Știri

„Preferinţe au doar oamenii liberi, dar noi eram sub ocupaţie sovietică”

După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii care au rămas, până acum, uitate în pagini vechi de ziar. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina, atins şi el de abuzurile regimul comunist.
„Domnişoară, faceţi parte dintr-o armată învinsă!”
Undeva în Câmpina, într-o casă construită după rigorile arhitecturii interbelice, locuiește d-na Constanța Tudorașcu. Salonul d-sale conservă o atmosferă în care plăcerea conversației este la mare preț. În locul subiectelor lejere, în locul noutăților mondene, d-na Tudorașcu povestește însă despre momente dureroase din viața sa, din viața orașului. A văzut istoria schimbându-se și a trăit toate necazurile vremii. Cu o demnitate rară, însă, a reușit să se adapteze de fiecare dată.
„Am terminat liceul de fete «Iulia Hasdeu» în 1948, iar bacalaureatul l-am dat în iunie același an. Două luni mai târziu a fost adoptată legea reformei în învățământ. Pe vremea aceea nu stăteau atât de mult până să aplice legile. Toate se întâmplau rapid, așa că imediat s-a făcut reforma sistemului de învățământ. Şi consecințele le-am simțit și eu tot imediat, când m-am dus să dau admitere la Facultatea de Filologie, secția limba franceză, din cadrul Universității București. Aici am fost declarată «admis fără loc». Am avut o medie mare, dar ca fiică de negustor, făceam parte din categoria tinerilor care nu aveau acces la învățământul superior după reformă. Ca mine erau nu numai fiii de comercianți, dar și fiii preoților, ai ofițerilor dați afară din fosta armată regală, copiii avocaților excluși din barou, ai moșierilor, ai industriașilor, pe scurt, descendenții «dușmanilor clasei muncitoare». Se considera că avem origine nesănătoasă. Și nu numai în învățământul superior aveam accesul limitat sau interzis. Sora mea trebuia să intre în același an la cursul superior de liceu și nu a fost primită. Nici nu aveam posibilitatea să facem contestație. M-am resemnat, m-am dus la secretariat să-mi iau actele… Unii însă nu au acceptat așa de ușor. Aveam o colegă, aflată în aceeași situație, care dăduse examen la Facultatea de Medicină. Era fată bună, învăța extraordinar, dar tot din cauza originii nu a fost primită la facultate. Atunci s-a dus în audiență la Gheorghiu Dej. A intrat fără probleme, a reușit să stea de vorbă chiar cu el. Dej a ascultat-o până la capăt și la sfârșit i-a zis: «Nu vă dați seama, domnișoară, că faceți parte dintr-o armată învinsă?»
Cei care eram în situația aceasta a trebuit să găsim o soluție pentru ca viețile noastre să fie cât mai aproape de normal. Singura portiță pe care ne-o lăsa deschisă regimul era «reeducarea prin muncă». Așa că ne-am angajat fiecare pe unde am putut. Eu am ajuns până la urmă la Şcoala de Fete, Liceul de Petrol, unde am lucrat la secretariat câțiva ani. Interesul meu era să devin om al muncii ca să pot avea acte «sănătoase».
După trei ani, în 1951, când am considerat că mi s-a «spălat» originea socială, m-am dus din nou la facultate. De data aceasta, însă, nu am mai îndrăznit să mă duc la Universitate. Prea multe pățise familia mea ca să mai pot spera să intru acolo. Şi tata avusese de suferit, și fratele meu fusese respins de la facultatea din Cluj, sora mea nu fusese primită la liceu… Văzusem atâtea în jurul meu în anii aceia încât mai se părea că nu pot avea pretenții atât de mari.
Exista în București un institut pedagogic unde erau pregătiți profesorii pentru gimnaziu. În perioada aceea fusese împânzită țara de școli, de ce să nu spunem, acesta a fost un lucru bun, și profesorii erau prea puțini. Acest Institut Pedagogic avea trei secții: matematică – fizică, chimie – biologie, română – istorie. Pentru că mi-am zis că dacă am aspirații mai mici am și șanse mai mari de a le realiza, m-am înscris aici. Mi-am adus de data aceasta acte care arătau că deși eram fiica lui…, vin din câmpul muncii, nu mă situez pe o poziție refractară…
Odată cu mine au venit și fratele meu și un prieten, fiul unui avocat. Toți trei avea exact aceeași situație: origine nesănătoasă, dar reeducați în câmpul muncii. A discutat comisia cazul nostru ore întregi. Noi așteptam la ușă și ne gândeam că orice s-ar fi întâmplat nu ne puteau lua prin surprindere. Eram așa de obișnuiți cu răul că nimic nu mai conta… Dar, până la urmă, am fost declarați admiși toți trei.
Așa am reușit să urmez cursurile institutului în anul școlar 1951 – 1952. Părinții au sărăciţi, eu eram tot timpul cu spaima că nu voi reuși să termin. Am învățat anul acela fără să fiu atentă la nimic în jur. Nu m-au interesat nici agape, nici spectacole, nici întâlniri. Pentru mine miza era foarte mare. Nici acasă nu mă duceam, deși acolo se petreceau lucruri grave. Prin mai 1952, am primit un bilețel de la sora mea. Țin minte ca acum… Era scris pe un petic de hârtie de ambalaj, cu creionul: «Ne-au dat afară din casă. Acum împachetăm totul. Îți scriu de pe pervazul din bucătărie. Nu mai avem voie să stăm în Câmpina, trebuie să ne mutăm la 10 km departare». Pe urmă am aflat că s-au mutat la Breaza, la o rudă, dar atunci nu puteam să plec, nu puteam să îi ajut cu nimic. Când m-am dus în vară acasă, am înțeles ce se întâmplase. Mare parte din lucrurile noastre nu mai erau. Cărțile mele, dicționarele, tot ce aveam dispăruse.
Anul următor când m-am întors la Institut – pentru mine nu exista altă soluție decât să termin cursurile – un nou slogan era în mare vogă: «Lupta de clasă se ascute». Aceasta era directiva de la Moscova. Și s-a ascuțit și la noi la Institut. De ce îmi era frică tot nu am scăpat. M-au chemat la tovarășul decan Benari să îmi comunice că sunt exmatriculată pentru că s-a ascuțit lupta de clasă. Nu am avut ce să fac. M-am dus în clasă, mi-am strâns caietele, m-am dus la gazdă, mi-am făcut bagajul și am plecat unde era familia mea. M-am angajat din nou. De data aceasta la Sovrom Construcții, la Breaza. Am lucrat aici un an, până când a murit Stalin și efectele au început să se simtă și la noi. În 1954, cei care fuseserăm exmatriculați am fost reprimiți în unitățile de învățământ.
Este greu de înțeles pentru cei de acum cum am trăit noi atunci, cu spaima mereu în suflet, cum respectam indicațiile pentru că nu aveam de ales. Cum intra ideologia în viața noastră. Profesorii au predat o vreme după ziarul Scânteia, pentru că așa se cerea. Copiii învățau numai ce aveam voie să spunem. Trebuia să știi ce să vorbești, doar ce era pe placul ocupantului sovietic. Poate generația de acum ne condamnă, dar noi nu puteam face altfel. Preferințe au doar oamenii liberi, dar noi eram sub ocupație sovietică. Acestea sunt vremuri greu de înțeles rațional dacă nu le-ai trăit”.
Învățători, profesori de elită din perioada anilor 1930 – 1960
Ștefan Popescu – director Gimnaziu Băieți
Stoica Teodorescu – profesor de istorie
Nestor Aurel – director Liceul mixt Câmpina, profesor de română
Stanciu Gheorghe – director, profesor de matematică – fizică
Drăgulescu Constantin – director, profesor de română – latină
Comănescu (Ștefănescu) Maria – profesor de matematică – astronomie
Alexandrescu Ana – profesor de biologie
Ștefănescu Mihail – profesor de franceză
Ștefănescu Elena – profesor de franceză
Ianopol Aura Donos – profesor de chimie
Dimulescu Elena – profesor fizică – chimie
Cărăușu Artena – profesor de chimie
Georgescu Niculae – profesor de geografie
Măinescu Constantin – profesor de istorie
Chirţoi Florica – profesor de franceză
Săvulescu Constantin – profesor de biologie
Preotul Crasovschi – profesor de limba rusă
Baldovin Adina – profesor de istorie
Butoi Matilda – profesor de română
Rădulescu Virginia – profesor de educație fizică
Marinescu Traian – profesor de română – latină
Marinescu Maria – profesor de română
Teodorescu Ștefan – profesor de rusă
Boca Lucia – profesor de fizică
Andreescu Ina – profesor de rusă
Drăguțescu Mioara – profesor de rusă
Borcea Constantin – profesor de sport
Bozianu Luiza – profesor de germană
Tudose Tănase – profesor de matematică
Vătășescu Jan – profesor de franceză
Mohoreanu Palghița – profesor de rusă
Bruda Aurelia – învățătoare
Răvoianu Gheorghe – director și învățător
Grigorescu I. – director și învățător
Pârvulescu Elena – director, învățător
Niculescu Malu – director, învățător
Alanchi Florica – învățător
Boieru l. – învățător
Dorobanţu Rodica Şerban – pentru prima dată o fostă elevă se întorcea la liceul unde învăţase, ca bibliotecară
Pr. Chirică – a predat religia la 1 şi 2 de băieţi până în anul 1947
Groşescu I. – timp de 30 de ani a fost secretar la Liceul Mixt Câmpina
Sorina BUMBĂCEA
Articol publicat în ediţia din data de 10 decembrie 2002

Episodul anterior, „Calea înfruntării”, poate fi citit AICI
În episodul următor: Câmpina a avut o elită a muzicienilor care au dus faima localităţii peste mări şi ţări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare