Dragă cititorule, iată, astăzi îți propun o nouă delectare estetică prin
expunerea unor opere plastice, stiluri caracteristice şi tehnici ce aparţin
codurilor artistice de comunicare specifice culturilor egiptene, greceşti şi
romane.
expunerea unor opere plastice, stiluri caracteristice şi tehnici ce aparţin
codurilor artistice de comunicare specifice culturilor egiptene, greceşti şi
romane.
În episodul anterior aminteam despre pictura
neolitică schematizată, survenită cronologic între primele manifestări
imagistice paleolitice şi cele aparţinănd civilizaţiei egiptene. Aici mă simt
dator să amintesc de cultura Cucuteni-Tripolie, cea mai importantă civilizaţie
preistorică a Europei, care aparţine neoliticului spaţiului românesc. Luând în
mod firesc în calcul posibilitatea de a nu deţine adevărul absolut, dar pe care
îl căutăm chiar şi în momentul de faţă, prezentăm în dechidere, pictura
neolitică cu caracter primordial şi cu semnificaţie sacră a „preotesei-sirenă a
Nistrului” creată cu negru din dioxid de mangan pe suport ceramic din lut (aprox
5000 î. Hr.).
neolitică schematizată, survenită cronologic între primele manifestări
imagistice paleolitice şi cele aparţinănd civilizaţiei egiptene. Aici mă simt
dator să amintesc de cultura Cucuteni-Tripolie, cea mai importantă civilizaţie
preistorică a Europei, care aparţine neoliticului spaţiului românesc. Luând în
mod firesc în calcul posibilitatea de a nu deţine adevărul absolut, dar pe care
îl căutăm chiar şi în momentul de faţă, prezentăm în dechidere, pictura
neolitică cu caracter primordial şi cu semnificaţie sacră a „preotesei-sirenă a
Nistrului” creată cu negru din dioxid de mangan pe suport ceramic din lut (aprox
5000 î. Hr.).
 |
| 1. Vas neolitic – România (Preoteasa Nistrului – 5000 î.Hr.); 2. Frescă Egipt (Nefertari – sec XIII î.Hr.). |
 |
| 3. Reconstituirea picturii antice „Nekyia” – Grecia, a primului pictor consacrat al antichităţii (Polygnotus – sec. V î.Hr.) |
 |
| 4. Vas din perioada clasică – Grecia (sec. VI î.Hr.); 5. Frescă-megalografie – Pompei – Italia (sec. I î.Hr.) |
Pictura
antică şi romană observate prin prisma tehnicii
antică şi romană observate prin prisma tehnicii
Pictura egipteană este predominată de canonul profilului, reprezentat cu
criteriul ierarhic. Personajul era văzut din profil, însă ochiul era reprodus
frontal. Pigmenții folosiți erau naturali, iar aglutinanții erau rășini.Tehnica
practicată este fresca, pictură murală executată pe o tencuială umedă, în care
culoarea este încorporată chimic și astfel este conservată un timp îndelungat.
criteriul ierarhic. Personajul era văzut din profil, însă ochiul era reprodus
frontal. Pigmenții folosiți erau naturali, iar aglutinanții erau rășini.Tehnica
practicată este fresca, pictură murală executată pe o tencuială umedă, în care
culoarea este încorporată chimic și astfel este conservată un timp îndelungat.
Arta greacă, care a succedat pe cea nord-africană,
a dezvoltat manifestări artistice cu un stil bazat pe om și natură. După unele inițieri,
în care s-a remarcat pictura minoică și cea miceniană, arta picturală greacă
s-a dezvoltat în trei perioade: arhaică,
clasică și elenistică. Pictura s-a dezvoltat în special pe suport ceramic.
În mod obișnuit s-au stabilit două epoci, în funcție de tehnica utilizată în confecționarea
ceramicii pictate: figuri negre pe fundal roșu, până în secolul VI î.Hr., și figuri
roșii pe fundal negru, după secolul VI î. Hr. Fundamantală pentru dezvoltarea picturii
a fost prin urmare, descoperirea culorilor naturale.
a dezvoltat manifestări artistice cu un stil bazat pe om și natură. După unele inițieri,
în care s-a remarcat pictura minoică și cea miceniană, arta picturală greacă
s-a dezvoltat în trei perioade: arhaică,
clasică și elenistică. Pictura s-a dezvoltat în special pe suport ceramic.
În mod obișnuit s-au stabilit două epoci, în funcție de tehnica utilizată în confecționarea
ceramicii pictate: figuri negre pe fundal roșu, până în secolul VI î.Hr., și figuri
roșii pe fundal negru, după secolul VI î. Hr. Fundamantală pentru dezvoltarea picturii
a fost prin urmare, descoperirea culorilor naturale.
Creatorul picturii grecești şi probabil
primul pictor consacrat din istorie este considerat de către tradiție elenul Polygnotus din Tasos, din secolul V
î.Hr.
primul pictor consacrat din istorie este considerat de către tradiție elenul Polygnotus din Tasos, din secolul V
î.Hr.
Cu un clar precedent în arta etruscă,
arta romană a primit o mare influență din direcția celei grecești. Semnificativ
eșantion al civilizației romane în acest sens a fost orașul Pompei din Italia. Descoperirea
Pompeiului în 1748, ce fusese acoperit integral de lava vulcanului Vezuviu, în anul
79 d.Hr., a răsturnat imaginea pe care istoricii vremii o aveau despre Antichitate.
Arta elenistică romanizată descoperită
acolo conține conservate principalele monumente de pictură în frescă ale
epocii. Cele patru stiluri pompeiene,
definite de August Man în 1885, sunt caracterizate prin realism, bogăție ornamentală,
perspectivă, peisaj, și efecte spațiale arhitecturale. Toate aceste avansări artistice
s-au realizat prin talentul artiștilor anonimi ai epocii, dar și prin contribuția
noilor inovații realizate în domeniul culorilor. Astfel, doar ocrul provenea
tot din lutul ce conținea fier și mangan. Roșul era obținut acum din
cinabru-sulfură de mercur și plumb, galbenul era sulfura de arsenic, albul provenea
din ipsos, verdele era scos din oțet și oxid de cupru, iar albastrul din
silicat de potasiu și cobalt. Pliniu cel Bătrân povestește în Historia Natural
că se folosea și o cerneală neagră din negru de fum sau o cerneală de sepie, ambele
amestecate cu rășină. În Imperiul Roman Oriental se semnau edictele cu o altă cerneală
foarte scumpă numită sacrum encaustum.
Aceasta din urmă era extrasă dintr-o secreție a glandei hipobranhiale a murex-ului, un gen de moluscă gasteropodă,
care producea culoarea purpurie.
arta romană a primit o mare influență din direcția celei grecești. Semnificativ
eșantion al civilizației romane în acest sens a fost orașul Pompei din Italia. Descoperirea
Pompeiului în 1748, ce fusese acoperit integral de lava vulcanului Vezuviu, în anul
79 d.Hr., a răsturnat imaginea pe care istoricii vremii o aveau despre Antichitate.
Arta elenistică romanizată descoperită
acolo conține conservate principalele monumente de pictură în frescă ale
epocii. Cele patru stiluri pompeiene,
definite de August Man în 1885, sunt caracterizate prin realism, bogăție ornamentală,
perspectivă, peisaj, și efecte spațiale arhitecturale. Toate aceste avansări artistice
s-au realizat prin talentul artiștilor anonimi ai epocii, dar și prin contribuția
noilor inovații realizate în domeniul culorilor. Astfel, doar ocrul provenea
tot din lutul ce conținea fier și mangan. Roșul era obținut acum din
cinabru-sulfură de mercur și plumb, galbenul era sulfura de arsenic, albul provenea
din ipsos, verdele era scos din oțet și oxid de cupru, iar albastrul din
silicat de potasiu și cobalt. Pliniu cel Bătrân povestește în Historia Natural
că se folosea și o cerneală neagră din negru de fum sau o cerneală de sepie, ambele
amestecate cu rășină. În Imperiul Roman Oriental se semnau edictele cu o altă cerneală
foarte scumpă numită sacrum encaustum.
Aceasta din urmă era extrasă dintr-o secreție a glandei hipobranhiale a murex-ului, un gen de moluscă gasteropodă,
care producea culoarea purpurie.
Originile picturii romane se confundă adeseori
cu cele ale sculpturii, în sensul că se găsesc tot în arta elenistică. Cele mai
bune exemple conservate din acea perioadă, sunt atribuite mâinilor grecilor.
Romanii admirau pictura grecească la fel ca și sculptura lor, și îi animau pe artiștii
greci să le facă copii după lucrările cele mai populare. Față de greci, romanii
au decorat pereții cu picturi foarte colorate
și dinamice. Procedeele utilizate erau encaustica,
tempera și fresca. Tehnica encaustica utiliza ceara drept aglutinant pentru
pigmenţi, iar tehnica tempera folosea grăsimi animale ca aglutinant şi apa ca diluant.
Fresca romană era protejată de un strat de ceară care făcea și mai vii culorile
reprezentării. Cu caracter decorativ s-au cultivat peisajul, caricatura și portretul,
imitațiile arhitectonice, dar și combinațiile fantastice de obiecte naturale.
Acestea ultime au constituit un gen pe care artiștii din Renaștere l-au numit grutesco.
cu cele ale sculpturii, în sensul că se găsesc tot în arta elenistică. Cele mai
bune exemple conservate din acea perioadă, sunt atribuite mâinilor grecilor.
Romanii admirau pictura grecească la fel ca și sculptura lor, și îi animau pe artiștii
greci să le facă copii după lucrările cele mai populare. Față de greci, romanii
au decorat pereții cu picturi foarte colorate
și dinamice. Procedeele utilizate erau encaustica,
tempera și fresca. Tehnica encaustica utiliza ceara drept aglutinant pentru
pigmenţi, iar tehnica tempera folosea grăsimi animale ca aglutinant şi apa ca diluant.
Fresca romană era protejată de un strat de ceară care făcea și mai vii culorile
reprezentării. Cu caracter decorativ s-au cultivat peisajul, caricatura și portretul,
imitațiile arhitectonice, dar și combinațiile fantastice de obiecte naturale.
Acestea ultime au constituit un gen pe care artiștii din Renaștere l-au numit grutesco.
Cum remarcam mai sus, se distinge fresca pompeiană distribuită în patru stiluri
cronologice. Stilul incrustației are origine elenistică și corespunde celei
de-a doua jumătăți a secolului II î.Hr. și se extinde până în secolul I î.Hr.
Pictura este realizată pe pereți de marmură și este divizată în trei registre orizontale.
Al doilea stil se întinde de la epoca lui Sila până la cea a lui Tiberius,
incluzând perioadele lui Cezar și Octavian Augustus. Se remarcă o anumită idee
de perspectivă cu scopul de a oferi o senzație de profunzime.
Al treilea stil aparține primei jumătăți a secolului I î.Hr. Dispar efectele arhitectonice
și preocuparea pentru profunzime est eredusă. În schimb abundă elementele cu
caracter decorativ. Stilul ajunge la punctul final în epoca lui Nero cu Domus Aurea drept operă principală. Al
patrulea stil este cel al iluziei arhitecturale. Apare relieful obținut prin stucaturi.
Acesta corespunde celei de-a doua jumătăți a secolului I î.Hr. și este o
sinteză a stilurilor anterioare.
cronologice. Stilul incrustației are origine elenistică și corespunde celei
de-a doua jumătăți a secolului II î.Hr. și se extinde până în secolul I î.Hr.
Pictura este realizată pe pereți de marmură și este divizată în trei registre orizontale.
Al doilea stil se întinde de la epoca lui Sila până la cea a lui Tiberius,
incluzând perioadele lui Cezar și Octavian Augustus. Se remarcă o anumită idee
de perspectivă cu scopul de a oferi o senzație de profunzime.
Al treilea stil aparține primei jumătăți a secolului I î.Hr. Dispar efectele arhitectonice
și preocuparea pentru profunzime est eredusă. În schimb abundă elementele cu
caracter decorativ. Stilul ajunge la punctul final în epoca lui Nero cu Domus Aurea drept operă principală. Al
patrulea stil este cel al iluziei arhitecturale. Apare relieful obținut prin stucaturi.
Acesta corespunde celei de-a doua jumătăți a secolului I î.Hr. și este o
sinteză a stilurilor anterioare.
În episodul următor vă aştept să realizăm
împreună o imersiune în fabuloasa şi misterioasa artă orientală. Pe curând!
împreună o imersiune în fabuloasa şi misterioasa artă orientală. Pe curând!
Istoric
de artă, Cosmin Popa.
de artă, Cosmin Popa.
Surse imagistice:
