Știri

Pe scurt

Program mai scurt la Consiliul Judeţean. Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a găsit soluţia pentru a nu-i trimite pe salariaţii instituţiei în concediu fără plată. Funcţionarii publici de la Consiliul Judeţean vor lucra după un program redus cu… două ore. Concret, oamenii vor munci, timp de două luni, câte şase ore pe zi în loc de opt, iar astfel se “asigură” reducerea fondurilor destinate salariilor. O reducere aproape egală cu cea care ar fi rezultat din trimiterea salariaţilor Consiliului Judeţean în concediu fără plată, câte zece zile. De asemenea, conducerea Consiliului Judeţean Prahova a dat asigurări că nu vor fi probleme în privinţa fondului de salarii, iar angajaţii instituţiei îşi vor primi lefurile la timp în lunile rămase până la sfârşitul anului.
Vasile Cojocaru, cetăţean de onoare post-mortem. Primul proiect al şedinţei de joi a Consiliului Local a fost cel privind acordarea post-mortem a titlului de cetăţean de onoare al Câmpinei fostului consilier local Vasile Cojocaru. Unul dintre cei mai apreciaţi consilieri din istoria recentă a Câmpinei, fost preşedinte al PD Câmpina, fost director al Oficiului Prefectoral Câmpina, Vasile Cojocaru a încetat din viaţă pe 8 septembrie. Consilierul Gheorghe Sandu şi primarul Horia Tiseanu au evocat, pe rând, memoria fostului lor coleg. Şi Gheorghe Tudor a vorbit frumos despre Vasile Cojocaru, dar s-a arătat deranjat că acest proiect a fost iniţiat doar de consilierii din PD-L şi PNDC. “Cred că la acest proiect întregul Consiliu Local trebuia trecut ca iniţiator. Măcar după moartea unui coleg să dispară dezbinarea. Nu e elegant…”, a spus fostul primar Gheorghe Tudor.
Termen prelungit pentru aşezământul social de pe Dealul Muscel. În octombrie 2007, Consiliul Local Câmpina emitea o hotărâre prin care se aproba darea în administrarea Parohiei Naşterea Maicii Domnului a unui teren de 11.375 mp pentru realizarea unui cămin pentru bătrâni. Cu acelaşi prilej s-a impus un termen de doi ani pentru obţinerea avizelor necesare edificării construcţiei. Termenul este acum aproape de expirare Şi pentru că vina aparţine în principal municipalităţii – pentru că nu a fost aprobat până acum Planul Urbanistic General, care permite acordarea avizelor necesare construcţiei – s-a decis prelungirea cu încă doi ani a termenului iniţial. Proiectul propus de Lucian Cercel a fost aprobat în unanimitate.
Concesionare pentru un balcon. La propunerea lui Gheorghe Tudor, Consiliul Local a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat şi concesionarea fără licitaţie publică a unui teren de 2,64mp de pe Strada Toma Ionescu. Solicitarea a fost făcută de Petroniu Bogdan Chirică, cel care doreşte să-şi construiască un balcon şi care va trebui să plătească o sută de euro pentru fiecare metru pătrat de teren concesionat, în două redevenţe.
CNA la Teatru, dar… moca! La şedinţa precedentă a Consiliului Local se aprobase scoaterea la licitaţie pentru închiriere a unei camere de la etajul Casei de Cultură “Geo Bogza”. Licitaţia era pregătită pentru CNA, care avea nevoie de un spaţiu în localitatea noastră pentru derularea activităţilor specifice de monitorizare. Consilierii au aprobat, dar, la următoarea şedinţă a Consiliului Local, au fost nevoiţi să aprobe un alt proiect, prin care atribuie în folosinţă gratuită acelaşi spaţiu, tot pentru CNA. “CNA nu poate participa la licitaţii, dar plata utilităţilor se va face în aşa fel încât să se acopere şi chiria”, a explicat iniţiatorul celor două proiecte, Marian Nistor. Dar nu se ştia acest lucru şi înaintea precedentei şedinţe? S-ar fi evitat o situaţie (aproape) penibilă…
Bugetul Câmpinei, mărit cu 640.000 lei. Un proiect extrem de important a fost cel privind rectificarea bugetului local. Iniţiat de primarul Horia Tiseanu, proiectul a cuprins retragerea sumei de 530.000 lei, provenită din cotele defalcate din bugetul de stat (TVA) şi alocată pentru învăţământ, dar Tiseanu a ţinut să precizeze că nu vor fi afectate cheltuielile cu salariile, ci doar reparaţiile şi cheltuielile de investiţii. În schimb, din sumele primite tot de la bugetul de stat, din cotele defalcate din impozitul pe venit, 200.000 lei au fost îndreptaţi pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor, 170.000 lei pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat public (20.000 pentru studiul de fezabilitate şi 150.000 lei pentru lucrarea propriu-zisă), iar 800.000 lei pentru alte lucrări de reparaţii curente la străzi.
Alin Moldoveanu a solicitat asfaltarea străzilor Ion Heliate Rădulescu, Bobâlna şi Calea Doftanei. În cadrul discuţiilor pe marginea aprobării proiectului de rectificare a bugetului local, Alin Moldoveanu a avut o intervenţie în cadrul căreia a făcut o solicitare către primarul urbei: “Este foarte bine că s-a putut suplimenta suma alocată pentru reparaţiile unor străzi, dar mai sunt câteva străzi foarte importante şi foarte circulate în Câmpina, care trebuie modernizate. Este vorba de străzile Ion Heliade Rădulescu, Bobâlna şi Calea Doftanei, pe care v-aş ruga să aveţi în vedere să le introduceţi în planul de lucrări la următoarea rectificare a bugetului local”. La solicitarea lui Alin Moldoveanu s-a alăturat şi Gena Preda, care a solicitat introducerea Străzii Voila în planul de lucrări pentru perioada următoare. Toate aceste propuneri au părut a fi însuşite de primarul Horia Tiseanu, care şi le-a notat sârguincios în agendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare