Etice, literare, axiome şi utopii, sfaturi şi recomandări, politice, dragoste la second-hand – iată citate în ordinea lor din sumarul cărţii – temele epigramelor din volumul ploieşteanului Constantin Tudorache – Antidot pentru tristeţe (epigrame, desene şi catrene), Bucureşti, 2010, 192 p.
Aşadar, o carte de… umor. Şi totuşi, în volum, e multă „tristeţe”. O „tristeţe” de viaţă cotidiană „privită” însă – e meritul incontestabil al autorului… cu mult umor. Şi pentru a veni în întâmpinarea celor spuse – convingând încă de la început cititorul – să şi exemplificăm afirmaţia noastră cu câteva reproduceri culese absolut la întâmplare. „Nici o naţie din lume,/ La necaz nu face glume,/ Nu îşi laudă stăpânii/ Şi nu rabdă ca… românii” (Aveţi puţintică răbdare – p. 37); „Purtăm pe umeri vechi păcate,/ Sau un blestem de la natură,/ Că azi trăim în libertate/ Mai rău decât în dictatură” (Axioma tranziţiei – p. 38); „Vântu-mi suflă-n buzunare,/ Astăzi ca şi alte dăţi;/ Doar tu, dragă bunăstare,/ Veşnic nu te mai arăţi!” («Pe aceeaşi ulicioară» – p. 42); „Să nu ignori prostia niciodată,/ Trateaz-o cu încredere totală,/ Că, dacă e abil manipulată,/ Prostia e o forţă colosală!” (Laudă prostiei – p. 14) sau „«Munţii noştri aur poartă»,/ Ţara are azi un trend,/ «Noi cerşim din poartă-n poartă»,/ Îmbrăcaţi la… second-hand” (p. 69).
Cu tentă generală mai ales, unele epigrame au însă adresă directă, creionând magistral portrete: „Nici un mare orator/ N-are speech mai sclipitor/ Şi nici stil mai elevat/ Ca Boaru când e… beat!” (Lui N. Boaru, director al Bibliotecii „N. Iorga” Ploieşti – p. 59) sau aceluiaşi, întregind astfel portretul: „N-am văzut pe-a vieţii cale,/ Traficant de vorbe goale,/ Şi nici om lipsit de haz,/ Ca Boaru când e treaz”.
Risipite printre epigrame, ca şi pe coperta a patra, zece portrete grafice, şarje caricaturale ale autorului executate în timp şi cu diverse ocazii, de personalităţi ale caricaturii româneşti precum Al. Clenciu, Leonte Năstase, Tudor Octavian, Nina Popeia, A. Poch, Mica Miloradovici, Silvan, Pim, Ştefan Popa Popas, Pompiliu Vişoianu. În ultimul desen, autorul este „prins” grafic alături de alţi 16 membrii ai Clubului Umoriştilor Prahoveni, văzuţi de acelaşi Pompiliu Vişoianu, în 1983 [p. 150]. Adăugate lor, o serie de caricaturi personale, parte într-un grup compact de final intitulat „Foaie pentru minte, inimă şi… caricatură”.
Câteva „reflecţii” şi „jocuri de cuvinte” adunate sub titlul „Eratele unor poveşti, panseuri, prelucrări, miniaturi…”, completează la final sumarul cărţii. Şi alături lor, tot aici, intitulat „Cuvânt înapoi”, un text de prezentare. (Neavenită, reproducerea – precizarea lor era suficientă – diplomelor obţinute de autor cu prilejul concursurilor de umor la care a participat).
În rest, să mai râdem o dată (epigramele şi catrene ne permit) cu Constantin Tudorache: „L-a-mbrăţişat duios copila/ Şi i-a mărturisit apatic:/ – Ador brăţara, Fordul, vila,/ Şi chiar şi tu îmi eşti simpatic” (Dragoste modernă); „Foarte hotărâtă, Nuţa/ Zise către soţul ei:/ – Dacă vrei «stricăm căruţa»,/ Încă caii sunt ai mei!” (Casnică); „Vezi rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-aşează bruma pe poteci…/ De ce nu pleci, de ce nu pleci?” (Unui lider politic – p. 91); „Deşi urcăm spre culmile răbdării,/ Cu un marasm ce-a depăşit firescu’,/ Eu tot nu cred că viitorul ţării/ Va arăta ca faţa lui Băsescu…” (Opţiune electorală – p. 99); „Jună blondă, graţioasă,/ Corp superb, seducător,/ Sâni apetisanţi, focoasă,/ Caut… ţap ispăşitor!” (Matrimoniale – p. 137).
Cartea trebuie căutată şi citită. Numai astfel s-ar putea ca din chiar acel moment, un „colţ” din existenţa noastră cotidiană să fie mai vesel. Încercaţi şi vă asigur că aşa se va întâmpla.
Aşadar, o carte de… umor. Şi totuşi, în volum, e multă „tristeţe”. O „tristeţe” de viaţă cotidiană „privită” însă – e meritul incontestabil al autorului… cu mult umor. Şi pentru a veni în întâmpinarea celor spuse – convingând încă de la început cititorul – să şi exemplificăm afirmaţia noastră cu câteva reproduceri culese absolut la întâmplare. „Nici o naţie din lume,/ La necaz nu face glume,/ Nu îşi laudă stăpânii/ Şi nu rabdă ca… românii” (Aveţi puţintică răbdare – p. 37); „Purtăm pe umeri vechi păcate,/ Sau un blestem de la natură,/ Că azi trăim în libertate/ Mai rău decât în dictatură” (Axioma tranziţiei – p. 38); „Vântu-mi suflă-n buzunare,/ Astăzi ca şi alte dăţi;/ Doar tu, dragă bunăstare,/ Veşnic nu te mai arăţi!” («Pe aceeaşi ulicioară» – p. 42); „Să nu ignori prostia niciodată,/ Trateaz-o cu încredere totală,/ Că, dacă e abil manipulată,/ Prostia e o forţă colosală!” (Laudă prostiei – p. 14) sau „«Munţii noştri aur poartă»,/ Ţara are azi un trend,/ «Noi cerşim din poartă-n poartă»,/ Îmbrăcaţi la… second-hand” (p. 69).
Cu tentă generală mai ales, unele epigrame au însă adresă directă, creionând magistral portrete: „Nici un mare orator/ N-are speech mai sclipitor/ Şi nici stil mai elevat/ Ca Boaru când e… beat!” (Lui N. Boaru, director al Bibliotecii „N. Iorga” Ploieşti – p. 59) sau aceluiaşi, întregind astfel portretul: „N-am văzut pe-a vieţii cale,/ Traficant de vorbe goale,/ Şi nici om lipsit de haz,/ Ca Boaru când e treaz”.
Risipite printre epigrame, ca şi pe coperta a patra, zece portrete grafice, şarje caricaturale ale autorului executate în timp şi cu diverse ocazii, de personalităţi ale caricaturii româneşti precum Al. Clenciu, Leonte Năstase, Tudor Octavian, Nina Popeia, A. Poch, Mica Miloradovici, Silvan, Pim, Ştefan Popa Popas, Pompiliu Vişoianu. În ultimul desen, autorul este „prins” grafic alături de alţi 16 membrii ai Clubului Umoriştilor Prahoveni, văzuţi de acelaşi Pompiliu Vişoianu, în 1983 [p. 150]. Adăugate lor, o serie de caricaturi personale, parte într-un grup compact de final intitulat „Foaie pentru minte, inimă şi… caricatură”.
Câteva „reflecţii” şi „jocuri de cuvinte” adunate sub titlul „Eratele unor poveşti, panseuri, prelucrări, miniaturi…”, completează la final sumarul cărţii. Şi alături lor, tot aici, intitulat „Cuvânt înapoi”, un text de prezentare. (Neavenită, reproducerea – precizarea lor era suficientă – diplomelor obţinute de autor cu prilejul concursurilor de umor la care a participat).
În rest, să mai râdem o dată (epigramele şi catrene ne permit) cu Constantin Tudorache: „L-a-mbrăţişat duios copila/ Şi i-a mărturisit apatic:/ – Ador brăţara, Fordul, vila,/ Şi chiar şi tu îmi eşti simpatic” (Dragoste modernă); „Foarte hotărâtă, Nuţa/ Zise către soţul ei:/ – Dacă vrei «stricăm căruţa»,/ Încă caii sunt ai mei!” (Casnică); „Vezi rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-aşează bruma pe poteci…/ De ce nu pleci, de ce nu pleci?” (Unui lider politic – p. 91); „Deşi urcăm spre culmile răbdării,/ Cu un marasm ce-a depăşit firescu’,/ Eu tot nu cred că viitorul ţării/ Va arăta ca faţa lui Băsescu…” (Opţiune electorală – p. 99); „Jună blondă, graţioasă,/ Corp superb, seducător,/ Sâni apetisanţi, focoasă,/ Caut… ţap ispăşitor!” (Matrimoniale – p. 137).
Cartea trebuie căutată şi citită. Numai astfel s-ar putea ca din chiar acel moment, un „colţ” din existenţa noastră cotidiană să fie mai vesel. Încercaţi şi vă asigur că aşa se va întâmpla.
Ion T. ŞOVĂIALĂ
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!