Știri

Primarul vrea un nou dosar penal, dar în care să aibă calitatea de parte vătămată

La ultima ședință a Consiliului Local, primarul Horia Tiseanu a fost iar ținta criticilor consilierului Constantin Cândea, președintele Comisiei de administrație publică din legislativul municipal și fost candidat al PSD Câmpina pentru funcția de primar la ultimele alegeri locale. Anul trecut, Constantin Cândea a pus în discuția colegilor săi din fruntea administrației publice locale problema stânei de pe Muscel, administrată de Cătălin Mihart, patronul unei firme de construcții. În opinia lui Cândea, care locuiește pe strada Muscel, la poalele dealului, chiar la poalele versantului care coboară de la stână, municipalitatea nu îl controlează și nu îl amendează (așa cum ar trebui și ar merita) pe Mihart, care nu respectă perioadele de pășunat. În plus, acesta din urmă a transformat  stâna într-o fermă în care crește numeroase animale, altele decât oile, berbecii și mieii, animale de pe urma cărora se acumulează multe dejecții. Aceste dejecții și gunoaie sunt luate de apele ploilor și duse la vale, în calea lor infestând proprietățile din imediata vecinătate a  fermei, printre care se află și cea a consilierului Constantin Cândea. Acesta, împreună cu consilierul Gabriel Dima, și el locuitor din zona respectivă, nemulțumit de poluarea amintită mai devreme, a proiectat anul trecut și un filmuleț în care a încercat să arate cum s-a transformat stâna de pe Muscel într-un focar de infecție. Majoritatea consilierilor nu prea au părut interesați de filmulețul cu pricina, și nu ne referim aici doar la consilierii alianței majoritare PNL – PMP, ci și la cei din opoziție (consilierii PSD și ALDE). 
Joia trecută, la finalul ședinței, la rubrica Diverse, Cândea l-a luat iarăși la rost pe Tiseanu, acuzându-l voalat de abuzurile pe care le săvârșește proprietarul stânei, căruia i s-a permis să folosească și terenuri care nu intrau în contractul de concesiune încheiat cu Primăria Câmpina. Sătul de acuzele lui Cândea, după ce consilierul a terminat ce avea de spus, primarul municipiului i-a declarat următoarele: „Nu este prima dată când veniți cu această problemă. Eu am un dosar penal și sunt convins că nu fac abuzuri și că nu v-am vorbit niciodată necuviincios, așa cum susțineți. Nu sunt jurist, nu știu cum să încadrez atitudinea dvs nepotrivită prin care îmi aduceți permanent acuzații de abuzuri. Cred că poate fi numită hărțuire. Mă voi consulta cu juriștii Primăriei, iar pentru că mi-ați adus deseori acuzații nefondate, și în mod public, vă voi acționa în instanță. Vă asigur că sunt hotărât să fac acest lucru, pentru că nu putem discuta la nesfârșit pe tema stânei, mai ales că angajații primăriei v-au răspuns la toate sesizările și v-au demonstrat că nu facem abuzuri. Nu doar în acest caz, ci în niciun caz”.
Dacă primarul se ține de cuvânt, se pare că vom asista și la bătălii juridice între edilul-șef și consilierul Constantin Cândea, nu doar la cele cu care ne-am obișnuit deja, duse de cei doi protagoniști în plenul Consiliului Local.
Adrian BRAD

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare