Cel mai probabil, cei cinci consilieri PNDC, deveniţi independenţi, vor trece la… PD-L!
O ştire bombă a prins contur la nivelul politicii locale. Conform unei hotărâri a Curţii de Apel, PNDC a fost dizolvat! Acţiunea în instanţă a demarat odată cu neînţelegerile, din toamna anului trecut, dintre fondatorii acestei formaţiuni politice şi conducerea desemnată după ce Florin Anghel a părăsit acest partid (pe care îl relansase în primăvara 2008). În cursul săptămânii trecute, decizia instanţei a consfinţit dizolvarea PNDC, urmând ca, după redactarea hotărârii, această formaţiune să fie radiată din registrul naţional al partidelor.La nivelul municipiului Câmpina, PNDC era o formaţiune politică importantă, fiind a doua forţă din Consiliul Local după numărul mandatelor obţinute la alegerile din vara anului trecut. De asemenea, după cum se ştie, liderul PNDC, Alin Moldoveanu, a fost adversarul actualului primar Horia Tiseanu în turul al doilea al alegerilor locale. Una dintre consecinţele hotărârii instanţei este aceea că şi cei cinci consilieri locali ai PNDC – Alin Moldoveanu, Monica Clinciu, Gena Preda, Florin Marcu, Dan Telegescu – au rămas fără partid. Conform legii, ei vor deveni consilieri independenţi, având posibilitatea legală de a se înscrie într-o altă formaţiune politică. Despre această situaţie, Alin Moldoveanu ne-a declarat: „Într-adevăr, există o hotărâre a instanţei de dizolvare a PNDC, însă acest lucru nu înseamnă că noi ne pierdem mandatele de aleşi locali. Vom rămâne consilieri locali indepedenţi şi vom vedea care vor fi paşii de urmat în viitor”.Există şi variante vehiculate deja în privinţa viitorului politic al celor cinci consilieri. Unii susţin că-l vor urma necondiţionat în PD-L pe Florin Anghel (ceea ce e de aşteptat), alţii exclud categoric posibilitatea ca toţi cei cinci consilieri să intre în PD-L. Astfel, ar fi posibil ca echipa de cinci consilieri să se despartă. Cert este numai că… nimic nu e sigur. Aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des nu numai în politica de la nivel înalt, dar – iată – şi în politica din Câmpina. (Alexandru NECULAI)