Cresc amenzile
De la 1 ianuarie 2009 au crescut amenzile pentru conducătorii auto. Măsura a venit odată cu creşterea salariului minim pe economie de la 540 la 600 lei, iar conform Legii rutiere, punctul de amendă este 10% din valoarea salariului minim garantat. Astfel, şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 120 şi 180 de lei. Cei care depăşesc cu 30 kilometri pe oră viteza legală primesc până la cinci puncte amendă, echivalente cu 300 de lei. Depăşirea vitezei cu 40 de kilometri atrage o sancţiune de până la 480 de lei, faţă de maximum 432 de lei cât era anul trecut. Ultima actualizare a cuantumului contravenţiilor rutiere a fost la 1 octombrie 2008, atunci când punctul de amendă a crescut de la 50 de lei la 54 de lei.
Fumătorii, la separeu
Anul 2009 a adus reguli drastice şi pentru fumătorii şi patronii localurilor. Restaurantele şi barurile vor fi obligate să delimiteze clar zona pentru fumători, iar acest spaţiu nu trebuie să fie traversat şi de restul clienţilor. Noua legislaţie stabileşte reguli foarte dure pentru fumători. La serviciu, camerele pentru fumat care existau şi până acum vor trebui reamenajate. Sistemele de ventilaţie, scrumierele şi extinctoarele sunt obligatorii de acum înainte. Mai mult, camerele trebuie să aibă indicatoare care să avertizeze despre destinaţia spaţiului respectiv. Aceleaşi reguli sunt valabile şi în privinţa barurilor, restaurantelor sau a discotecilor. În plus, patronii localurilor vor fi obligaţi să pună la dispoziţia nefumătorilor 50% din suprafaţa destinată clienţilor.
Funcţionari cu… sufertaş
Funcţionarii publici nu vor primi tichete de masă în 2009, iar pensionarilor nu li se vor compensa în bani tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate în 2008. Decizia a fost luată în ultima şedinţă din 2008 a Guvernului Boc. Instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora. Compensarea în bani a tichetelor de călătorie pe calea ferată, neutilizate în anul 2008, nu se acordă, se arată în ordonanţa de urgenţă adoptată de Cabinetul Boc.
Paşapoarte noi
Din ultima zi a anului trecut, Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice produce noile tipuri de paşapoarte. Elementul de noutate al paşaportului biometric este introducerea mediului electronic de stocare, cipul, care include datele personale în fila informatizată. Noile documente conţin 50 de elemente de siguranţă, faţă de 32 existente pe actualele paşapoarte. Gabriel Oprea, noul ministru al Administraţiei şi Internelor, a apreciat că paşapoartele electronice reprezintă doar unul dintre paşii pe care România îi face în direcţia îndeplinirii obiectivului de a intra în spatiul Schengen în anul 2011. România este singurul stat din lume care emite un model de paşaport electronic care cuprinde, chiar de la momentul introducerii, ambele elemente de identificare, respectiv imaginea facială şi impresiunile digitale. Noile paşapoarte vor circula în paralel cu actualele modele, înlocuirea acestora producându-se treptat până în anul 2011.
Mai multe zile libere
Parlamentul a adoptat o serie de modificări la Codul Muncii, cele mai importante dintre acestea făcând referire la creşterea numărului de zile libere. Până la acest moment, existau opt zile declarate ca nelucrătoare – 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 Mai, 1 Decembrie şi prima şi a doua zi de Crăciun. În plus, începând cu anul 2009, au deveni zile nelucrătoare prima şi a doua zi de Rusalii, care în acest an înseamnă 7 şi 8 iunie, precum şi ziua de Sf. Maria, de la 15 august. Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) sunt sărbătorite duminica, la 50 de zile după Paşte şi comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Christos. În privinţa zilei de 15 august, aceasta a fost declarată nelucrătoare în urma intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu, pe motiv că 15 august este o sărbătoare declarată legal nelucrătoare în mai multe ţări europene. Aproximativ 2,2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica pe 15 august. Cum noile zile libere sunt vara, este de aşteptat că românii vor avea un nou prilej de grătare, mici şi bere – modul tradiţional de petrecere al românilor.
Minune sau întâmplare?
Una dintre cititoarele noastre fidele ne-a trimis la redacţie mai multe fotografii care înfăţişează un cartof tăiat pe din două. Dar nu este orice fel de cartof, ci unul în mijlocul căruia gospodina a găsit o… cruce. Foarte clară, nelăsând loc nici unui dubiu, acest semn a fost privit ca o adevărată minune de către cititoarea noastră, cu atât mai mult cu cât minunea s-a întâmplat chiar în ziua de Crăciun.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!