La ultima conferință de presă desfășurată în sala de ședințe a Primăriei Câmpina, purtătorul de cuvânt al executivului local și consilier personal al primarului, Ioana Bumbăcea, a prezentat o sinteză a investițiilor aflate în curs de derulare sau în prag de recepție. Nu știm dacă acestea s-or fi adunat și în perioada când municipalității câmpinene îi era blocată finanțarea unor proiecte europene accesate, din cauza unor procese aflate pe rol cu Ministerul Dezvoltării, dar, oricum ai privi lucrurile, jurnaliștii prezenți au fost informați despre existența a opt proiecte cu fonduri UE pe care municipalitatea le are în vedere pentru obținerea finanțării, unele proiecte fiind în faza de precontractare, iar altele avand deja semnate contractele de finanțare. Parcă niciodată nu a avut municipiul nostru în lucru opt proiecte europene.
Acestea sunt următoarele:
1. „Restaurarea, dotarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al obiectivului de patrimoniu Muzeul Memorial B.P.Hașdeu”. Contractul de finantare a fost semnat in data de 04.09.2018, iar valoarea totala a proiectului este 15.810.886,31 lei. Durata proiectului este de 36 luni, de la data semnarii contractului de finantare, dintre care 25 de luni sunt dedicate lucrarilor de executie. Proiectul isi propune consolidarea infrastructurii şi a suprastructurii Castelului Iulia Hasdeu, hidroizolarea clădirii, restaurarea tâmplăriei, execuţia de pardoseli din duşumea de foioase în toate încăperile de la parter, restaurarea finisajelor exterioare; conservarea/restaurarea componentelor artistice şi pieselor din lemn (piese de mobilier, ceasuri şi tâmplărie interioară); conservarea/restaurarea elementelor decorative din piatră, marmură, stucaturi, porţelan, ceramică (sculpturi, vase decorative, elemente de zidărie din piatră şi stucatură etc.); conservarea/ restaurarea colecției memoriale de carte și a documentelor pe hârtie (volume de carte legată, cărţi broșate, documente manuscrise, fotografii, lucrări de grafică, alte materiale). În interiorul muzeului va fi realizat un mod interactiv de prezentare a exponatelor, care va consta din redarea audio a informaţiilor, prin amplasarea în sălile muzeului a unor sisteme electronice de informare cu touch-screen şi holograme reprezentând personajele emblematice din istoria muzeului.
2. „Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale din municipiul Câmpina”, blocurile din strada Victoriei nr.12. Contractul de finantare a fost semnat in data de 25.09.2018, valoare totala a proiectului fiind de 731 023,52 lei. Durata proiectului este de 22 luni de la data semnarii contractului de finantare, din care pentru lucrari de executie – 10 luni. Proiectul isi propune izolarea termica a partii opace si vitrante a blocului; izolarea termica a planseului deasupra ultimului nivel.
3. „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal Câmpina”. Proiectul se afla in etapa de precontractare. Valoarea totala a proiectului este de 26.528.353 lei. Durata proiectului este de 42 luni de la data semnarii contractului de finantare, din care 31 luni sunt pentru lucrari de executie. Proiectul isi propune: montarea de panouri fotovoltaice, de echipamente de climatizare, de instalatii termice; lucrari de constructii de termoizolatie fatada si planseu, reabilitarea instalatiilor de canalizare interioara si exterioara, instalatii necesare obtinerii avizului ISU; instalare lift exterior si inlocuirea celor existente; inlocuire instalatii electrice; inlocuire tamplarie exterioara. Solutia adoptata de proiectant pentru izolarea termica a peretilor exterior nu este una calasica, optandu-se pentru metoda „fatada ventilate”.
4. „Creșterea eficienței energetice în Colegiul Tehnic C-tin Istrati”. Proiectul se afla in etapa de precontractare. Valoarea totala: 8.411.378 lei. Durata proiectului este de 24 luni de la data semnarii contractului, din care 16 luni vor fi pentru lucrari de executie. Proiectul isi propune: montarea de instalatii termice ( cu cazane in condensatie si central pe peleti); instalatii necesare obtinerii avizului ISU; inlocuire tamplarie exterioara; izolare termica pereti si planseu,inlocuire si reabilitare instalatii electrice si corpuri de iluminat.
5. „Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale din municipiul Câmpina” (blocuri Carol I 7 ABC). Proiectul se afla in etapa de precontractare. Durata proiectului este de 20 luni de la data semnarii contractului de finantare, din care 12 luni reprezinta lucrari de executie. Valoare totala: 3.441.125 lei. Proiectul isi propune: inlocuire tamplarie exterioara; inchidere balcoane in geam termopan; montarea de siteme fotovoltaice, inlocuire lifturi; izolare termica pereti; inlocuire si reabilitare instalatii electrice si corpuri de iluminat.
6. „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe în municipiul Câmpina”(cartierul Erupției). Proiect depus in luna iulie 2018. Proiectul a trecut de etapa de evaluare a conformitatii administrative si al eligibilitatii intrand in procesul de evaluare tehnica si financiara. Valoarea totala a proiectului: 4.153.934 lei. Durata estimata a proiectului este de 36 de luni de la data semnarii contractului de finantare, din care lucrari de executie 18 luni. Proiectul isi propune: construirea unei gradinite cu program prelungit care poate gazdui un numar de 80 de copii. Proiectul isi propune constuirea unei gradinite modern, cu parte si un etaj, loc de joaca amenajat in curte, zona de odihna, bucatrie, zona de spalatorie, spatiu multifunctional, cabinet medical.
7. „Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în municipiul Câmpina”. Valoarea totala a proiectului este 7.683.935 lei. Durata proiectului este de 12 de luni de la data semnarii contractului, din care 7 luni reprezinta lucrari de executie. Proiectul isi propune inlocuirea corpurilor de iluminat public cu becuri cu led pe anumite strazi cuprinse in proiect si completarea acestora acolo unde ele nu exista; extindere retea pe str. Drumul Taberei si str. Podului; montarea de panouri fotovolataice pentru trecerile de pietoni (13 locatii); echiparea intregului sistem de iluminat public cu sistem intelligent prin telegestiune.
8. Proiectele propuse în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Câmpina (pentru persoanele aflate în risc de sărăcie, defavorizate), elaborată în cadrul proiectului „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Câmpina”: construire de locuințe sociale (suma alocata prin POR 2014-2020 axa prioritara 9, este 2.300.000 Euro), modernizare străzi Oborului, Padurii, Caramidari (suma alocata prin POR 2014-2020 – axa prioritara 9, este de 500.000 de Euro).