Știri

Omul Georgică Diaconu se prezintă…

Georgică Diaconu este cunoscut tuturor prahovenilor pentru că a fost prefectul judeţului în perioada 2001 – 2005. Locuieşte la Cornu, este un apropiat al Câmpinei şi locuitorilor ei, iar la alegerile parlamentare din 30 noiembrie candidează în Colegiul 1 Senat pentru un loc în viitorul Parlament al României.
“Am încercat să mut centrul de greutate de la Ploieşti la Câmpina”
Domnule Diaconu, deşi sunteţi un om cunoscut în mediile politic şi administrativ, vă invit să vă prezentaţi.M-am născut la 26 iulie 1956 şi am absolvit Liceul Petrol din Câmpina, promoţia 1976. Am intrat primul la facultate, la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Am absolvit facultatea în anul 1982, la profilul Forajul şi exploatarea zăcămintelor de petrol. Am fost repartizat la Schela Băicoi, unde am parcurs toate treptele, de la şef de atelier, până la inginer şef, iar la momentul respectiv – în 1989 – eram unul dintre cei mai tineri ingineri şefi din ţară la o schelă de mărimea celei de la Băicoi. Am continuatsă lucrez la schelă ca inginer şef până în 1996. Apoi, am îndeplinit funcţia de director general al societăţii Petroconstruct, până în anul 2000, atunci când mi-am susţinut şi teza de doctorat în plan ştiinţific. Între anii 2001 şi 2005 am fost prefectul judeţului Prahova, fiind, de asemenea, unul dintre cei mai tineri prefecţi din ţară. Sunt căsătorit, am doi copii – Marian, inginer petrolist la OMV, şi George Cătălin, student – şi ar mai trebui să vă spun că locuiesc dintotdeauna la Cornu.În plan politic?Din anul 1993 sunt membru al PSD, indiferent de cum s-a numit această formaţiune politică. Am parcurs toate eşaloanele ajungând până la funcţiile de prim-vicepreşedinte şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene. Am încercat de foarte multe ori să mut centrul de greutate de la Ploieşti la Câmpina şi asta, în primul rând, pentru oamenii de mare valoare pe care îi are Câmpina. Se ştie că municipiul Câmpina deţine două titluri – numărul cel mai mare de intelectuali raportat la mia de locuitori şi numărul cel mai mare de zile însorite dintr-un an. Luând exemplul oamenilor de valoaredin această zonă,m-am format ca om.În plan administrativ, actualmente sunt consilier judeţeanşi liderul grupuluide consilieri judeţeniai PSD. De altfel, împreună cu Consiliul Judeţean mă voi lupta pentru punerea în practică a unor proiecte de mare importanţă pentru această zonă.
“Am foarte multe proiecte pentru zona Câmpinei”
Puteţi exemplifica?Sigur. Este vorba de realizarea ieşirii din Câmpina spre DN1, şoseaua de centură a municipiului Câmpina, sprijinirea consiliilor locale din Băicoi, Câmpina, Breaza, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, prin parteneriate cu Consiliul Judeţean, pentru alimentarea cu apăa tuturor zonelor, realizarea de canalizări, infrastructură şi, în general, tot ceea ce ţine de creşterea nivelului de trai al oamenilor. De asemenea, mă preocupă în mod deosebit repunerea unor personalităţi din această zonă în direcţiile deconcentrate, sunt preocupat de punereaîn aplicare a legii privind creşterile salariilor pentru profesori, dar printr-o politică de stânga, de găsire a soluţiilor pentru celelalte categorii de bugetari din administraţia publică – poliţişti, poliţişti comunitari, spitale, aparatul propriu al primăriilor. Sunt preocupat de o seriede proiecte, la nivel judeţean, care să aducă măsuri de protecţie a mediului, colectarea deşeurilor în sistem centralizat, dar şi de reluarea unor proiecte, cum ar fi “Superschi în Carpaţi”. Sunt preocupat şi vom găsi soluţii pentru ca în fiecare oraş să se poată construi locuinţe prin ANL atât pentru tineri, dar şi pentru persoanele care trăiesc în locuinţe revedendicate, numaila Sinaia existând peste 600 de familii în această din urmă situaţie. În plan personal, am ca preocupare sprijinirea bisericilor şi a unor proiecte care au ca obiect susţinerea copiilor ce provin din familii nevoiaşe şi a persoanelor vârstnice, care nu-şi pot asigura singure existenţa. Pentru aceste proiecte voi asigura legătura cu Direcţia de Protecţie a Copilului, dar şi cu cei de la protecţia persoanelor în vârstă. De asemenea, am în vedere în zona Breaza, Adunaţi, Talea, Comarnic, care este o zonă cu un şomaj ridicat, să găsim soluţii pentru dezvoltarea unui parc industrial, pe ceea ce a reprezentat uzina Hidrojet Breaza. În cazulîn care voi ajunge în Senat, voi milita pentru o guvernare fără ordonanţe de urgenţă, pentru promovarea politicilor de stânga, dar şi pentru promovarea şi susţinerea IMM-urilor. Sunt preocupat de dezvoltarea metropolitană a Câmpinei şi sunt preocupat de susţinerea şi dezvoltarea învăţământului subtoate formele, inclusiv de promovarea şi susţinerea elevilorde elită.
“Armonie, siguranţă şi linişte – asta îmi doresc pentru prahoveni”
De ce candidaţi în acest colegiu?Candidez în acest colegiu pentru că simt nevoia ca locuitorii zonei de la Băicoi până la Azuga să aibă senatorul lor. Sunt un om care trăieşte aici, care are familia în această zonă şi prin care cetăţenii vor avea o uşă deschisă către forul legislativ al României, către autorităţile judeţene şi locale. De asemenea, mă preocupă siguranţa cetăţenilor, dezvoltarea într-un cadru concurenţial, dar onest, a IMM-urilor, realizarea de parteneriate locale şi sper ca împreună şi cu sprijinul meu, cetăţenii să trăiască în armonie, siguranţă şi linişte – asta îmi doresc pentru prahoveni..
“Ca prefect,am sprijinit permanent Câmpina”
Aţi fost patru ani prefectul judeţului Prahova. Ce aţi făcut în această perioadă pentru oamenii din această parte a judeţului?În toată această perioadă am susţinut promovarea oamenilor de valoare din această zonă în conducerile direcţiilor deconcentrate judeţene – în poliţie, învăţământ, sănătate, la nivelul Consiliului Judeţean. În aceeaşi perioadă am înfiinţat la Câmpina singurul Oficiu Prefectoral din România, situat în altă localitatate decât reşedinţa de judeţ. Am susţinut şi sprijinit, în măsura în care am avut acces la astfel de informaţii, ca oameniisă nu fie şantajaţi. Am sprijinit aducerea multor investiţii pentru dezvoltarea zonei, creşterea numărului locurilor de muncă.Am sprijini construcţia blocurilor ANL, construcţia de unităţide învăţământ, modernizarea spitalelor, iar în plan personal, am contribuit la construirea unor biserici.
“Doresc să-i salut pe toţi candidaţii”
Credeţi că va fi o campanie civilizată, elegantă sau va fi o campanie dură, lipsită de corectitudine şi de respect?Eu vreau doar să-i asigur pe cetăţenii zonei cuprinse între localităţile Băicoi şi Azuga că atât eu, candidatul PSD la Senat, Georgică Diaconu, cât şi colegii mei – Ilie Colorian (Colegiul 1 Deputaţi), Horaţiu Zăgan (Colegiul 2 Deputaţi) şi Daniel Spiridon (Colegiul 3 deputaţi) – vom face o campanie corectă, onestă, cu respect faţă de cetăţeni, cât şi faţă de adversarii politici.De altfel, pe această cale, prin intermediul dvs, doresc să-i salutpe toţi candidaţii.

3 Comentarii  

  1. georgica minti de spargi!ai tupeu sa ne bagam la o confruntare?stie lumea despre escrocheriile tale si ca petroconstruct au cladit-o altii si tu ai tramsformat-o intr-o capusa a petromului………..

  2. Comentariu pt anonimi: Oare de ce toti cei ce doresc raul cuiva posteaza sub umbrela lasitatii unui anonim? Daca tot doriti sa fie spuse lucrurile pe nume, incepeti prin a va recomanda. Abea apoi puteti da lectii de moralitate.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare