Știri

Poliţiştii şi primarii,“împreună împotriva criminalităţii”!

De când a fost numit în fruntea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, comisarul şef Sorin Oprea a venit cu tot felul de iniţiative. Rămâne de vazut dacă vor fi şi puse în practică şi, mai ales, dacă vor avea finalitatea scontată. Una dintre ideile lui Sorin Oprea (foto) vizează colaborarea dintre poliţie si autorităţile locale. Vineri, la sediul IJP Prahova a avut loc o întâlnire între conducerea Inspectoratului şi primarii din toate localităţile judeţului. Cu această ocazie, a fost lansat parteneriatul “Împreună împotriva criminalităţii”, priorităţile acestuia constând în “întărirea autorităţii instituţiei poliţiei şi intensificarea acţiunilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru siguranţa şi protecţia cetăţenilor”, după cum reiese din comunicatul de presă remis de IJP. Primarii au adus la cunoştinţa conducerii Inspectoratului problemele cu care se confruntă în teritoriu şi care constau, în general, în abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică, circulaţia rutieră, infracţiuni contra patrimoniului, delicte silvice. La Câmpina, una dintre problemele care ar trebui rezolvate cât mai repede este cea a controversatului joc “alba-neagra”. O problemă pentru care poliţia locală a primit numai… bile negre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare