1 octombrie 2019 este pentru Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” startul proiectului de parteneriat de schimb interșcolar în cadrul programului ERASMUS+ cu titlul „E.QUA.L.I.TY. – Europe for QUAlitative Learning and the Inclusion of diversiTYies”. Proiectul în valoare de 30.130 de euro este finanţat de Uniunea Europeană.
Mai concret, pe parcursul a 24 de luni, între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2021, colegiul câmpinean, în parteneriat cu alte patru instituţii de învăţământ din Italia: E. Fermi – C.E. Gadda, Napoli (coordonator), Letonia: „Davja Ozolina Apes vidusskola”, Portugalia: „Alves Martins” şi Turcia: „Gundogmu High School”, va organiza activităţi în ţară şi în fiecare dintre ţările partenere pe tematica învăţării de calitate şi incluziune a diversităţii.
Proiectul urmărește realizarea obiectivelor specifice ale Programului Erasmus+ prin promovarea calităţii în educaţie şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză, a competenţelor de utilizare a instrumentelor IT, îmbunătăţirea nivelului de cunoștințe de cultură, civilizație, istorie și geografie legate de ţările participante la proiect. De asemenea, elevii vor învăţa să lucreze în echipă, vor fi încurajați să cultive toleranţa și respectul de sine şi faţă de ceilalți, vor învăţa ce înseamnă valorile europene comune.
Cinci elevi din fiecare instituţie parteneră, însoţiţi de doi profesori, vor merge în mobilităţi de tineret în care vor desfăşura activităţi în şcoli pe tematici precum: DIVERSITATE CULTURALă, MARGINALIZARE ŞI INTEGRARE (în Letonia, martie 2020), IMIGRAŢIA ŞI EMIGRAŢIA (în România, mai 2020), DREPTURILE UMANE ȘI EGALITATEA DE GEN (Turcia, octombrie 2020), LUPTĂM ÎMPOTRIVA BULLYING-ULUI (Portugalia, ianuarie 2021) şi CETĂȚENIA EUROPEANĂ ȘI DREPTURILE SOCIALE (martie, 2021). Pe parcursul lunii noiembrie, tinerii de clasa a IX-a şi a X-a care doresc să participe la acest proiect sunt invitaţi să se înscrie. Selecţia se va face pe baza unei proceduri trasnparente care va da fiecărui elev doritor şansa să se înscrie. Acesta este primul proiect de acest fel implementat la nivelul instituţiei de învăţământ câmpinene.