Știri

„Pacienţii politici” (19)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) – victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare – au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise. Volumul „Pacienţii politici” (Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015) , pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.
8 septembrie 2012. Scrisoare din Germania. Horst Gottfried, un neamț octogenar care în tinerețe a trăit și studiat în Câmpina, îmi cere cu eleganță, printr-o scrisoare foarte frumos caligrafiată, să mediatizez un eveniment rarissim prilejuit de împlinirea a 60 de ani de la terminarea Școlii Tehnice de Petrol, promoția 1952. Am acceptat imediat, din dorința de a nu lăsa să treacă neobservată revederea unei generații, parte a civilizației trecutului câmpinean. Printre absolvenții prezenți la strigarea catalogului l-am găsit și pe Justin Capră, inventatorul cu brevete recunoscute în plan mondial, încântat și emoționat de clipele petrecute în compania foștilor colegi. Am vrut să aflu povestea anilor petrecuți la școala petroliștilor și nu am reușit. Se grăbea să ajungă la ora fixată în locul stabilit pentru poza de grup mult așteptată, ritualul de început al oricărei petreceri organizate bătrânește, până la ultimul detaliu.
Horst Gottfried, fost tehnician în prelucrarea țițeiului, s-a arătat în schimb mai dispus la vorbă: „În anul 1961 am plecat în Germania, Turingia, locul de baștină al mamei. Era perioada când statul comunist dădea aprobare etnicilor germani mult mai ușor după anii grei de sub conducerea lui Dej. De atunci mi-a rămas inima aici, pentru că am trăit 30 de ani pe aceste meleaguri. Vin în fiecare an și mă simt foarte bine. Întâlnirea de azi este un pod peste timp, o legătură între amintirile tinereții și ceea ce suntem în prezent. Mă bucur de fiecare dată când îi pot revedea pe colegi, din nefericire tot mai puțini. La absolvire, promoția avea exact o sută de elevi, fete și băieți, în trei clase. Acum mai suntem în viaţă vreo patruzeci și cine știe ce ne mai rezervă viitorul”.
Consemnez cu mare plăcere amintirile și trăirile acestor oameni încântători, cărora timpul le-a făcut cadou bucuria unei noi revederi. Decența și simplitatea lor mă duc cu gândul la societatea câmpineană a trecutului, parte însemnată a blazonului rămas moștenire în prezent.    
9 septembrie 2012. De neacceptat politica lamentabilă a zilelor noastre. Caut febril păreri avizate despre starea nației în scriiturile analiștilor politici ori ale  publiciștilor lucizi, puțini la număr! Printre ei, Andrei Pleșu, Christian Crăciun, Mircea Vasilescu, C.T. Popescu și Octavian Paler – omul scânteie, reperul moral de care mă simt foarte ataşat. Mă întorc la el de fiecare dată când ajung în pragul disperării, pentru că vreau să înţeleg de unde venim și încotro ne îndreptăm. Uneori mă limpezește, îmi arată drumul şi cel puțin pentru o vreme – până când ajung din nou în mijlocul absurdului românesc, sursa nesecată de inspirație a dramaturgilor exilaţi Caragiale, Ionesco – revin la linia de plutire. 
Azi am primit la redacție o scrisoare venală, aplicată, rezonabilă, semnată de Liliana M., dovadă că mai sunt și alți oameni lucizi aflați în căutarea echilibrului/ adevărului: „Despre noroiul uscat din politică – (…) În 2004, după instalarea guvernului Tăriceanu, când am văzut numirea lui M.R. Ungureanu la conducerea externelor româneşti mi-am zis încrezătoare, după un eşec în viaţa personală care mă pusese la pământ, că se poate (…) Dacă un tânăr de 36 de ani poate ajunge ministru, pot şi eu să fac ceva cu viaţa mea! (…) Numai că atunci nu ştiam nimic despre domnia sa şi am crezut, în naivitatea mea, aşa cum au crezut, probabil, mulţi conaţionali ai mei, că proaspătul demnitar MRU a fost ales de înţelepţii oameni politici ai PNL din pleiada de tineri intelectuali promiţători ai generaţiei mele, pentru a fi crescut, încet şi sigur, în preajma valorilor liberalismului. (…) În februarie 2012, scos din jobenul inspiraţiei băsesciene într-ale guvernării, MRU este aruncat în arenă, în chip de prim-ministru, salvatorul României în criză. Cu aerul său de intelectual frustrat, vorbind sfătos pe la antene, cu o detaşare versatilă, pre mulţi i-a făcut să ridice sprânceana şi să-şi pună speranţe în această nouă stea a politicii româneşti. (…) Immaculata concepţio a lui Băsescu – schimbarea PDL-ului la faţă – pentru alegerile din toamnă nu se anunţă deloc imaculată. Cine e curios să vadă cronologia evenimentelor din carierele lui MRU şi ale lui Mihail Neamţu, cei doi apostoli ai noii ideologii băsesciene, poate descoperi multe coincidenţe aparent întâmplătoare, dar care, într-o viziune mai epică, l-ar putea duce cu gândul la o teorie a conspiraţiei pusă la punct în detaliu. Prea sunt şcoliţi amândoi pe afară imediat după ce au ieşit de pe băncile facultăţii, prea s-au învârtit numai pe la agenţii guvernamentale şi prea sunt lustruiţi amândoi de multiculturismul elitist din şcoala lui Andrei Pleşu! M-am născut, muncesc şi trăiesc în ţara asta şi ştiu că, geniu să fii, şi tot nu ţi se deschid uşile astea, aşa, numai pe deşteptăciune! MRU se laudă cu cel mai mare ONG din ţară, Iniţiativa lui civică, dar cine a organizat în viaţa lui ceva, ştie cât de greu se strânge leu pe leu din donaţii şi sponsorizări pentru o acţiune pe plan local, darămite pe plan naţional (…). Mă întreb pe banii cui face treaba asta? Că doar nu din salariu! (…) Cred că nu va trece mult și în jurul acestei alianțe de centru-dreapta pe care o pune la cale vor începe să zboare moliile(…)”.  
Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare