Câteva zile la rând, pe malul râului Doftana, undeva în spatele fostei fabrici de cherestea „21 Decembrie”, se aduceau camioane întregi cu moloz care erau descărcarte pe malul râului. Un telefon a dat alarma în rândurile autorităţilor locale, care au reuşit să pună punct situaţiei. Astfel, s-a stabilit că era vorba despre o firmă din Valea Doftanei – Midvor Prod SRL, care, în total, a aruncat pe malul râului aproximativ 160 de tone de deşeuri (opt camioane a câte 20 de tone fiecare). Atât această firmă, cât şi cea constructoare (Geomin Bucureşti) au fost amendate cu câte 2.500 lei şi obligate să ia legătura cu operatorul de salubritate pentru ridicarea şi transportarea deşeurilor în locaţia stabilită de Agenţia pentru Protecţia Mediului. „Surpriza cea mare a fost când am aflat că deşeurile proveneau de la o entitate importantă – Institutul de Petrol, de la care nu ne-am fi aşteptat să procedeze în acest fel. Este vorba de peste opt camioane cu deşeuri din construcţii, depozitate pe malul râului cu intenţia ca ulterior să fie împinse în râu. Vă daţi seama ce ar fi însemnat asta?! Deşi aveau contract cu Floricon, au apelat la un privat care a rezolvat problema în felul lui şi a făcut un ghişeft. Mare păcat că instituţii importante procedează în acest fel! Suntem într-o situaţie destul de delicată pentru că noi obligăm orice persoană care obţine o autorizaţie de demolare să aibă un contract în acest sens cu firma de salubritate, dar contractul nu se execută propriu-zis, cei mai mulţi preferând rezolvări de genul acesteia. Iar dacă şi o entitate importantă cum este Institul de Petrol a ajuns să se preteze la aşa ceva…”, a declarat Paul Moldoveanu, secretarul Primăriei Câmpina.