Paolo Gozzo este un nume care nu le spune nimic multor câmpineni. Cu toate că, pentru cât bine a făcut comunităţii locale, pentru exemplul personal, dăruirea şi generozitatea dedicate copiilor aflaţi în situaţii de abandon şcolar, ar trebui să fie cunoscut nu doar de sutele de familii cărora le-a luminat viaţa cu strălucirea educaţiei. A unei educaţiei neinstituţionalizate în sens obişnuit, adică neocârmuită de ministerul de resort de la Bucureşti, ci a unei educaţii la fel de importante, de tip school after – school, guvernată de o generozitate fără margini și de o neţărmurită dragoste pentru copii.
Paolo Gozzo este un italian din Verona care a lucrat o vreme în domeniul comerțului cu confecții, în paralel făcând voluntariat în cadrul multor acțiuni filantropice. El a sosit în oraşul nostru în anul 2003. De 15 ani, Paolo ne învaţă să fim generoşi şi să empatizăm cu problemele copiilor din familii nevoiaşe. A sosit în România după ce a lăsat în Italia rude, prieteni, amintiri frumoase și o slujbă bună, doar pentru a ajuta oamenii cu probleme din ţara noastră, despre care auzise că sunt în număr foarte mare. Avea o experienţă bogată, acumulată în mulţi ani de voluntariat desfăşurat în câteva ţări europene, unde a ajutat la implementarea unor proiecte caritabile. Paolo este un misionar laic. El nu vrea să convertească oamenii la vreo religie anume, ci să-i ajute pe copii să înţeleagă mai bine învăţătura predată în şcoli, învățătura care te ajută să te formezi profesional, deopotrivă cu învăţăturile Bibliei, fără de care am fi mult mai săraci sufletește.
Plecarea spre necunoscut
„După ce am făcut voluntariat o perioadă la un cămin de copii orfani din Bosnia, la Medjugorje, impresionat de soarta acestor copii ai căror părinți muriseră în războaiele civile din fosta Iugoslavie, din anii 1990, m-am hotărât să-mi dedic viața ajutorării celor mici, după puterile mele. După alţi doi ani petrecuți în Albania, m-am întors în Italia și m-am gândit ce voi face cu viața mea viitoare. După o intensă reflecție, auzind că în România sunt foarte mulți orfani minori, am decis să vin în țara dvs pentru a-i ajuta pe toți copiii abandonați sau pe cei din familii destrămate sau din familii cu venituri precare. Nu mai fusesem niciodată aici, iar acest lucru îl simțeam cumva ca o provocare căreia trebuia să-i fac față”, își începe Paolo povestea venirii sale în România.
Alfabetizarea copiilor romi
În cadrul unor acțiuni de voluntariat desfășurate în Câmpina, Paolo a cunoscut-o pe Corina, o tânără care își făcuse și ea din voluntariat o formă de viață. Cu timpul, Corina i-a devenit cel mai apropiat colaborator. Dar, poate cel mai important lucru, ea a stat alături de Paolo atunci când acestuia i-a fost cel mai greu, ajutându-l foarte mult la începuturile activității sale de misionar laic dedicat cauzei copiilor săraci și fără carte, atunci când împreună au dus o susținută campanie de alfabetizare a copiilor de romi, deoarece aceștia erau cei mai defavorizați. În anii 2003-2004, mai puțin de 5% din copiii romilor câmpineni ajungeau la școală, situație care făcea din analfabetismul acestei etnii o povară de nesuportat, de parcă sărăcia endemică nu era de ajuns. Ulterior, în grija celor doi au ajuns și copii săraci din rândul altor etnii. Aidoma lui Paolo, Corina știe să lucreze cu copiii, știe să le descopere și să le cultive înclinațiile, iar copiii se simt atașați de ea.
Asociaţia „Inima Sfântă a Lui Isus” (AISI)
„Am venit în România prin Caritas Italia. Aceasta reprezintă o asociaţie umanitară, care, cu ajutorul unor fonduri materiale și financiare, ajută persoanele aflate în dificultate, oameni săraci sau aflaţi în zone calamitate. Caritas s-a implicat în multe țări, printre care și România. Eu sunt misionar laic. Misionarul laic pleacă în diferite misiuni, în toată lumea, nu are casă, bani, renunţă la propria viaţă în folosul altora. Eu nu primesc niciun salariu. Sunt susţinut de prieteni, de persoane care mă cunosc şi mă subvenţionează. Mi se acordă încredere, putând să închiriez o casă şi să mă susţin prin ajutorul primit. Dar nimic în plus. Când va trebui să ies la pensie, eu nu voi putea beneficia de aşa ceva. De exemplu, aici, în România, eu îmi plătesc asigurarea medicală din banii care mi se trimit. Nu mi se garantează nimic, nu am o siguranţă. Azi am sponsori, dar mâine e posibil să nu mă mai ajute nimeni. Trăiesc doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu”, ne mărturisește Paolo. La începuturile activității sale de misionar pentru cauza copiilor săraci, Paolo mergea prin toate cartierele de romi, din casă în casă, pentru a-i ajuta pe cei mici să deslușească tainele scrisului și cititului, al socotitului cu operațiuni aritmetice, să își facă temele și să își desăvârșească educația. Alături de el o avea mereu pe Corina. Deoarece știau să le capteze atenția copiilor și să le câștige pretenia, cei doi au ajuns foarte repede iubiți de copii. În anul 2005, au reușit să înființeze AISI.
„Cu timpul, am ajuns să nu mai avem timp. Sună ciudat, dar în această situație ajunsesem. Copiii pe care îi pregăteam erau tot mai numeroși, și, deoarece trebuia să mergem din casă în casă, nu mai reușeam să ajungem la toți. Norocul nostru a fost că o doamnă din Câmpina, doamna Chira, o femeie evlavioasă și cu suflet mare, ne-a oferit un spațiu generos pe strada Maramureș, un imobil în care funcționase înainte un bar. În acel spațiu am reușit să facem lecțiile primite la școală cu peste 100 de copii. Cel mai mult, am avut 120 de copii. După o vreme am părăsit acel spațiu și ne-am desfășurat activitatea într-o clădire închiriată din apropierea sediului Ambulanței. Cu ajutorul doamnei avocat Raluca Zamfirescu și a doamnei Jenica Tabacu, în anul 2007 am primit de la Consiliul Local, cu titlu de folosință gratuită, mai multe spații de la etajul 2 al Casei Tineretului. După multiple amenajări și modernizări, ne-am început activitatea în anul 2008”, ne mai povestește interlocutorul nostru.
Paolo a reușit să mobileze în stil didactic, cu culori vii și personaje din povești, toate încăperile în care sunt ajutați să-și facă temele cei peste 70 de copii înscriși la ”centrul de zi” ce funcționează în cadrul AISI condusă de Paolo Gozzo. Într-o încăpere sunt mai multe mașini de cusut, la care mulți copii au învățat să lucreze.
Pe unul din pereții culoarului central sunt pozele tuturor copiilor care vin aici. Înt-o altă sală, există amenajat un mic atelier de frizerie.
Paolo este ajutat nu doar de Corina, ci și de câteva cadre didactice. Împreună, ei reușesc să obțină succese notabile în activitatea dedicată combaterii marginalizării sociale a minorilor proveniţi din familii vulnerabile, în special în combaterea fenomenului de abandon şcolar în rândul minorilor săraci.
„AISI semnifică faptul că Dumnezeu deschide uşa pentru toată lumea şi o ajută necondiţionat. E vorba de persoane aflate în dificultate, aşa cum sunt copiii şi părinţii acestora, care vin la noi ca să fie ajutaţi. Problemele sunt diverse. Sunt copii din Câmpina care merg la şcoală sporadic, familiile fiind foarte sărace. Părinţii nu-şi pot permite cheltuielile pe care le implică un elev, cum ar fi rechizite, uniformă, ghiozdan, nu reușesc să plătească un fond al clasei, o pregătire în afara şcolii. În activitatea mea sunt ajutat, de asemenea, de preoţi din Câmpina și din Italia, precum şi de către anumiţi întreprinzători, firme din Italia, în marea lor majoritate, dar și din România. Aici avem nevoie de ajutor în fiecare lună. Baza rămâne în ajutorul firmelor din Italia. Eu am nevoie de bani să plătesc învăţătorii, educatorii, psihologul, asistentul social, logopedul. Trebuie să le dau un salariu acestor oameni, pentru că le fac contracte de muncă pentru două ore sau patru ore, în funcţie de cum poate veni persoana respectivă, care munceşte şi în altă parte. Apoi, nu pot plăti un psiholog la fel cum plătesc un învăţător, pentru că diferă nivelul de pregătire. Avem în jur de 70 de copii. Copiii noştri provin în majoritate din etnia romă, dar şi dintre români. Noi ajutăm toate familiile aflate în dificultate, care nu au cum să-şi supravegheze copiii după-amiaza, pentru că au serviciu sau sunt plecaţi la muncă în altă ţară. Noi încercăm prin ceea ce facem să evităm abandonul şcolar şi să-i încurajăm către învăţătură. Şcoala pe care o fac aici copiii este gratuită. Ei vin aici de la ora 8:30 la 11:30, în grupa de dimineaţă, precum şi de la 12:00 la 17:00, grupa de după-amiază”, ne mai spune Paolo.
Implicarea autorităților locale
Paolo recunoaște că fără sprijinul municipalității i-ar fi fost mult mai greu. „Am avut și ajutorul autorităţilor în această activitate, deoarece municipalitatea m-a ajutat cu acest spaţiu în care funcţionez, în cadrul Casei Tineretului, în regim gratuit. Acum, în condiţiile unei crize economico-financiare mondiale e mai greu, tocmai de aceea avem nevoie de mai mult ajutor pentru aceşti copii. E important faptul că ei au înţeles să vină la noi de bună voie, ceea ce uşurează munca celor de aici. Pe de altă parte, munca nu este uşoară, ţinând cont de faptul că ei vin de la diferite şcoli, clase diferite, cu teme diferite. Pentru şapte-opt copii avem un educator sau un învăţător. Dar am nevoie de mai mult personal specializat. Aș face acum apel și la câmpinenii cu stare să fie mai aproape de noi. E vorba de educaţia unor copii de şcoală şi de grădiniţă. Sunt şcolari şi preşcolari, între 4 ani 14 ani. Copiii, pe lângă temele lor, învaţă diverse alte activităţi ce le dezvoltă abilităţile, cum ar fi cusutul, desenul, pictura. Tocmai în acest sens avem nevoie de ajutor în ce priveşte materialele didactice, rechizite, în general lucruri care se consumă repede, creioane colorate, acuarele, caiete, pixuri. Lor le trebuie două, trei ghiozdane pe an, pentru că nu-şi permit unul de 200 de lei, ci de 10-20 de lei, a cărui calitate se regăseşte, firesc, în acest preţ modest. Bine ar fi ca părinţii mai avuţi ai unor copii din oraş, cărora le rămân hainele, încălţămintea, mici de măsură, să le aducă celor de aici. Ar fi un mare ajutor, pentru că s-a întâmplat să vină copii aici şi fără şosete în picioare. Apoi, dacă s-ar putea implica firmele din Câmpina pentru a susţine, cu un salariu, oamenii care lucrează aici sau pentru a putea aduce, în timp, un personal mai calificat, fiind necesari trei- patru psihologi, plus că eu trebuie să plătesc nişte taxe pentru fiecare angajat. Nu e deloc uşor, fiind o asociaţie non-profit. De aceea, avem nevoie de orice ajutor, oricât de mic. Şi-apoi, cei care vin să lucreze aici trebuie să iubească copiii, în primul rând, nu să vină doar pentru bani. Oricum, uşa e deschisă pentru oricine doreşte să vadă cum ne desfăşurăm activitatea”, ne precizează Paolo.
Parteneriatul municipalității cu AISI va continua
Cu siguranță, având în vedere rezultatele obținute, parteneriatul cu AISI va continua. În 2015, Consiliul Local a aprobat prelungirea cu încă cinci ani a asocierii administraţiei publice locale cu Asociaţia „Inima Sfântă a Lui Isus”. Obiectul asocierii îl reprezintă desfăşurarea de acţiuni în comun menite să ducă la: combaterea marginalizării sociale a minorilor proveniţi din familii vulnerabile; combaterea fenomenului de abandon şcolar în rândul minorilor proveniţi din familii vulnerabile, abandon determinat de cauze de ordin material, influenţe negative din familie, grupul de prieteni etc.; integrarea în societate a copiilor proveniţi din familiile vulnerabile cu scopul de a atinge potenţialul optim al şcolarului, evitându-se astfel eşecul şcolar; creșterea accesului la educație pentru copiii de vârstă preșcolară și școlară din medii vulnerabile, în mod special din familii cu risc; desfășurarea de activități educaționale precum: ajutor în efectuarea temelor, diferite ateliere (croitorie, arte plastice, dans, teatru, PC), lecții de igienă personală și educație stradală, consiliere psihologică și logopedie; valorificarea aptitudinilor copiilor cu ajutorul programelor educaţionale şi recreative, ca parte integrantă a modului de viaţă. Serviciile oferite de AISI vizează atât calitatea educației, cât și schimbarea atitudinilor și comportamentelor persoanelor beneficiare. Astăzi, în AISI învață chiar copii ai celor alfabetizați la domiciliu, în anii 2003-2004, de către Paolo și Corina. Paolo Gozzo a făcut lucruri minunate în acţiunile sale sociale şi educative, nu doar prin grija pentru mulţi copii abandonaţi, ci şi prin educaţia oferită de cadrele didactice ale Asociaţiei şcolarilor înregistraţi în sistemul „school after-school”. Astfel, micuţii şi-au pregătit aici temele primite la şcoala de stat, fiind supravegheați până după-amiaza, când erau luaţi de părinţi cu lecţiile învăţate şi temele gata făcute. Într-o lume în care altruismul și dragostea de aproapele sunt tot mai puțin evidente, binefacerile asociaţiei lui Paolo Gozzo vor continua să se reverse asupra comunităţii locale şi, în special, asupra micilor câmpineni oropsiţi ai sorţii.
Adrian BRAD
