În pictura secolului XVIII și început de secol XIX, în realitate, atât
clasicismul, cât și romantismul, sunt tendințe stilistice burgheze care se opun
aristocraticului rococo. Ca și ideologie burgheză aspiră la ordine, stabilitate
și libertate, care le erau negate în Vechiul Regim. Astfel, neoclasicul
reprezintă aspirația spre o ordine dictată de rațiune, în timp ce romantismul
reprezenta ideile burgheze de libertate, într-o lume dominată de sentimentul
individual. Ca și tehnică, în pictura neoclasică predomină desenul și forma. Se
folosește și clarobscurul, culoare acidă, iar suprafața tablourilor apare
netedă, cu o factură impecabilă în care tușele artistului se deosebesc foarte
greu, ceea ce contribuie la conturarea distanței dintre temă și spectator. Personajele au o anatomie ideală,
musculaturi perfecte și lipsite de defecte care ne aduc aminte de statuile
clasice. În ceea ce privește obiectele incluse în scene, se căuta o
recompunere geometrică, aproape arheologică, a antichității.
clasicismul, cât și romantismul, sunt tendințe stilistice burgheze care se opun
aristocraticului rococo. Ca și ideologie burgheză aspiră la ordine, stabilitate
și libertate, care le erau negate în Vechiul Regim. Astfel, neoclasicul
reprezintă aspirația spre o ordine dictată de rațiune, în timp ce romantismul
reprezenta ideile burgheze de libertate, într-o lume dominată de sentimentul
individual. Ca și tehnică, în pictura neoclasică predomină desenul și forma. Se
folosește și clarobscurul, culoare acidă, iar suprafața tablourilor apare
netedă, cu o factură impecabilă în care tușele artistului se deosebesc foarte
greu, ceea ce contribuie la conturarea distanței dintre temă și spectator. Personajele au o anatomie ideală,
musculaturi perfecte și lipsite de defecte care ne aduc aminte de statuile
clasice. În ceea ce privește obiectele incluse în scene, se căuta o
recompunere geometrică, aproape arheologică, a antichității.
Clasicismul s-a exprimat în toate domeniile artei drept continuator al
valorilor Renașterii. A apărut odată cu
manierismul, care la rândul lui a generat barocul și rococoul. A fost renovat
de către neoclasicism și atacat de romanticism. Clasicismul aspiră să reflecte
realitatea în operele de artă, desăvârșite ca realizare artistică, opere care
să-l conducă pe om spre idealul frumuseții morale. Clasicismul înseamnă armonie, echilibru, perfecțiune formală, regăsite
în modelele de frumusețe perfectă ale Antichității. Reflectă superioritatea
rațiunii asupra fanteziei și pasiunii. Caută armonia între formă și fond.
Are centrul de iradiere în Franța secolului XVI, când monarhia își afirma
puterea încurajând o artă care să exprime ordinea stabilă. Eroii artei clasice
sunt proprii lor stăpâni, și au capacitatea de a-și învinge sentimentele
potrivnice. Este respectat principiul verosimilității și scopul este atât esthetic,
cât și etic. Arta clasică a avut o contradicție cu barocul secolului XVII,
identificat cu aristocrația. Initial a
revenit în pictură, dar s-a extins ulterior, într-un antagonism al ideilor, și
în terenul literaturii.
valorilor Renașterii. A apărut odată cu
manierismul, care la rândul lui a generat barocul și rococoul. A fost renovat
de către neoclasicism și atacat de romanticism. Clasicismul aspiră să reflecte
realitatea în operele de artă, desăvârșite ca realizare artistică, opere care
să-l conducă pe om spre idealul frumuseții morale. Clasicismul înseamnă armonie, echilibru, perfecțiune formală, regăsite
în modelele de frumusețe perfectă ale Antichității. Reflectă superioritatea
rațiunii asupra fanteziei și pasiunii. Caută armonia între formă și fond.
Are centrul de iradiere în Franța secolului XVI, când monarhia își afirma
puterea încurajând o artă care să exprime ordinea stabilă. Eroii artei clasice
sunt proprii lor stăpâni, și au capacitatea de a-și învinge sentimentele
potrivnice. Este respectat principiul verosimilității și scopul este atât esthetic,
cât și etic. Arta clasică a avut o contradicție cu barocul secolului XVII,
identificat cu aristocrația. Initial a
revenit în pictură, dar s-a extins ulterior, într-un antagonism al ideilor, și
în terenul literaturii.
 |
| „Napoleon” – Louis David |
Arta a început să se îndepărteze de religie și de reprezentările puterii,
pentru a deveni fidel reflex al voinței artistului, începând cu secolul al
XVIII, în Epoca Luminilor. Arta s-a centrat așadar pe calitățile sensibile ale
operei, mai mult decât pe semnificația ei. Jean Baptiste Dubos, în „Reflecții critice asupra poeziei și
picturii” din 1719, a deschis porțile spre relativitatea gustului, el
susținând că estetica nu este dată de către rațiune, ci de către sentimente.
Dubos introduce figura „geniului” ca atribut provenit din natură și care se
situează dincolo de reguli și norme. Practic a devenit posibilă democratizarea
gustului, în opoziție cu reglementările academiste. Arta emoționează și ajunge
la spirit într-un mod mai direct și mai rapid decât cunoașterea rațională.
pentru a deveni fidel reflex al voinței artistului, începând cu secolul al
XVIII, în Epoca Luminilor. Arta s-a centrat așadar pe calitățile sensibile ale
operei, mai mult decât pe semnificația ei. Jean Baptiste Dubos, în „Reflecții critice asupra poeziei și
picturii” din 1719, a deschis porțile spre relativitatea gustului, el
susținând că estetica nu este dată de către rațiune, ci de către sentimente.
Dubos introduce figura „geniului” ca atribut provenit din natură și care se
situează dincolo de reguli și norme. Practic a devenit posibilă democratizarea
gustului, în opoziție cu reglementările academiste. Arta emoționează și ajunge
la spirit într-un mod mai direct și mai rapid decât cunoașterea rațională.
 |
| „Intervenţia femeilor sabine” – Louis David |
Influențată de Iluminism,
mișcarea artistică numită neoclasicism impune din nou, în secolul XVIII,
valorile Antichității greco-romane în fața concepțiilor artei baroce și a
exuberanței rococo. Neoclasicismul a reactualizat formele clasice după
Revoluția franceză, sprijinit de burghezia emancipată, și a readus în prim-plan
logicele repere greco-romane.
Descoperirea orașului Pompei a fascinat și a reînnoit de asemenea, gustul
pentru arta antică. Iluminismul reperzenta dorința filozofilor epocii de a
raționaliza toate aspectele vieții și a cunoștințelor umane. Această mișcare
cultural-intelectuală a substituit rolul religiei, organizatoarea de până
atunci a existenței omului, cu o etică laică care va ordona de atunci toate
relațiile umane și va conduce gândirea spre un concept științific al
adevărului. În pictura neoclasică, claritatea structurală și predominarea desenului asupra culorii
sunt caracteristicile formale. Este propus un spațiu precis în care personajele
ocupă prim planul.
mișcarea artistică numită neoclasicism impune din nou, în secolul XVIII,
valorile Antichității greco-romane în fața concepțiilor artei baroce și a
exuberanței rococo. Neoclasicismul a reactualizat formele clasice după
Revoluția franceză, sprijinit de burghezia emancipată, și a readus în prim-plan
logicele repere greco-romane.
Descoperirea orașului Pompei a fascinat și a reînnoit de asemenea, gustul
pentru arta antică. Iluminismul reperzenta dorința filozofilor epocii de a
raționaliza toate aspectele vieții și a cunoștințelor umane. Această mișcare
cultural-intelectuală a substituit rolul religiei, organizatoarea de până
atunci a existenței omului, cu o etică laică care va ordona de atunci toate
relațiile umane și va conduce gândirea spre un concept științific al
adevărului. În pictura neoclasică, claritatea structurală și predominarea desenului asupra culorii
sunt caracteristicile formale. Este propus un spațiu precis în care personajele
ocupă prim planul.
Începând cu secolul XIX, în terenul
artei începe o dinamică evolutivă de stiluri care se succed cronologic, și care
va culmina în secolul XX cu o atomizare de stiluri și curente care se
influențează și se înfruntă reciproc, care se contrapun și
conviețuiesc în același timp. Concomitent cu modernitatea tehnologică, survine
arta modernă în opoziție cu cea academistă, iar artistul se poziționează în
avangarda evoluției culturale a umanității.
artei începe o dinamică evolutivă de stiluri care se succed cronologic, și care
va culmina în secolul XX cu o atomizare de stiluri și curente care se
influențează și se înfruntă reciproc, care se contrapun și
conviețuiesc în același timp. Concomitent cu modernitatea tehnologică, survine
arta modernă în opoziție cu cea academistă, iar artistul se poziționează în
avangarda evoluției culturale a umanității.
Profesor, inginer, istoric de artă Cosmin Popa
În episodul următor continuăm călătoria noastră prin arta picturii descoperind pictura romantică.
