Aproape deloc tineri pentru care cartea a devenit un obiect straniu, greu de înțeles, aproape inutil. Dă-i unui adolescent o carte de 200 de pagini, pune-l să o citească și vei vedea ce față va face. Te va privi ca pe un torționar al Inchiziției sau al NKVD-ului lui Stalin. Dar nu vreau să mă văicăresc. Nu avem cum schimba eșecul unui sistem de educație din ultmii 30 de ani și nici nu putem inversa tăvălugul informațional smart. Dar rămân impresionat atunci când oameni cu venituri modeste cumpără cărțile pe care le lansăm. Nu doar stau și privesc. Se implică prin această sublimă formă de respect. Țin minte că am vrut să dăruiesc în timpul unui astfel de eveniment o carte scrisă de mine, dar am fost refuzat categoric de acea persoană, nu-i mai țin minte numele. „Păi ce, autoru’ nu trebe să trăiască?” a insista ea. Ca și cum am trăi din vânzarea tirajelor de carte. Este clar că elita politico-financiară a orășelului nostru nu mai are timp și pentru astfel de evenimente. Cartea a murit de mult timp pentru ea. Nici elita intelectuală a orășelului nu o duce mai bine. Cred că la cele 50 de evenimente pe care le-am organizat din 2017 încoace nu au luat parte mai mult de douăzeci-treizeci de profesori și medici, de parcă am fi o comună cu două școli gimnaziale și un dispensar sătesc. Cultura nu mai are ștaif, nu face rating, dar pe de altă parte nici nu dăunează grav, chiar dacă rămân la părerea că este cea mai bună aerisire a spiritului, chiar relaxare. Parcă le văd livingurile cu plasme de doi metri pe patru, subțiri ca o felie de salam de Sibiu, iar undeva în lateral, subzistând o aplică cu o vază și o cană, două, cumpărate din Dubai. Ne mai mirăm că nu avem un muzeu al istoriei Câmpinei (problemă imposibil de rezolvat și care se pune încă de prin 1997), un pod istoric este dublat de o pasarelă de tablă, iar o minunată capelă zace abandonată. Și aceasta în condițiile în care peste Carpați multe orașe mai mari sau orașe de talia Câmpinei au conștientizat de ani buni că identitatea culturală locală poate fi un factor catalizator al dezvoltării economice. Cam cum a facut-o Sibiul din 2000 încoace.
Cel mai mult m-a distrat un celebru chirurg, care mai trecea din când în când pe la aceste evenimente, un om de zeci de mii de lei pe lună, un om greu, un om bogat. Din privirea lui se înțelegea că iubește cărțile, dar un resort interior misterios, pe care îmi e imposibil să-l înțeleg, îl împiedică să le și cumpere. Să scoată din portofel treizeci de lei. Poate că nici nu are portofel, mă gândesc. La o adică, le acceptă gratuit, ca pe un omagiu pe care umilul scriitor îl aduce unui zeu. O ofrandă. Orașul cu cei mai mulți intelectuali la mia de locuitori, cum papagalicește fiecare licean, ca să știe de unde vine când va rămâne în București. Dar dacă acești intelectuali sunt doar comozi?
Nu este realitatea asta bizară?
Codruț CONSTANTINESCU
