Scriam în urmă cu trei ani despre lăsarea în paragină de către administraţia locală a Parcului Istrati, o zonă verde cu un considerabil potenţial de agrement, pe care, din nefericire, municipalitatea nu doreşte sau nu poate să-l pună în valoare. Nedreaptă marginalizare, spuneam noi atunci, şi spunem şi azi, căci locaţia are un bun potenţial pentru a oferi localnicilor, cu puţine amenajări, o oază de relaxare într-o zonă verde retrasă, dar nu foarte îndepărtată de centru, din care se poate admira o panoramă a Văii Prahovei.
Şi chiar dacă investiţia ar fi mai costisitoare, protecţia mediului merită sacrificii. Nemaivorbind de faptul că, în condiţiile în care amenajarea Lacului Curiacul, situat peste drum, se va face anul acesta (fondurile din bugetul local au fost deja alocate), se poate spune că, după realizarea investiţiei pomenite mai devreme, îi va sosi timpul şi reabilitării Parcului Istrati, care are o suprafaţă apreciabilă, fiind mărginit, în partea cea mai înaltă a sa, de una din laturile gardului Şcolii de Poliţie şi, parţial, de strada Constantin Istrati, care se termină la poarta secundară a Şcolii şi la cele trei blocuri de locuinţe care îi aparţineau cândva. Această zonă verde sortită uitării poartă numele savantului chimist de renume internaţional, prima personalitate care s-a stabilit în aşezarea câmpineană, dintr-o triadă ce avea să-i conţină, în ordinea cronologică a stabilirii, pe Bogdan Petriceicu Hasdeu şi pe Nicolae Grigorescu.
În mai 2011, atrăgeam atenţia asupra mizeriei şi gunoaielor aruncate aici. Astăzi, nu mai există mormane cu deşeuri menajere, un lucru îmbucurător şi un semn că zona a intrat, cel puţin pentru o perioadă, în atenţia autorităţilor locale. Însă peisajul oferit de acest parc rămâne tot dezolant. De data aceasta, din cele observate pe teren, dezolarea este cauzată de imaginea oferită de tăierile masive de vegetaţie. Nu în scopuri comerciale, ci pentru încălzirea locuinţelor sărăcăcioase ale tăietorilor clandestini, persoane care au, probabil, o situaţie materială precară. Din punct de vedere uman, al empatiei pentru cei aflaţi în nevoi, aceştia au o scuză (nu-şi pot lăsa familiile în frig), dar, din nefericire şi din punct de vedere legal, al sănătăţii mediului înconjurător şi al siguranţei circulaţiei auto din zonă, tăietorii clandestini sunt cel puţin contravenienţi. Au fost tăiaţi atât copaci mari (cu drujba, la adăpostul întunericului, pentru a nu atrage reacţia organelor de ordine), dar şi copăcei plantaţi în special la marginea de jos a parcului, pentru a împiedica şi a preveni alunecările de teren spre strada Pictor Nicolae Grigorescu, care mărgineşte latura de jos a zonei. Aici sunt porţiuni apreciabile de maluri rupte, iar lipsa copăceilor ar face posibilă oricând alunecări de pământ până în mijlocul străzii, ceea ce ar constitui un real pericol pentru traficul rutier. Toate acestea ne fac să credem că, în continuare, zona nu îşi merită numele de parc. Ea este numită doar formal parc (această denumire este bună numai pentru registrul spaţiilor verzi şi alte documente cadastrale existente în arhiva Primăriei), dar fără niciun temei solid, pentru că nu există nicio amenajare făcută, în ultimele două decenii, de mâna omului (plătit cu bani publici), acestui spaţiu, încă marginalizat şi uitat, din domeniul public al municipiului. A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!