În Bucureşti, lângă mica biserică romano-catolică a Inimii Sfinte (Sacre Coeur) şi aproape de elegantul spital Parhon, străjuieşte statuia prinţului Vladimir Ghika, al cărui bunic a fost ultimul domnitor al Moldovei, Grigore Ghika al V-lea. Cele doua edificii deosebite au fost ridicate de monseniorul Vladimir Ghika pe la începutul secolului XX. Actualul Spital Parhon era, în urmă cu peste un secol, un azil catolic. În acele vremuri, un azil catolic era rezervat exclusiv catolicilor. Însă Vladimir Ghika, iubitor până la sacrificiu al semenilor săi, indiferent de religie, a decis ca spitalul să fie deschis tuturor celor aflaţi în suferinţă.
“Toată viaţa sa, el a căutat să unească dragostea lui Dumnezeu şi dragostea aproapelui”, consideră Monica Broşteanu, una dintre persoanele care s-au ocupat de redactarea dosarului pe baza caruia s-a facut beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, la Bucureşti, pe 31 august 2013. La catolici, beatificarea reprezintă ultima fază înaintea sfinţeniei. Prin beatificare, un venerabil creştin care a murit ca un martir sau care a săvârşit minuni în timpul vieţii (minuni verificate de un organism specializat al Sfântului Scaun), este declarat “fericit”. Vaticanul autorizează, de asemenea, un cult public în onoarea “fericitului”, care se traduce prin atribuirea unei zile de sărbătoare în calendarul bisericii locale. După beatificare, urmează etapa sanctificării sau a canonizării, proces în urma căruia un “fericit” poate deveni “sfânt”.
Pelerinajul relicvei sfinte
Joi, 6 septembrie, la slujba de seară, Biserica romano-catolică “Sf. Anton de Padova” a trăit un eveniment deosebit, înălţător: expunerea în faţa enoriaşilor prezenţi, pentru două ore, într-o casetă aurită simbolizând o bisericuţă, a uneia dintre moaştele Fericitului Vladimir Ghika. Sfânta liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, locţiitorul Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop – Mitropolit de Bucureşti şi păstorul Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti. Episcopul auxiliar Cornel a fost ajutat de un sobor de patru preoţi, fastul ceremonialului religios subliniind importanţa evenimentului. Cu toate că în calendarul romano-catolic ziua respectivă nu este trecută cu majuscule şi cruce roşie, deci nu constituie o sărbătoare de poruncă, un asemenea eveniment unic, care nu se ştie când şi dacă va deveni precedent, justifica o asemenea desfăşurare de forţe sacerdotale şi un aşa număr impresionant de enoriaşi. Slujba a umplut biserica aproape ca în timpul marilor sărbători creştine. Ea a fost închinată Fericitului Vladimir Ghika, iar la Câmpina a fost adusă, special cu acest prilej, relicva de la beatificarea prinţului, relicvă al cărei pelerinaj prin toate parohiile Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti a început pe 18 noiembrie 2013 şi se va termina pe 16 mai 2014. Această din urmă zi va coincide cu prima comemorare liturgică a Fericitului Vladimir, ea reprezentând totodată şi împlinirea a 60 de ani de la jertfa sa martirică. Astfel, monseniorul Vladimir Ghika se poate spune că a ajuns, după beatificarea sa, pentru a doua oară la Câmpina. Prima oară fusese aici înainte de a fi închis în temniţele comuniste, atunci când a ajutat la oficierea unei slujbe de Paşti.
Vladimir Ghika – un prinţ al tuturor suferinzilor
Os nobil, cu o avere impresionantă, prinţul Vladimir Ghika nu a fost atras de bogăţiile efemere ale acestei lumi, ci a preferat să-şi dedice întreaga viaţă lui Dumnezeu şi semenilor săi. Toată viaţa sa, el a fost un prinţ al tuturor suferinzilor. Prinţul Vladimir, devenit târziu preot, la 50 de ani, a făcut şi minuni pe acest pământ, reuşind să vindece mai mulţi bolnavi incurabil, prin rugăciune şi punerea pe capetele acestora a unei relicve sfinte. Creştinii de pretutindeni pot învăța de la Vladimir Ghika ce însemnă adevărata iubire (iubirea de Dumnezeu şi de aproapele), iar invocând mijlocirea lui, îi pot ajuta pe cei aflați în suferință. În predicile lor, atât PS Cornel Damian, cât şi preotul Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika, au evidenţiat personalitatea monseniorului şi importanţa beatificării sale. Părintele Francisc a subliniat chiar că “Vladimir Ghika a pus bazele primului serviciu de Ambulanţă, un fel de precursor al SMURD-ului de azi”. Spre finalul slujbei, episcopul Cornel a înmânat părintelui Claudiu, parohul bisericii, o minicasetă cu o altă relicvă a Fericitului Vladimir, care va rămâne permanent în biserică. Pentru romano-catolicii şi greco-catolicii din România, beatificarea monseniorului Vladimir Ghika reprezintă, după vizita Papei Ioan Paul la Bucureşti, din 1999, cel mai important eveniment.
Marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika s-a născut pe 25 decembrie 1873, la Constantinopol. A fost botezat şi miruit ortodox, însă pe când avea cinci ani a fost trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, unde a fost lăsat în grija unei familii protestante. Atunci a început să primească educaţia religioasă specifică acestei confesiuni, mai ales că în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă. La începutul anilor 1900, Vladimir Ghika face profesiunea de credinţă catolică, spre stupoare mamei sale care era foarte credincioasă şi ataşată de Biserica Ortodoxă. Iniţial, dorinţa sa a fost să devină preot sau călugăr, însă, la sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurându-şi activitatea în oraşe precum Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney sau Buenos Aires. Supranumit “marele vagabond apostolic” de către Suveranul Pontif de la acea vreme, Vladimir Ghika revine la Bucureşti, unde deschide primul dispensar gratuit, “Bethleem Mariae”. De asemenea, pune bazele spitalului şi sanatoriului Sf. Vicenţiu de Paul, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă. În timpul Primului Război Mondial se dedică misiunilor diplomatice şi îngrijirii victimelor cutremurului din Avezzano, bolnavilor de tuberculoză din ospiciul din Roma şi răniţilor de război. În octombrie 1923, cardinalul Dubois îl sfinţeşte ca preot. La scurt timp după hirotonire, îi cere Papei privilegiul de a putea oficia atât în rit latin, cât şi bizantin. Acordul Pontifului îl transformă astfel în primul preot român biritual. Ulterior, i se încredinţează o parohie în Villejefuit, o mahala săracă şi periculoasă a Parisului, unde face eforturi extraordinare pentru educarea locuitorilor. În 1924, întemeiază “Opera fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan”, o societate auxiliară de misiuni ce îşi va desfăşura activitatea în clădirea unei foste închisori penrtru femei. Din cauza problemelor financiare, imobilul este vândut, iar membrii societăţii se dispersează. În 1930, este retras din parohia din Villejefuit din cauza unei probleme de sănătate, dar este numit Rector al Bisericii Străinilor din Paris. Un an mai târziu, Papa îl numeşte pe Vladimir Ghika Protonotar apostolic (prelat la curtea papală, însărcinat cu înregistrarea şi expedierea actelor pontificale). Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îl surprinde în România, însă refuză să părăsească ţara pentru a fi alături de săracii şi de bolnavii din Bucureşti. Din aceleaşi motive, mai târziu, preferă să rămână în Capitală, deşi comuniştii preluaseră puterea. În seara zilei de 18 noiembrie 1952, monseniorul este arestat sub acuzaţia de „spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste”. Este întemniţat la Jilava, unde este bătut crunt şi torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei ani de închisoare. Săvârşeşte însă pedepsa doar parţial, căci moare în puşcărie pe 16 mai 1954. A.N.
