Unul dintre ultimele proiecte finanţate de Uniunea Europeană şi câştigate de Primăria Câmpina a avut, săptămâna trecută, conferinţa de lansare, eveniment care s-a desfăşurat în Sala Mică a Casei Tineretului. Este vorba despre proiectul “Egalitatea de şanse şi gen prin antreprenoriat şi calificare”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU Axa 6 – “Promovarea incluziunii sociale”, care are ca scop final calificarea câmpinencelor şomere. La cursurile de calificare se pot înscrie gratuit 450 de femei care sunt în şomaj (indemnizate sau neindemnizate), cele mai multe locuri fiind rezervate cursurilor de calificare în meserii precum îngrijitor bătrâni la domiciliu, cofetar, lucrător în comerţ, manichiurist – pedichiurist etc. Celelalte locuri de cursant sunt pentru cursurile de iniţiere în competenţe informatice, limba engleză şi competenţe antreprenoriale etc. Proiectul are o durată de implementare de 18 luni, iar finanţarea este asigurată 86,78% din fonduri europene nerambursabile, 11,22% de la bugetul de stat şi 2% de la bugetul local. Cursurile vor începe în luna august a acestui an şi se vor finaliza în octombrie 2015, când participanţii vor susţine un examen final, în urma căruia vor primi diplomă şi certificate de calificare. Partenerul Primăriei Câmpina în derularea acestui proiect este firma Fax Media Consulting. A.N.
Articole similare

Consiliul Județean Prahova a anulat parteneriatul cu UAT Câmpina pentru finanțarea proiectului cu pasaj subteran
14 martie 2025

Primăria Câmpina a achiziționat zece panouri publicitare pentru informarea cetățenilor
14 martie 2025
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!