Știri

Prea mult zgomot pentru mai nimic:

Proteste cu final fericit la Spitalul Municipal
Joi dimineaţă, de 8 Martie, o asistentă medicală a Spitalului Municipal a sunat la redacţia noastră ca să ne spună că angajaţii unităţii vor intra în grevă, nemulţumiţi de preconizatele măsuri de reducere a cheltuielilor de personal pentru luna februarie, avute în vedere de Consiliul de Administraţie al unităţii. Cum majoritatea personalului din spital este reprezentată de femei, ne-am gândit că ar fi tare interesantă o grevă a angajatelor taman de ziua lor internaţională. Dar, încă o dată, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. 
Când am ajuns acolo, nu am găsit niciun grup de nemulţumiţi în curtea spitalului, iar în interiorul unităţii activitatea se desfăşura normal. Am aflat că şefii de secţii fuseseră chemaţi la discuţii de către Comitetul Director, pentru a fi dezbătute şi negociate măsuri legale de reducere a cheltuielilor de personal, în vederea evitării unor eventuale concedieri colective şi a intrării unităţii spitaliceşti într-o nouă criză financiară. Scânteia care a aprins focul de paie (căci, până la urmă, anunţata grevă s-a dovedit a fi un foc de paie), a fost comunicatul din ziua precedentă, adresat şefilor de secţii, prin care aceştia erau anunţati de managerul instituţiei că, în urma unei hotărâri a CA, se decisese “reducerea sporurilor pentru gărzile efectuate de medici la limita minimă legală (25% pentru gărzile efectuate în cursul săptămânii, faţă de 50%, cât este în prezent, şi 50% pentru gărzile efectuate în weekend, faţă de 100%, cât este în prezent).” Tot în adresa conducerii spitalului era prevăzută “acordarea unei zile de concediu fără plată în luna februarie, care va fi luată în cursul lunii martie.” Comunicatul cu pricina preciza şi cauzele care au determinat C.A. să se gândească la aceste măsuri: “În urma încheierii contractului de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, pentru anul în curs, a fost contractat un număr mult mai mic de bolnavi, comparativ cu anul trecut, fapt care nu permite încadrarea în cheltuiala de personal în procent de 70% din banii decontaţi de CAS Prahova”, aşa cum prevede legea.
Şefii de secţii şi reprezentanţii sindicatului fuseseră invitaţi de conducerea spitalului la dialog, la discutarea acestor măsuri, dar până la această întrunire, o parte a şefilor de secţii anunţaseră deja presa locală şi judeţeană despre iminenţa declanşării unei greve. Imediat, mai multe ziare şi televiziuni şi-au trimis reprezentanţii ca să “prindă” greva în toată amploarea ei, dar senzaţionalul acestei acţiuni extreme de protest (care se desfăşoară şi ea, totuşi, după anumite reguli şi proceduri prealabile, trebuind să fie anunţată cu două zile înainte), a fost înlocuit cu câteva simple declaraţii ale managerului general medical Alexandru Matei, precum şi ale liderilor sindicali judeţeni veniţi să-şi sprijine colegii de suferinţă.
A doua zi, o nouă întâlnire a conducerii spitalului (la care a participat, de asemenea, primarul Horia Tiseanu şi Gheorghe Ecaterinescu, preşedintele CA), cu şefii de secţii şi liderii sindicali a reuşit să detensioneze complet situaţia, în urma găsirii unor soluţii pentru plata integrală a salariilor angajaţilor în luna februarie. Se pare că un rol determinant l-a avut promisiunea  conducerii CAS Prahova că va suplimenta fondurile decontate Spitalului Municipal.
Am încercat să obţinem un punct de vedere oficial din partea directorului medical, care este şi purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Elena Dumitrescu, pe care cu greu l-am putut obţine, abia a doua zi, vineri, după ce situaţia a redevenit la normal. “Îmi pare rău că nu v-am putut da nicio declaraţie până acum, dar am stat într-o tensiune continuă. Nu ne face nicio plăcere, ba dimpotrivă, să anunţăm posibilitatea unor reduceri salariale ale angajaţilor noştri. Conducerea spitalului a chemat şefii de secţie la negocieri, tocmai pentru că nu vedeam bătute în cuie toate aceste reduceri de sporuri, ci doream să le discutăm cu partenerii noştri de dialog. O parte a reprezentanţilor presei care ne-au contactat mi-a interpretat câteva vorbe date sub imperiul emoţiilor, în sensul că aceste propuneri de reduceri de sporuri au fost deja operate. Poate nici textul comunicatului nostru nu a fost cel mai potrivit. În cele din urmă, cu sprijinul CAS Prahova, a Consiliului Local şi a dlui primar Horia Tiseanu, am găsit soluţii pentru ca sporurile să nu fie reduse şi salariile angajaţilor noştri să fie plătite integral. Ţin să subliniez aici sprijinul continuu pe care l-am avut din partea administraţiei publice locale, în subordinea căreia unitatea noastră se află de un an de zile. Miliardele de lei vechi pe care le-am primit de la legislativul municipal ne-au ajutat de multe ori în situaţii critice, când furnizorii de utilităţi ne amenintau, la poarta spitalului, cu debranşarea unităţii de la aceste utilităţi. Am mai avut perioade când fondurile decontate de CAS Prahova erau insuficiente pentru plata salariilor angajaţilor spitalului, dar conducerea Casei Judeţene, în funcţie de colectările de venituri din teritoriu şi de fondurile primite de la Casa Naţională de Sănătate, ne-a ajutat de fiecare dată să ieşim din impas. Cum a procedat şi acum.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare