Încetul cu încetul, admirabila muncă de cercetător al istoriei locale a d-lui Ion Şovăială (1952 – 2013) a început să fie pusă în valoare, asumată şi publicată de către mediul cultural câmpinean, ceea ce reprezintă un gest reparatoriu dar şi recuperatoriu important şi lăudabil căci Ion Şovăială a iubit atât de mult oraşul nostru încât i-a dedicat o bună parte din viaţa sa totuşi, cam scurtă. Al doilea volum [1] în care sunt oferite publicului interesat date necunoscute sau mai puţin cunoscute din istoria Câmpinii ne poartă din Evul Mediu românesc (al Munteniei) până în perioada modernă şi contemporană (prima informaţie este din 1503 iar ultima din 1956).
Informaţiile cronologice trebuie structurate pe anumite paliere. Unul din ele este reprezentat de călătorii straini care au trecut prin Câmpina, în drumul lor spre Braşovul habsburgic (sau austro-ungar) având în vedere că drumul curgea prin Câmpina, varianta ocolitoare a DN 1 fiind de dată relativ recentă. Nici medicul german F. S. Chrismar nu a făcut excepţie, evocând în lucrarea sa, Schiţe ale unei călătorii prin Ungaria şi Turcia, imaginile suprinse în 1833 când a trecut prin Câmpina unde se află vama „unde a trebuit să ne vizam hârtiile. Ne-a uimit, într-un chip deosebit, amenajarea acestui oficiu, unde am dat peste funcţionari cu turbane şi costume turceşti, odihnindu-se nepăsători pe un divan moale, capitonat, fumându-şi pipa. Zgomotul trupelor (ţariste) care treceau nu a deranjat pe aceşti onorabili din dulcea lor nepasare (doar erau foarte obişnuiţi cu diversele trupe ale celor trei imperii care se războiau în zona noastră-n.m) A ţinut mult până ce ni s-a dat drumul şi chiar pentru această operţie ei nu s-au mişcat din poziţia lor comodă, ci şi-au mâzgâlit viza cu o mână nepăsătoare pe paşapoartele noastre. De altfel nu am găsit nimic atrăgător la Câmpina, căci murdăria mare de pe uliţi era pentru noi o privelişte obişnuită de la satele româneşti din Transilvania şi Banat”
O categorie aparte este dată de informaţiile numeroase despre exploatarea petrolului, astăzi doar o (plăcută) amintire. Între 1880-1903 funcţionau în oraşul nostru şi în zona limitrofă nu mai puţin de 11 societăţi comerciale care se ocupau cu extracţia de petrol, printre ele numărându-se Steaua Română dar şi Vrăjitoarea Câmpina! În 1889 a fost instalată local prima sondă, până atunci extracţia de petrol fiind mai degrabă haotică şi improvizată (se săpau puţuri de 4-5 metri şi se scotea păcura cu găleata). În 1897 Societatea Steaua Româna a solicitat Primăriei, după ce obţinuse acordul Prefecturii Prahova, autorizaţia de a ridica marea rafinarie („fabrică locală de distilaţiune a petrolului”). La 17 septembrie 1898 un muncitor român are nefericita idee să-şi aprindă o ţigară la gura sondei nr. 26 producând incendierea altor doua. Incident care a făcut trei victime arse de vii. În 1900 Societatea Steaua Română a decis să-şi mute sediul din Bucureşti la Câmpina, un bun prilej pentru localnicii care aveau case de închiriat să tripleze preţurile, Steaua Română decizând să-şi construiască singură locuinţe pe care să le pună la dispoziţia personalului său, case care mai sunt locuite şi astăzi de câmpineni. În 1904 o erupţie a fost atât de puternică încât a acoperit toate casele din satul Slobozia (acum cartierul cu acelaşi nume) cu păcură chiar şi pe localnici care devenisră negrii precum cei din Africa. Aceştia, nemulţumiţi, pe bună dreptate, s-au dus la Steaua Română solicitând despagubiri. Protecţia muncii era rudimentară în epocă, după cum o atestă într-un articol, un ziarist al epocii „Arşi, stâlciţi, degete, mâini şi picioare rupte, dinţi frânţi şi capete zdrobite când nu sunt carbonizaţi de foc.” Nu-i de mirare că mişcarea sindicală şi muncitorească a găsit un teren fertil în Câmpina. Totuşi exploatatorii imperialişti nu erau chiar indiferenţi la suferinţele muncitorilor, aşa cum voia să lase impresia propaganda comunistă, altfel nu se explică de ce la un moment dat se intenţiona constrirea şi dotarea a două spitale în Câmpina şi Buştenari iar în 1935 s-a înfiinţat o Casă de Asigurări Sociale. Atras de acest fenomen a fost şi Panait Istrati în tinereţea sa de ziarist militant de stânga, până sa fie scârbit de bolşevismul pe care l-a studiat la faţa locului. În octombrie 1921 Istrati a petrecut mai multe zile la Câmpina, studiind fenomenul, scriind articolul „Din lumea petrolului-Câmpina”, semnat cu iniţialele numelui său. El venise la Câmpina pentru a lua parte la o „mare manifestare” împotriva Primului Război Balcanic (în care Regatul Român nici măcar nu a fost implicat) care în final s-a dovedit un balon de săpun. „Trăind toată viaţa în păcură, mâncând şi respirând înecaţi în păcură, nu e de mirare că oamenii aceştia, veniţi de prin toate colţurile ţării, sunt atât de abrutizaţi” În 1931 Rafinăria Steaua Română a depăşit cifra de un milion de tone de petrol prelucrat, surclasând-o pe cea a marei rivale, Astra. Păcat că nimeni nu s-a gândit să înfiinţeze un muzeu local al exploatării petrolului (chiar dacă sonda este la loc de cinste pe stema oraşului) şi poate că nu ar fi o idee rea ca în cadrul miticului muzeu de istorie locală o secţie să fie dedicată acestui subiect. Citind nenumăretele erupţii groaznice, te întrebi dacă nu cumva este preferabil că nu mai există petrol în jurul oraşului (doar batale) pentru că petrolul a adus atât prosperitate şi dezvoltare cât şi destule nenorociri (distrugerile din Primul Război Mondial sau bombardamentele din cel de al Doilea)
Şi în cel de al doilea volum descoperim informaţii inedite, din planul cultural, despre oameni marcanţi ai culturii române care au trecut, stat/locuit, pentru perioade mai lungi sau mai scurte în Câmpina. Nicolae Grigorescu ar fi ajus pentru prima oară în Câmpina, oraş în care avea să se mute spre finalul vieţii, tocmai în vara lui 1871. La 7 iulie 1881 şi Caragiale, dezamăgit, părăsea redacţia revistei conservatoare Timpul pentru a petrece două săptămâni la Câmpina „scârbit de viaţa bucureşteana, de acest oraş de putrigai moral şi material” din care nu ieşise de doi ani. Coşbuc petrecea mult timp în casa unui amic din Câmpina. Iar Haşdeu îi trimitea telegrame lui Caragiale, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate litarară tot din Câmpina, fâcându-l un Moliere al României mai leneş dar mult mai caustic. În iulie 1919 tânărul medic şi viitor poet (martir anticomunist având în vedere sfârşitul tragic) Vasile Voiculescu l-a viztat la Câmpina pe AL. Vlahuţă care va muri la scurt timp. Ultimul articol al lui Vlahuţă, intitulat „Devastatorii” care a apărut în ziarul Lamura, dedicat distrugerii casei pictorului Nicolae Grigorescu. Mare minune că şi cele două muzee locale (Haşdeu şi Grigorescu) funcţionează, având în vedere că ambele au avut de suferit în urma trecerii istoriei prin locurile noastre, casa lui Grigorescu luând foc în timpul ocupaţiei germane, fiind sediul politiei secrete germane (probabil serviciul de informaţii al Armatei) iar castelul lui Haşdeu suportând în aceeaşi perioadă alte degradări (devenit grajd, Câmpina fiind etapă în sistemul de comunicaţii german, făcând legătura cu Braşovul austro-ungar!) tot datorită trupelor de ocupaţie..
O a treia categorie de informaţii este cea care se învârte în jurul aspectelor administrative şi politice. În perioada antebelică în oraş se afla sediul unei subprefecturi (preluare franceză) iar subprefectul se implica, cum altfel, în alegeri. În interbelic, ştim bine, era sediul unei plase. În 1933 Carol II a vizitat Câmpina împreuna cu regele Iugoslaviei, Alexandru al II-lea, cumantul său, şi sora lui Carol II, soţia regelui iugoslav, Maria (Măriuca). Alexandru avea să fie asasinat la Marsilia peste un an de un comando ustaş. Evident, tot oraşul era pe străzi pentru a saluta familiile regale, oraşul fiind pavoazat cu drapelele celor doua ţări aliate. Amuzantă dar şi îngrijorătoare este veşnicia neîngrijitului la români. Un anume Victor Anestin a făcut o drumeţie în vara anului 1916 la băile cu apă sărată de la Telega, scriind şi publicând în Gazeta Câmpinei un reportaj. În care constată cât erau ele de neîngrijite „Am plecat la alte băi, pe malul celălalt al râului. Acolo părăginirea e şi mai mare. Băile cele cu baracele murdare şi înegrite de vremuri sunt ale primăriei, dar spre cinstea ei, nu ea le îngrijeşte ci un particular. Nu-l cunosc, n-am nimic cu acel particular, îmi exprim aci însă revolta de modul cum sunt întreţinute acele bai. Nu vine lumea! Dar cum are să vie, când băile sunt aşa de neîngrijite! Şi am auzit că sunt concedate pentru vreo 30 de ani. Cu alte cuvinte nu mai e nimic făcut” Orice asemănare cu situaţia de faţă, după aproape exact un secol, este pur întâmplătoare şi neintenţionată. Notam şi faptul că poetul şi ziaristul Al. Tudo-Miu a fost bătut în plină strada de primarul liberal Rădulescu, probabil în urma unor articole contondente ale lui Miu. Bogza a luat atitudine, apărându-şi prietenul, mai mult, sfătuindu-l pe Miu să-şi cumpere revolver, ceea ce Miu face.
Există şi informaţii de natură personală, mulţi câmpineni vechi este posibil, să descopere informaţii despre rude care au trăit şi murit în Câmpina. Nu în ultimul rând, lectura cărţii oferă şi inserţii în veşnica natură umană. Anumite realităţi inter-umane sunt eterne. Un mare scandal este semnalat de V. A. Urechia în „Istoria românilor”. În februarie 1795 un anume Hagi Ionu, polcovnicul de la sud de Prahova (polcovnicul era un grad militar, echivalentul colonelului) se plânge domnitorului (fanariot) Alexandru Moruzi (cu două domnii în Moldova şi două în Valahia) că Grigore sin Constantin Negru din Campina i-a sedus fata şi “ia stricatu fecioria cu cuvânt că o ia de soţie” însă Grigore, plictisit, fuge de răspundere şi nu vrea să o ia de soţie. Tatăl părţii vătămate solicită domnitorului “ca de împreună cu Cuviosul (Mitropolit) şi Protopoul să se facă toată cercetarea prin blestem” dar, pentru siguranţă, să se tocmească şi un mumbaşir (un reprezentant al proto ANAF-ului- În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale) pentru a-l căuta pe împricinuit. Nu se stie cum s-a finalizat afacerea de amor şi onor.
Codruţ Constantinescu
[1] Primul volum din seria Câmpina pagini dintr-o istorie in date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă a apărut în anul 2015, al doilea volum în anul 2017, la aceeaşi Editură Fundaţiei Culturale Libra.
Pe aceeaşi temă: ŞOVĂIALĂ, CERCETĂTORUL
