OVIDIU BOGZA – EVOCATOR AL PLOIEȘTIULUI

Adorabilă ediție bibliofilă, demnă de purtat la butonieră, urmare ideii poligrafice de inspirată alcătuire, ediția de proporții liliputane atrage cu mult și plăcut gust privirea, precipită curiozitatea și mulțumește pretenția câtuși de puțin estetică a oricărui norocos posesor al ei. Vocația de artist plastic, prin excelență grafician consacrat de sutele de portrete expuse în saloane din Ploiești, București, Câmpina, Chișinău și – sigur – în alte orașe de rezonanță artistică, ne-o confirmă cu vădită pricepere prin această miniaturală ediție cartografică – pe care, un sponsor cu apetență asemănătoare autorului (blagosloviți fi-vor amândoi, de posteritate și Dumnezeu!), care a aruncat o pungă cu euro tipografului dispus să reediteze minuscula capodoperă. Unu – pentru valoarea ei ca obiect de artă poligrafică, doi – pentru recunoștința adusă personalității care, în fapt, a scris-o, anume lui Ovidiu Bogza – fratele mic al lui Geo Bogza – scriitorul european de pe coastele cu păduri de sonde ale Buștenarilor Prahovei.

Ne-reeditarea DICȚIONARULUI PERSONALITĂȚILOR PRAHOVENE, apărut în 2003, în redacția grupului de profesori și istorici Marian Chirulescu – Paul D. Popescu – Gabriel Stoian – Mihai Apostol – Maria Necula, face ca existențele profesionale și spirituale ale acelora nominalizați (lista trebuind a fi întregită cu personalitățile apărute în viața științifică și artistică a recent încheiaților 30 de ani, inclusiv cu fișa – absentă! – lui Ovidiu Bogza!), deja incomplete, să mențină goluri impardonabile în informarea publică și de specialitate, pe parcursul rămas al secolului XXI, dacă nu și în următorul. Noii bibliografi au obligația moral-profesională a le aduce la zi, iar forul îndrituit de lege, să finanțeze re-editarea acestui excelentissim DICȚIONAR! 

Publicist, istoric, dramaturg și grafician de largă anvergură artistică, dl Octavian Onea persistă în viața publică prahoveană și, conștiință consecventă, a celei scumpă domniei sale, Moldova și Basarabia, cu articole, cuvântări și expoziții de portrete a sute de oameni de Cultură. Fișa dânsului din Dicționarul amintit (azi, incompletă), acoperă aproape două coloane, adică o pagină (272), din care extrag, inserată la 2002, doar opera sa: „Cercetări în necropola Sucidavei, jud. Olt” (în colaborare, 1973), „Julia Hasdeu – Viața și faptele lui Mihai Viteazul” (Câmpina, 1991), „Mihai Viteazul – Întemeietorul Orașului Ploiești” (Câmpina, 1994), „Genealogia familiei Hasdeu alcătuită de Tadeu Petriceicu Hasdeu” (extras 1996). „Și totuși când s-a născut B.P.Hasdeu?” (1998). 

Istoricul este dăruit cu vocația scrisului (proză și teatru) și talentul artistului plastic pasionat în deosebi de arta grafică, remarcat – de trei decenii – prin articolele, cărțile, piesele și desenele dumisale foarte originale. Adaug Dicționarului de mai sus, titlurile cărților pe care am onoarea să le posed în Biblioteca mea, câteva cu autograful distinsului autor: TITUS, piesă în 3 acte, cu un „Timbru” de Ion Stratan, 2004; CĂLĂTORIA, menodramă într-un act, cu două tablouri, 2008; AU FOST PLOIEȘTII URBEA SCRISORII PIERDUTE?, conferință ținută la Prefectura județului Prahova, marți, 30 ianuarie 2007, la douăsprece trecute fix, 2008; HASDEU: SIMȚESC CĂ MĂ FAC ZEU! SAU DE LA VLADIMIRESCU LA TIGAIA LUI DINESCU, culegere de mottouri, în două acte, cu cinci tablouri și un epilog, 2017; și…

Pe scurt, din „Prefața” semnată de dl Onea: „Umoristul Ovidiu Bogza (născut la 25 septembrie 1898 la Constanța) era să vadă lumina zilei la (!) Constantinopol (tatăl său, Alexandru, originar din Bogzeștii de Roman, îndeletnicindu-se cu marinăria), ceea ce a îngrozit-o pe mama sa, Rhea Silva (de fel din Galați), obișnuită totuși să nască prin porturi (la Brăila îl adusese pe lume pe Alexandru, întâiul dintre fii), dar în țară, în orice caz, nu la turci”. (…). „A închis ochii la 25 iunie 1986, la Câmpina, unde și este înmormântat în cimitirul Slobozia, așteptând de atunci să-i fie deshumată creația”. Finalul textului: „Evocări ploieștene sunt dactilografiate de autor la un rând, pe două file. În colțul din stânga sus al primeia, Domnul Ovidiu a scris cu creionul: „VERSIUNEA 1976 / PT. PLOIEȘTI”, iar pe verso, cu cerneală: „COLECȚIONARULUI DE VECHITURI – ONEA / O. BOGZA”. Le restitui acum ploieștenilor”, și, neapărat, și câmpinenilor, adăugăm noi, onorați de împrejurare. Datarea: „12 – 13 februarie 2002”. Negreșit, sunt locuitori ai Câmpinei originari sau / și simpatizanți ai orașului „Aurului Negru”, prilej echivalând și în varianta reciprocă: ploieșteni cu simpatie sau / și inima rămasă în Câmpina!

„Oraș sculptat în amintiri / de-acum vreo șasezeci de ani, / Ornat de strada Trandafiri / Și Bulevardul cu castani… // Te-aștern în stihuri de duzină, / Ca un elev cu gând târziu / Și îți ridic vechea cortină,/ Puțin nostalgic ori hazliu.// Aici au istovit himere / În visurile de copii,/ Ce se-mpleteau la bariere/ Cu fumul din rafinării…// Postată-n cap de bulevard,/ Grădina pentru sedentari/ Te-ademenea, cu verde fard./ Pe băncile de sub arțari.” Și: „Pe soclul ei, stând în picioare,/ În piața largă a cetății,/ Scăldată-n razele de soare/ Privea Statuia Libertății… // (…) „Și primăria-n față-avea/ Tarabe-n multe feluri,/ Grupate-ntr-un bazar sadea/ Cu panglici, nasturi și mezeluri… // (…) //„Câte-o pereche-adulterină,/ Ferită de-al moralei bulgăr,/ Găsea, discretă și senină,/ Refugiu la „Hanu Călugăr”… // Dar vis-a-vis, fără cruțare,/ Te aștepta să-ți dai obștescul/ Sfârșit, spre veșnică culcare,/ Dricarul Pantelimonescu” // (…) // Iar Dâmbul, gârlă de scursori,/ Flancat de pajiști pentru vaci,/ Umflat de ploi, adeseori,/ Muta Veneția-n Tabaci // Doi poli avea a noastră urbe,/ La nord, la sud, cu două gări:/ Ce de macazuri, ce de curbe,/ Te îndrumau în patru zări…” (…) „An după an scoteau promoții / Crescute-n a științei vatră, / Liceul ce ne da emoții, / Cu sfinți din rai și lei din piatră. // Acolo mulți am inventat / Cu îndrăzneli de oameni tari , / Metode noi de copiat / Să-i depășim pe „tocilari” (…) „Nu-mi prezicea Theodor Raica / O strălucire de bolid: / Spiritual (mânca-l-ar taica) / Mă diseca în „O” și „vid” // (…)

Mica enciclopedie ploieșteană în versuri – trecură vreo 50 de ani de când a fost scrisă! – este ilustrată cu 12 imagini ale unor edificii din epoca în care arhitectura serioasă și memorabilă înfrumuseța urbea lui Moș Ploaie. În ordine: „Liceul vechi” (clădirea de azi a Muzeului de Istorie și Arheologie). „Tribunalul vechi” (prin 1975, sediul librăriei Cartea Rusă, apoi al cofetăriei Piccadilly), „Prefectura” (sediul, cândva, al Camerei de Comerț și Industrie), „Statuia Vânătorilor”, „Primăria veche” (demolată – 1900), „Primăria” (sediul impozant ce făcea colț cu restaurantul și hotelul „Berbec”, demolată după cutremurul din 4 martie 1977), „Strada Lipscani” (Oilor), „Banca Centrală” (fost sediul magazinului „Mercur” și, tot la parter, sediul librăriei „I.L.Caragiale”), „Strada Franceză” (locul de savuroase șuete cu colegii, pentru Toma Caragiu), „Liceul Sfinții Petru și Pavel” (după unii, actualul Colegiu Mihai Viteazul, după alții, Colegiul I.L.Caragiale), „Cimitirul Eroilor”.

Apropo de ultimele două menționate: Liceul Petru și Pavel și Cimitirul Eroilor; Ovidiu Bogza glosează – cu nostalgia adolescentului de odinioară, ajuns omul cu lucidul sentiment al recunoștinței față de apărătorii Țării, pe fronturile celor două războaie – senin și elocvent: „De-ar exista o re´ntrupare/ Să retrăim adolescența,/ Am da un preț nespus de mare:/ Chelia și experiența… // Aș vrea să-mi fie iarăși frică/ De sfinți din Noul Testament…/ O, de-ar trăi popa Chirică/ Să mă mai lase repetent!… // (…) Liceu păstrat în amintire,/ De vremuri aspre nimicit,/ Purtăm în suflet o mâhnire/ Că sfinții nu te-au ocrotit… // Dar leii cei din piatră tare,/ Urmași avură cu temei: / Prezenți pe câmpul de onoare, / Se dovediră pui de lei. // Ei ai plecat să deseneze / Cu sânge, harta țării noi, / Și s-au înscris, pe metereze, / În catalogul de eroi!…”