„Pacienţii politici” (4)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) – victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare – au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

17 ianuarie 2012. Anchetaţi, revoltaţi şi plimbaţi. Unul dintre tinerii care au lansat ideea protestelor antibăsiste a fost ridicat de autorităţi şi luat la anchetă. Primarul Laurian nu e străin de asta! La prânz, în zona pieţei (km 0, unde se pune la cale orice), subiectul manifestaţiei era discutat intens de „parlamentul pensionarilor”. Seara, la ora 18.30, lume multă în piaţeta de la Ceas. Aproximativ 300 de revoltați. Foarte mulţi tineri (printre care şi Eugeniu, directorul de la apă plată) şi numai câţiva pensionari. Dotate cu tot felul de mesaje scrise pe cartoane, câteva grupuri de tineri au început să se agite și să strige împotriva regimului. Prinse pe picior greșit, forţele de ordine au intrat urgent în dispozitiv. Erau peste 100 de jandarmi, poliţişti şi pompieri, toţi acompaniaţi de şefii lor. O adevărată armată, dotată cu scuturi, bastoane şi tunuri de apă. În jurul orei 19.00, coloana manifestanţilor s-a deplasat ordonat, pe trotuar, către sediul PDL, flancată din toate părţile de jandarmi. Maşinile de poliţie mişunau în toate direcţiile, iar politrucii portocalii (inclusiv cruciaţii lui Valjan), bine ascunşi pe după colţuri, transmiteau în direct prin telefon, şefilor, tot ceea ce se întâmplă. Ajunsă la destinaţie, coloana s-a oprit, iar protestatarii au început să scandeze lozinci anti-Băsescu şi să strige de mai multe ori refrenul de acum preferat al românilor: „Ieşi afarăăă, javră ordinarăăă!”. Nimeni nu era sigur în ce măsura invitaţia era adresată preşedintelui ţării ori primarului Laurian. După 15 minute, adunarea pestriţă şi-a fixat drept ţintă secundară sediul Primăriei, iar scenariul a fost aproape identic. Manifestaţia s-a încheiat în jurul orei 20.30 cu un mic incident, provocat de unul dintre „revoluţionari”, care a dat foc unei hârtii (format A4) pe care era imprimat chipul lui Băsescu. Şeful dispozitivului Jandarmeriei, un maior căruia nu-i reţin numele, a avut momentul său de glorie atunci când l-a avertizat pe turbulent că pune tunurile cu apă pe el. În replică, mulţimea i-a urat „de bine”.

19 ianuarie 2012. Miliţia puterii. Primarul acuză opoziţia (mai ales PNL) că a organizat și manipulat manifestaţia antibăsistă. Nu e departe de adevăr! Obsedat de liberali, Laurian a creat o întreagă polemică și pe Facebook, în urma căreia a ieşit cam şifonat. Poliţia îşi continuă anchetele. Mai mulţi tineri au fost luaţi la întrebări de autorităţi (aşa, preventiv), unii pe acasă, alţii pe la şcoală, iar efectul s-a văzut imediat. Protestele au încetat. Miliţia puterii îşi face datoria.

24 ianuarie 2012. Delapidare sub acoperire. De ani de zile susţin şi demonstrez că administraţia publică locală este o cloacă în care se petrec lucruri dubioase ţinute cu măiastră dibăcie sub preş. Cu timpul, toate se confirmă. Presa a descoperit, din întâmplare, că o angajată a furat un miliard de lei vechi din fondurile Primăriei. Poveste mai veche, ieşită la lumină abia acum.
Note de reporter: „Caz fără precedent la Primăria Câmpina. O angajată a instituţiei, M.B., a delapidat din banul public al câmpinenilor, în ultimii doi ani, cel puţin 100000 lei (…) Conducerea Primăriei a încercat să ţină cazul ascuns, dar presa a deconspirat furtul din surse poliţieneşti. (…) Funcţionara, în vârstă de 43 de ani, angajată la Biroul de Resurse Umane, şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor şi a returnat 40000 de lei. (…) Femeia a fost trimisă în judecată pentru acuzaţiile de fals în înscrisuri oficiale şi delapidare.”
Ceea ce nu spune presa este faptul că în acest dosar mai sunt cercetaţi şi alţi grei din administraţie (bursucul E., șef la serviciul financiar şi alunecosul M., șef la juridic), care în cei doi ani de furăciune aveau datoria să verifice cu ce se ocupă subalterna lor. 

 

30 ianuarie 2012. Să ne revoltăm pentru ei. Goethe spunea despre datorie că „este cerinţa fiecărei zile, căreia trebuie să i te supui şi astfel vei avea inima împăcată.” N-am reuşit deloc să mă împac cu cerinţa de azi! Amiaza cenuşie m-a prins pe DN1, dincolo de Ploieşti, pasager în al treilea autobuz din coloana de motorizate plină de liberali instruiţi să debarce, revoltaţi, la Arcul de Triumf din Bucureşti. Trăgeam cu urechea la discuţiile vecinilor de scaun, mult prea solidari în nemulțumiri și gălăgioși. Mulţi dintre ei mergeau la capitală doar pentru cumpărături speciale comandate de neveste şi neamuri. Unul întreba cu obstinenţă, încă de la plecare, cine dă masa, „că doar nu mergem să dărâmăm Guvernul cu burta goală!” Altul era de părere că „masa şi dansu’ le dă şefii, că trebuie să ne revoltăm pentru ei și nu ne lasă cu buza umflată!” Bigi, din Şotrile, păţit şi altă dată, le îngropă însă speranţele: „Vedeţi-vă de cumpărături, că de la ăştia nu primiţi nimic! Am mai făcut eu foamea şi la alte mobilizări organizate de partid”. Lui Cristea fomistul nu îi pică bine ce auzise şi spuse descumpănit: „Păi dăcă aşa stă treaba, mie să-mi zică cineva la ce oră e plecarea şi unde să mă prezint! La miting să meargă cine o vrea!” Printre şotrileni se crease deja un curent reacţionar care le dădea aripi şi celor mai puţin dispuşi să se pună rău cu preşedinţii. „Că bine zici, bă Cristeo! Dă-i dracu’ cu mitingu’ lor! Mai bine mergem la o vodkă cu văru’ Simi, să ne cinstească din banii de pantofi pentru muiere!”- îl încurajă Bigi pe consătean. Autobuzul  rablagit înainta ca un melc în fluviul bucureştean de eşapamente, iar şoferul anunţa apropiata debarcare de la Fântâna Mioriţa, punctul terminus al convoiului. De acolo urma să o luăm la picior până în Bulevardul Kiseleff sau, cine ştie, până la Palatul Victoria ori la Casa Poporului.
La Arcul de Triumf, puzderie de oameni, steaguri tricolore, pancarte inscripţionate cu tot felul de mesaje împotriva băsismului, care de reportaj, camere de luat vederi agățate prin copaci, jandarmi călare, echipaje de poliţie şi oameni de ordine. Mi-am reîntalnit, cu greu, colegii de la Câmpina. Niciunul nu îşi știa locul în desenul dispozitivului politic, aşa că am plecat în căutarea delegaţiei de la Prahova. Îmbulzeală teribilă în zona scenei, unde erau aşteptaţi liderii USL. Am înaintat cu mare greutate până în dreptul sediului PNL Sector 1, aflat în imediata vecinătate a Arcului de Triumf, în curtea căruia fantele de Constanţa, Radu Mazăre, aplaudat vârtos de mulțime, îşi manevra trupa de majorete (fete una și una) echipate în costume paramilitare cu berete roşii. „Ultima soluţie, o nouă revoluţie!” – urla triumfalist Mazăre către aplaudacii săi. Am trecut mai departe prin menghina umană cu gândul la acest tablou sinistru, care nu avea nicio legătură cu speranţele momentului. Mergeam alături de Mirică, la pas, pe bulevardul ticsit de oameni adunaţi într-o succesiune de turme şi priveam spectacolul manipulării. Prahova era mai la urmă, pierdută în burta unui miting (manevră politico-mediatică) menit să grăbească cedarea şi preluarea puterii. Mă întreb câte astfel de mizerii mai trebuie să înghită biata noastră conștiință națională?

(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015

Episodul anterior poate fi citit AICI