Știri

Premieră în viaţa culturală a Câmpinei:

PREMIILE PENTRU CARTEA ANULUI 2011
Marţi, 24 aprilie 2012 la prânz, în sala „George Hanibal Văleanu” a Casei Tineretului, a avut loc ceremonia acordării premiilor autorilor cărţilor apărute în 2011, pe baza selecţiei juriului alcătuit din prof. univ. dr. Viorel Cernica, Liliana Ene, directoarea Bibliotecii „Dr. C. I. Istrati” şi prof. dr. Christian Crăciun, în colaborare cu col. (r) Marian Dulă, preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Municipal.
Semnul preţuirii
Pentru întâia oară în viaţa culturală a Câmpinei, Consiliul Municipal al Primăriei acordă cărţilor care s-au distins în peisajul literar urban, premii în bani autorilor acestora, confirmate prin diplome nominalizate, cum de altfel, pentru mulţi dintre scriitorii Câmpinei, onor Consiliul Municipal a susţinut financiar apariţiile câtorva dintre titlurile pe care Casa de Cultură „Geo Bogza” le-a lansat în public, fie în spaţiul sălii ei, „Constantin Radu”, fie într-al Bibliotecii „Dr. Istrati”, fie, precum în cazul de faţă, în amintita sală a Casei Tineretului. Cu alte cuvinte, cu riscul de a genera inerentele şi poate şi întemeiate nemulţumiri, autoritatea municipală şi-a întors cu adevărat faţa către valorile urbei ! Pasul făcut arată că se poate, dacă se vrea.

Amărăciuni
Absenţa reţelei de sonorizare a desfăşurării ceremoniei, a prefăcut evenimentul într-unul anost, lipsit de minimul impact al perceperii în sală şi, prin urmare, împiedicând recepţia deplină a spectacolului, de către public. Lecturile celor vreo 4 sau 5 june cititoare textelor lor, am înţeles, nişte eseuri, fireşte, despre cărţi – eram doar la Ziua Mondială a Cărţii şi, atenţie, a Drepturilor de Autor ! –, fără pic de vervă şi eleganţă, a lăsat o tăcere imundă peste asistenţă. Nici un fel de regie, nimic din minima îndrumare a prezentării acestora, precum şi în stângacea reprezentare teatrală a unos scenete din Caragiale, de grupul de liceeni şi liceene despre care presa n-a fost nici măcar cu un rând informată ! Nu este prima constatare de acest fel, de unde tristeţea datorată faptului că, deşi de ani de zile, adolescenţii se străduiesc să intre în pielea personajelor jucate de ei, aceştia, cu o excepţie, două, devin fără voia lor, inutili şi ridicoli!

Totuşi / Dar / Însă
Momentul forte – al acordării premiilor cărţilor selectate de juriul amintit deja, a fost onorat de comentariile unor scriitori consacraţi, membri ai USR, personalităţi omniprezente în viaţa literaturii ţării şi a urbei: dnii Constantin Trandafir şi Gherasim Rusu Togan, precum şi ex-câmpinenul Christian Crăciun. Discursurile domniilor lor au schiţat relevanţa valorică a cărţilor premiate, în cuvinte când de apreciere elevată, când de amical amuzament, mai cu seamă în cazul excelentului nostru epigramist-fabulist, „hemingwaianul” Saşa. Aşadar, totuşi bunele intenţii au triumfat; dar care au tras după ele şi norii dezamăgirii; însă aşa este – că nu poţi împăca pe toţi şi laşi, nolens-volens, loc suspiciunii de părtinire !

Premiaţii
Primarul municipiului, Horia Tiseanu a fost invitat să înmâneze diplomele şi premiile acordate de juriu, următorilor scriitori: Florin Dochia, pentru volumul său de poeme intitulat „Elegii de pe strada mea”, editura Premier; Diana Trandafir, pentru cartea sa de versuri cu titlul „Translucide”, editura Vinea; Ştefan Alexandru Saşa, pentru „Cartea Maiei”, editura Premier, cu ilustraţii de Lidia Nicolae.

Zâmbete reale
Emoţiiile n-au lipsit, ele au salvat buna dispoziţie a sălii. De la spumoasele rime rostite de Saşa, la mărturisirile d-nei profesoară Diana Trandafir, aflată la momentul debutului editorial, şi, cu atât mai gustate, la spiritualele spuse ale concitadinului nostru, Florin Dochia – publicist de presă scrisă şi televizată, poet, traducător şi eseist, redactorul şef al Revistei Noi, şeful Casei de Cultură „Geo Bogza”, prelungite de oferta lui de suflet: autografe pe recentul său volum de publicistică (1), intitulat „Prins în lumea cuvintelor”, editura Premier 2012.

Excerpte
Din „Elegii de pe strada mea”; „Elegia a 32-a, a fecioarelor despletite”: „În şiruri lungi, trec fete de hârtie pe strada-/ntunecoasă şi pustie, nu opresc, nu fac/popas, în urma lor mireasma a rămas de/sânge şi de lup în hăituire, trec fete de/hârtie în neştire, se şetrge umbra, lacrima/rămâne să sfâşie gâtlejul elocinţei.//Un cor ridică imnuri nefiinţei şi închise-n stup albine/ard încet, pătrund prin vămi tăcut şi/obsolet, nu-s cel ce face vorbelor risipă, nici/slabă fîlfîire de aripă, sunt doar stăpân/tăcut al străzii mele, pe care-am inventat-o/şi spre care deschid câte-o fereastră/oarecare cum pleoapa o ridică oarecine/clipind în vis şi întorcând spre sine afara/stearpă şi lăuntrul gol.//Am decupat în şiruri lungi de siluete fecioare de hârtie/să mă-mbete cu toată grea aroma cea de mosc,/De-acuma pot pleca să le cunosc. Adio, tu!”
Din „Translucide”: „Singurătatea în cafenea”: „Chiar pe marginea indiferenţei/în careul de aşi/ patima înfloreşte nestingherită/ singurătatea stă picior peste picior/în cafeneaua cu duşumele/spălate/ascult cum îngână gutural/un cântec vechi repetând/în răstimpuri refrenul/Never more Never more Never more/clipa proaspăt decapitată/ îşi lipeşte obrazul de geamul rece/ într-un gest sentimental/ rugător şi disperat”.
Din „Cartea Maiei”: „Cine e drăguţa/Care bea sticluţa/Plină ochi de lapte/Ziua papă-n şapte ?/Aţi ghicit, Măiuţa” (p. 3); „Maia, fata atâtica,/În ogradă la bunica/De la poartă să te-ndrume,/Are trei căţei cu nume/Dintre cele mai poznaşe,/Făcuţi parcă să se-ngraşe./Primul adoptat cu milă,/Fiind negru e Negrilă./ Căţeluşa, sărăcuţa,/ Vine când o strigi Negruţa./ Mare cât o tărtăcuţă/Este ultimul, Luluţă” (p. 7); „Vara este ca văpaia/Se topeşte ciocolata,/Iar la umbra viţei Maia,/Plânge că-i căldură. Tata/Însă ştie ce să facă:/Târguieşte – aduce-acasă/Numai bun de râs şi joacă,/Un bazin ca o ţestoasă,/Mic, albastru cer de vară,/Ce-i umflat, umplut pe dată/Cu a apei undă clară”.(p.13); „Prietenii mei”; „Când se face-ncet lumină/Peste floarea ce-n grădină/Doarme noaptea, delicată/ Lângă mie se arată/Mickey Mouse, Tom şi Jerry/Cosânzeana cu străjerii,/ Donald Duck, răţoiul gureş,/ Shrek cu Fiona într-un iureş,/Toţi voind să mă trezească/Şi cu a prinţesei mască/Să încingem împreună/Joc întreagă ziulica/Până când vine mămica/Care-n geanta-i fermecată/Are fructe, ciocolată/Pentru Maia, scumpa fată./ Ala bala portocala / De mă prinde osteneala/După masă, dorm din nou,/ Iar în pat, ca-ntr-un  tablou,/ Sunt acei pe care eu/ O să-i îndrăgesc mereu”.
Şi noi îi îndrăgim şi-i felicităm pe laureaţii Cărţii Anului 2011: Florin Dochia, Diana Trandafir şi Ştefan Alexandru Saşa !!!

 Serghie Bucur  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare