Masivul volum [1]
prezintă mai multe liste, aparent fără sfârşit, preluate din Arhiva de Stat a
regiunii Karaganda, doar cu prizonierii de război care au trăit, muncit, murit
sau doar trecut printr-unul din nenumăratele lagăre unde au fost repartizaţi
prizonierii de război români capturaţi de Uniunea Sovietică de-a lungul
perioadei 22 iunie 1941 – septembrie 1944. Lagărul Spassk 99 din Kazahstan rămâne însă unul din cele
mai mari lagăre unde au fost trimişi militarii români, având în vedere că în
perioada 1941-1950 s-au perindat pe aici 7.847 de prizonieri de război (cam cât
un întreg orăşel de dimensiunea Bustenilor). Însă în regiunea Karaganda se mai
aflau alte două mari lagăre care nu au fost (încă) cercetate: Djezkazgan şi
Balhas. Până la urmă nici numărul exact al prizonierilor de război români în
URSS nu este stabilit, chiar şi sursele sovietice oferă mai multe variante de
lucru, de la una minimală, de numai 187.367 până la 236.420. Un sfert de milion
de oameni este o cifră mult mai rezonabilă, având în vedere şi numărul de
militari care nu au ajuns niciodată în lagăre pentru a li se stabili
identitatea şi a fi preluaţi de administraţia penitenciară sovietică, murind în timpul marşurilor
istovitoare sau în vagoanele suprapopulate.
prezintă mai multe liste, aparent fără sfârşit, preluate din Arhiva de Stat a
regiunii Karaganda, doar cu prizonierii de război care au trăit, muncit, murit
sau doar trecut printr-unul din nenumăratele lagăre unde au fost repartizaţi
prizonierii de război români capturaţi de Uniunea Sovietică de-a lungul
perioadei 22 iunie 1941 – septembrie 1944. Lagărul Spassk 99 din Kazahstan rămâne însă unul din cele
mai mari lagăre unde au fost trimişi militarii români, având în vedere că în
perioada 1941-1950 s-au perindat pe aici 7.847 de prizonieri de război (cam cât
un întreg orăşel de dimensiunea Bustenilor). Însă în regiunea Karaganda se mai
aflau alte două mari lagăre care nu au fost (încă) cercetate: Djezkazgan şi
Balhas. Până la urmă nici numărul exact al prizonierilor de război români în
URSS nu este stabilit, chiar şi sursele sovietice oferă mai multe variante de
lucru, de la una minimală, de numai 187.367 până la 236.420. Un sfert de milion
de oameni este o cifră mult mai rezonabilă, având în vedere şi numărul de
militari care nu au ajuns niciodată în lagăre pentru a li se stabili
identitatea şi a fi preluaţi de administraţia penitenciară sovietică, murind în timpul marşurilor
istovitoare sau în vagoanele suprapopulate.
Provenienţa prizonierilor de război din judeţul Prahova care au ajuns în
acest lagăr mare din Karaganda este una destul de echilibrată, aproape toate
localităţile fiind reprezentate. Însă se impun câteva precizări preliminarii.
Birocraţia lagărului este interesată de soarta deţinutului doar atât timp cât
el trăieşte sau moare în interiorul lagărului, odată transferat, urma lui se
pierde în hăţişul Gulagului sovietic (structura în care au fost vărsaţi
prizonierii de război, GUPVI fiind calchiată după cea a GULAGULUI). În multe
din listele publicate în volum este specificat, în cadrul rubricii „locul
naşteri”, doar judeţul (57 trecuţi cu menţiunea jud. Prahova- o dată apare şi
forma sa slavizată Prahovo, iar
altundeva se specifică „fostul judeţ Prahova”, ceea ce denotă gradul de
aproximare utilizat de sovietici care nu cunoşteau încă prea bine România). Cei
mai mult provin din Ploieşti, fireşte, având în vedere că era şi este oraşul cel
mai populat (17 din care trei au decedat în perioada 1942-43 când sistemul de
detenţie sovietic a suferit pierderile cele mai mari, unul din ploieşteni fiind
capturat în Caucaz – apare şi un anume Saba Iosif născut în 1927, civil, ajuns
în lagăr la o vârstă destul de fragedă, 15-17 ani). În altă listă mai detaliată
apar alţi doi ploieşteni (Ferenţ Ion şi Marinescu Gheorghe) ambii capturaţi în
timpul ofensivei sovietice de la Cotul Donului din noiembrie 1942.
acest lagăr mare din Karaganda este una destul de echilibrată, aproape toate
localităţile fiind reprezentate. Însă se impun câteva precizări preliminarii.
Birocraţia lagărului este interesată de soarta deţinutului doar atât timp cât
el trăieşte sau moare în interiorul lagărului, odată transferat, urma lui se
pierde în hăţişul Gulagului sovietic (structura în care au fost vărsaţi
prizonierii de război, GUPVI fiind calchiată după cea a GULAGULUI). În multe
din listele publicate în volum este specificat, în cadrul rubricii „locul
naşteri”, doar judeţul (57 trecuţi cu menţiunea jud. Prahova- o dată apare şi
forma sa slavizată Prahovo, iar
altundeva se specifică „fostul judeţ Prahova”, ceea ce denotă gradul de
aproximare utilizat de sovietici care nu cunoşteau încă prea bine România). Cei
mai mult provin din Ploieşti, fireşte, având în vedere că era şi este oraşul cel
mai populat (17 din care trei au decedat în perioada 1942-43 când sistemul de
detenţie sovietic a suferit pierderile cele mai mari, unul din ploieşteni fiind
capturat în Caucaz – apare şi un anume Saba Iosif născut în 1927, civil, ajuns
în lagăr la o vârstă destul de fragedă, 15-17 ani). În altă listă mai detaliată
apar alţi doi ploieşteni (Ferenţ Ion şi Marinescu Gheorghe) ambii capturaţi în
timpul ofensivei sovietice de la Cotul Donului din noiembrie 1942.
În mod ciudat, având în vedere că cel de al doilea oraş prahovean ca
populaţie era Câmpina, în listele cu cei aproximativ 7.000 de prizonieri de
război români din lagărul Spassk 99 apare doar un anume Stoica Vasile
Vasilievici (remarcăm moda rusească de a indica patronimul), născut în 1917 în
Câmpina, judeţul Prahova, provincia Moldova (?) care a fost luat prizonier în
iulie 1941 la Edineţ, în timpul luptelor pentru dezrobirea Basarabiei şi care a
decedat la 27 august 1942, după doar un an de captivitate sovietică. Pe o altă
lista am regăsit un anume Radu Emil Gheorghe cu menţiunea „Câmpia, România”
ceea ce dat fiind necunoaşterea sovietică ar putea fi de fapt Câmpina.
populaţie era Câmpina, în listele cu cei aproximativ 7.000 de prizonieri de
război români din lagărul Spassk 99 apare doar un anume Stoica Vasile
Vasilievici (remarcăm moda rusească de a indica patronimul), născut în 1917 în
Câmpina, judeţul Prahova, provincia Moldova (?) care a fost luat prizonier în
iulie 1941 la Edineţ, în timpul luptelor pentru dezrobirea Basarabiei şi care a
decedat la 27 august 1942, după doar un an de captivitate sovietică. Pe o altă
lista am regăsit un anume Radu Emil Gheorghe cu menţiunea „Câmpia, România”
ceea ce dat fiind necunoaşterea sovietică ar putea fi de fapt Câmpina.
Aproape toate localităţile din Prahova şi-au trimis, vrând nevrând, fiii în
lagărul Spassk 99 din Kazahstan:
Filipeştii de Pădure (1), Comarnic (1, decedat în 1942), Telega (4, doi
transferaţi, altul transferat la spital şi ultimul decedat în 1941) Chiojdeanca
(1 transferat), Starchiojd (1), Blejoi (1), Buda (1 decedat) Slănic (1), Drăgăneasa, acum sat în com. Proviţa de Jos (1), Ceraşu (1), Bucov (1), Boldeşti-Scăeni (1), Târgşoru-Nou acum sat în Ariceştii Rahtivani (1 decedat
1942), Slon, sat în comuna Ceraşu (1
decedat în 1942), Brazi (1), Urlaţi (un caporal), Apostolache (1), Şoimari (1), Băneşti (4, unul murind în 1946), Albeşti (1 căzut în captivitate la 25 august
1944 lângă Bacău), Văleni (2, Ciobanu Ghe. Ion născut în 1915 soldat, decedat în
1945 şi Gheorghe Mihai Ion, caporal, luat prizonier în cleştele de la Kleţkaia,
după spargerea frontului de sovietici în zona Stalingradului – a se vedea
memoriile lui Radu Mărculescu), Vărbilău (1), Floreşti (1), Tomşani (1), Mizil
(1), Proviţa de Sus (un sergent), Azuga (1), Ciorani (1), Adâncata (1) Diţeşti,
sat în com. Filipeştii de Pădure (1 decedat în 1942), Fîntînele (1), Păuleşti (1).
lagărul Spassk 99 din Kazahstan:
Filipeştii de Pădure (1), Comarnic (1, decedat în 1942), Telega (4, doi
transferaţi, altul transferat la spital şi ultimul decedat în 1941) Chiojdeanca
(1 transferat), Starchiojd (1), Blejoi (1), Buda (1 decedat) Slănic (1), Drăgăneasa, acum sat în com. Proviţa de Jos (1), Ceraşu (1), Bucov (1), Boldeşti-Scăeni (1), Târgşoru-Nou acum sat în Ariceştii Rahtivani (1 decedat
1942), Slon, sat în comuna Ceraşu (1
decedat în 1942), Brazi (1), Urlaţi (un caporal), Apostolache (1), Şoimari (1), Băneşti (4, unul murind în 1946), Albeşti (1 căzut în captivitate la 25 august
1944 lângă Bacău), Văleni (2, Ciobanu Ghe. Ion născut în 1915 soldat, decedat în
1945 şi Gheorghe Mihai Ion, caporal, luat prizonier în cleştele de la Kleţkaia,
după spargerea frontului de sovietici în zona Stalingradului – a se vedea
memoriile lui Radu Mărculescu), Vărbilău (1), Floreşti (1), Tomşani (1), Mizil
(1), Proviţa de Sus (un sergent), Azuga (1), Ciorani (1), Adâncata (1) Diţeşti,
sat în com. Filipeştii de Pădure (1 decedat în 1942), Fîntînele (1), Păuleşti (1).
În mod sigur numărul prahovenilor care au trecut doar prin Spassk 99 este mai
mare având în vedere carenţele şi necunoaşterea sovieticilor. Având în vedere
că nu ştim (deocamdată) câţi ofiţeri au fost luaţi prizonieri de sovietici,
până când nu se va studia şi arhiva lagărului de la Oranski, aceştia fiind
separaţi imediat de restul trupei pentru a nu o mai putea influenţa şi organiza,
totuşi studiind nenumăratele liste cu prizonieri am remarcat faptul că o proporţie
însemnată din militarii români ajunşi la Spassk 99 originari din Prahova aveau
grade inferioare (sergenţi, sergenţi majori, plutonieri sau fruntaşi) această
realitate explicându-se şi prin gradul de alfabetizare din Prahova care era
mult mai mare, judeţul fiind industrializat şi urbanizat (cel puţin pentru
standardele anilor 1930-40) faţă de alte judeţe agricole şi sărace ale României
Mari. Iar sergenţii trebuiau să ştie neapărat să citească (ordinele). Nu ştim
ce s-a ales de cele mai multe destine prahovene din lagărul Spassk 99 deoarece
fie nu se oferă informaţii mai detaliate, fie prizonierii au fost transferaţi
(dar asta nu înseamnă că au scăpat de la moarte) unii fiind eliberaţi în final.
Toţi cei care au murit au făcut-o la scurt timp după ce au ajuns în prizonierat
în cumpliţii ani 1942-43 când prizonierii de război au fost puşi la munci
grele, în condiţii groaznice (suprapopularea barăcilor) fiind foarte prost
hrăniţi.
mare având în vedere carenţele şi necunoaşterea sovieticilor. Având în vedere
că nu ştim (deocamdată) câţi ofiţeri au fost luaţi prizonieri de sovietici,
până când nu se va studia şi arhiva lagărului de la Oranski, aceştia fiind
separaţi imediat de restul trupei pentru a nu o mai putea influenţa şi organiza,
totuşi studiind nenumăratele liste cu prizonieri am remarcat faptul că o proporţie
însemnată din militarii români ajunşi la Spassk 99 originari din Prahova aveau
grade inferioare (sergenţi, sergenţi majori, plutonieri sau fruntaşi) această
realitate explicându-se şi prin gradul de alfabetizare din Prahova care era
mult mai mare, judeţul fiind industrializat şi urbanizat (cel puţin pentru
standardele anilor 1930-40) faţă de alte judeţe agricole şi sărace ale României
Mari. Iar sergenţii trebuiau să ştie neapărat să citească (ordinele). Nu ştim
ce s-a ales de cele mai multe destine prahovene din lagărul Spassk 99 deoarece
fie nu se oferă informaţii mai detaliate, fie prizonierii au fost transferaţi
(dar asta nu înseamnă că au scăpat de la moarte) unii fiind eliberaţi în final.
Toţi cei care au murit au făcut-o la scurt timp după ce au ajuns în prizonierat
în cumpliţii ani 1942-43 când prizonierii de război au fost puşi la munci
grele, în condiţii groaznice (suprapopularea barăcilor) fiind foarte prost
hrăniţi.
Listele cu numele miilor de oameni care au trăit, uneori au supravieţuit, dar sigur s-au chinuit şi au murit, ascund tragediile care au avut loc şi în
cadrul lagărului Spassk 99 a cărui populaţie a fost sensibil egală cu a unui
oraş de mărime medie, indiferent care a fost fluctuaţia deţinuţilor (locul celor
morţi şi îngropaţi în morminte comune, la grămadă, abia acoperiţi cu 20-30 cm de
pământ iar iarna cu un strat subţire de zăpadă, pământul fiind îngheţat bocnă,
fiind luat de alte transferuri din alte lagăre). Relevant este şi că după 1950
regimul sovietic a înfiinţat exact în aceste locuri un tancodrom ca şi cum nu
ar fi găsit suficient spaţiu în imensa şi deşertificata RSS Kazahă! Sperăm ca
efortul Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Republica Moldova care a
derulat proiectul Expediţiile Memoriei
să continue laborioasa muncă, oferind informaţii relevante despre alte lagăre
pe unde au trecut şi murit români, în
ciuda faptului că efortul este unul supraomenesc având în vedere amploarea
sistemului Gulagului sovietic [2]
(considerând Gulagul la nivel generic, cu toate subdiviziunile şi nuanţele
represiunii staliniste).
cadrul lagărului Spassk 99 a cărui populaţie a fost sensibil egală cu a unui
oraş de mărime medie, indiferent care a fost fluctuaţia deţinuţilor (locul celor
morţi şi îngropaţi în morminte comune, la grămadă, abia acoperiţi cu 20-30 cm de
pământ iar iarna cu un strat subţire de zăpadă, pământul fiind îngheţat bocnă,
fiind luat de alte transferuri din alte lagăre). Relevant este şi că după 1950
regimul sovietic a înfiinţat exact în aceste locuri un tancodrom ca şi cum nu
ar fi găsit suficient spaţiu în imensa şi deşertificata RSS Kazahă! Sperăm ca
efortul Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Republica Moldova care a
derulat proiectul Expediţiile Memoriei
să continue laborioasa muncă, oferind informaţii relevante despre alte lagăre
pe unde au trecut şi murit români, în
ciuda faptului că efortul este unul supraomenesc având în vedere amploarea
sistemului Gulagului sovietic [2]
(considerând Gulagul la nivel generic, cu toate subdiviziunile şi nuanţele
represiunii staliniste).
Codruţ CONSTATINESCU
