Despre blocul Erin (după denumirea firmei care l-a înălţat), s-au scris atât de multe articole, atât de multe şi fără niciun rezultat, încât ţi-e şi lehamite să mai scrii despre el, chiar dacă subiectul este departe de a fi epuizat. Curios lucru, reprezentanţii executivului local, în nenumărate conferinţe de presă, au afirmat, cu subiect şi predicat, că această clădire-schelet reprezintă cea mai neagră pată pe obrazul urbanisticii câmpinene. Cu toate acestea, municipalitatea nu a intentat acţiune în instanţă firmei constructoare decât în urmă cu cinci ani. Exasperaţi, probabil, de atâta aşteptare, consilierii municipali Daniel Ioniţă şi Rodica Papuc au cerut interpelarea în miniparlamentul municipal a avocatului Constantin Pănoiu, reprezentantul convenţional al Primăriei Câmpina în procesul declanşat împotriva firmei care a construit blocul, în 1997, şi apoi l-a abandonat. Se zvonea, de câţiva ani, că blocul a început să se încline încet, dar nicio oficialitate competentă nu a confirmat acest zvon. Consiliera Rodica Papuc şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că procesul, după cinci ani de la începerea sa, este tot la etapa fondului, precizând că «am văzut documentele şi am înţeles din ele că se mai aşteaptă administrarea unor probe. Aşadar, suntem tot la fond.
Blocul Erin, un schelet cu şapte etaje, este un simbol al neglijenţei, nici nu ştiu cum să-l mai calific. Procesul tărăgănează nepermis de mult, întreg anul 2011 fiind plin cu termene de amânare». În realitate, procesul este la al doilea ciclu procesual, adică sentinţa primei instanţe de fond, favorabilă pârâtei, a fost casată de instanţa de recurs cu trimitere spre rejudecare, astfel incât procesul se rejudecă acum din nou, ca şi cum s-ar judeca pentru prima dată. Solicitat să prezinte stadiul procesului, avocatul Pănoiu le-a spus consilierilor următoarele : «Se spune că Primăria nu s-ar implica în rezolvarea acestei probleme. Ba eu spun că da, se implică şi se implică bine. Lucrurile nu ţin numai de Primărie. Este adevărat că a trecut ceva timp, iar lumea nu înţelege de ce nu se întâmplă nimic. Nu se întâmplă nimic, pentru că în justiţie lucrurile se tărăgănează. Dosarul a început în 2009, iar pentru că este vorba despre contencios administrativ, am avut doar două etape: fond şi recurs. Acest proces, în primul ciclu procesual, a fost pierdut. Am declarat recurs, iar Curtea de Apel mi-a dat mie dreptate, iar nu acelei judecătoare de la instanţa de fond, a cărei sentinţă ne-a fost defavorabilă, care nici măcar nu a înţeles că trebuia efectuată o expertiză MLPAT, care să rezolve problemele referitoare la structura de rezistenţa. Acum, suntem iarăşi la fond, la stadiul administrării probele, pe care le vom discuta în instanţă. S-a admis o cerere, pe care am cerut-o încă din primul ciclu procesual, o cerere care vizează efectuarea unei expertize MLPAT. S-a făcut şi această expertiză, iar ce am văzut în document, ca punct de vedere al expertului, m-a speriat. Din clădire nu mai poate rămâne decât porţiunea dintre parter şi etajul patru. Restul construcţiei trebuie demolat, ca să nu avem o mare problemă. Starea construcţiei lasă azi mult de dorit. Această expertiză ne va ajuta în proces, dar avem totuşi o problemă, deoarece partea adversă nu a binevoit să scoată toate documentele necesare soluţionării cauzei, ceea ce ar putea duce la o altă întârziere.” După cum se pare, de clădirea schelet de la notariate nu vom scăpa uşor, adică nici în următorii doi ani. Ne gândim cu groază cât ar dura procesul dacă ar fi în cauză trei grade de jurisdicţie. Totuşi, patru ani pentru un ciclu procesual este îngrozitor de mult. Dacă toate cele 34.000 de suflete câmpinene şi-ar fi ridicat la Cer rugile fierbinţi pentru dispariţia blocului-schelet, probabil justiţia divină ne-ar fi rezolvat problema, fără atâtea cicluri procesuale, iar Dumnezeu ar fi trimis în clădire un trăsnet demolator îndeajuns de puternic, încât să ne scape de ruşinoasa clădire pe care, de aproape 15 ani, nu o putem face să dispară. A.N.
