O profesie periculoasã – muzeografia.

Dintre atâţi cititori, câţi avea „Almanahul Flacăra”, ar fi fost imposibil ca vreunul să nu-l avertizeze pe deja inflamatul Ştefan Haşdeu. Pentru care, apariţiunea articolului a fost ca o scîntee. A luat foc. Şi a cerut, în termeni violenţi, dreptul la replică.

Documentele fiind clare şi clar în defavoarea lui, nu i s-a dat. Atunci, Ştefan Haşdeu a reclamat situaţia în alte locuri. Că Adrian Păunescu nu-i permite să se apere de aşa infamia şi altele. Şi a revenit cu muniţie suplimentară. Invocând un Minister, desigur. Ca şi altădată. (A i se vedea vechile obicee în Primo tempo).

Mihai Pelin m-a chemat la redacţie. „Ne-ai băgat în bucluc şi ne trebue argumente suplimentare, ca să nu ne reclame mai departe. Tu ştii documentele.” Şi mi-a arătat ultima scrisoare a lui Ştefan Haşdeu şi un extras dintr-un răspuns primit de acesta de la Ministerul Justiţiei.

Mi-am luat note şi am revenit la Câmpina. Am redactat un răspuns, dactilografiat pe aproape 3 pagini, şi i l-am dat D-lui Pelin. Iată-l! (din motive tehnice nu-l pun în ghilimele):

Ing. pensionar ŞTEFAN P. HAJDEU (Bucureşti, Şos. Colentina nr. 1, Bl. 34, sc. 4, et. 1, apart. 124). Tonul ridicat cu care întîmpinaţi intervenţia muzeografului Octavian Onea – Mai sunt locuri în cavoul Hasdeu? – din Almanahul Flacăra 1981, pp. 129-131 şi notiţa care o însoţeşte („le socotesc ofensatoare atât pentru mine cât şi pentru memoria lui Bogdan Petriceicu Hajdeu, aducând în acelaş timp o gravă ştirbire prestigiului justiţiei noastre şi forurilor legale şi ştiinţifice”; „menţiunea … uzez de «acte cel puţin dubioase» încercând să-mi adjudec bunuri ce au aparţinut unchiului meu sunt afirmaţii calomnioase şi de rea credinţă, făcute prin sfidarea normelor juridice şi etice şi evident fără competenţă”; „nimeni nu poate fi îndreptăţit fără a manifesta o atitudine de dispreţ faţă de activitatea organelor noastre de stat, că actele de care m-am servit în justiţie ar fi acte «cel puţin dubioase» lăsând să se subînţeleagă că ar putea fi «false». Cred că, aceste afirmaţii … de care mă plâng se autocalifică ca ofensatoare sub toate aspectele relevate mai sus. Pejorativ se mai insinuează … că eu deranjez organele legale … încercând să-mi adjudec bunuri ale lui B.P.Hajdeu, referindu-se la certificatul de moştenitor obţinut dela notariatul de stat pentru cavoul Hajdeu dela cimitirul Bellu, lăsând să se sugereze că şi acesta ar fi fost eliberat pe bază de «acte cel puţin dubioase».”; „mă văd îndreptăţit a mă plânge de conţinutul … nejustificat şi ofensator sub toate aspectele relevate, rugându-vă ca în memoria lui Bogdan P. Hajdeu şi Iulia Hajdeu şi în apărarea nepotului său, cetăţean al R.S.R., care la rândul meu mi-am făcut datoria faţă de Ţară în calitate de inginer, contribuind prin eforturile mele la construcţia socialistă şi vă solicit concursul Dvs. pentru a se lua măsurile legale în contra avocaţilor improvizaţi ai bunurilor ce au aparţinut unchiului meu.”), nu înlocueşte disculpa.

Nu ne spuneţi nimic despre tăinuirea existenţei, la întrebarea consemnată în declaraţia făcută în şedinţa din 10 Noembrie 1973 a Notariatului din Câmpina, a vreunui testament al lui B.P.Hasdeu, deşi cunoşteaţi prevederile art. 405 cod penal. (Este drept că notarul putea lua cunoştinţă de existenţa testamentelor din Decizia nr. 2 din 27 Iunie 1945 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia IX, de care s-a folosit în eliberarea certificatului. Dânsul nu s-a plâns însă de articolul pe care-l incriminaţi.) Iată, după mai bine de şapte ani, sunteţi în stare să ne relataţi cu destule amănunte conţinutul testamentelor, ceea ce ne face să credem că, în 1973, cu atât mai mult, memoria dvs. nu era ştirbă.

Nu înlăturaţi – de ce? – prezumţia de fals aruncată asupra scrisorii lui Alexandru Hasdeu, redactată şi scrisă cel mai devreme în 1876, de un autor decedat în anul 1872! Deoarece în instanţă aţi declarat că originalul ei este în posesia dvs., de ce nu ne-aţi trimis o xerocopie, aşa cum aţi procedat cu articolul lui Octavian Onea care, oricum, ne era mai la îndemână?

Vorbiţi de „legătura indestructibilă dintre morţii şi vii[i] unei familii” şi că, „în virtutea acestor drepturi sacrosancte”, aţi „solicitat şi obţinut certificatul de moştenitor suspectat”. În spiritul celor spuse de dvs. şi dacă ne îngăduiţi o părere, nu vi se pare că sunteţi mai înrudit cu tatăl dvs., decât cu B.P.Hasdeu, faţă de care, luând în consideraţie cele stabilite de Curtea de Apel în decizia citată, vă despart mai bine de două sute de ani de rudenie? Cu alte cuvinte, de ce nu apelaţi la mormântul tatălui dvs., lăsând aşa cum a orânduit Hasdeu cavoul său şi al foarte-apropiatelor sale Iulii, cu atât mai mult cu cât, în vorbe, apăraţi memoria lui B.P.Hasdeu şi a Iuliei Hasdeu? Când mistificaţi? În vorbe? În fapte? Înclinarea aceasta nu vă slăbeşte din unghiile ei nici când reclamaţi lipsa adevărurilor din articolul muzeografului principal de la Muzeul memorial „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Spuneţi: „precizez că însuşi B.P.Hajdeu prin testamentul său olograf, făcut cu 10 zile înainte de moarte, când el era confruntat cu veşnicia, a indicat în sarcina noastră a moştenitorilor săi să ne ocupăm de acest cavou aflat pe locul de cimitir dobândit în concesiune veşnică de el, să-l separăm şi anulând testamentul autentic, să ne institue pe noi legatari universali.” Doamne fereşte! Unde aţi văzut dvs., în acest testament – care, ştiţi doar, n-a aparţinut nici tatălui dvs., nici unchiului dvs. Ervin, nici dvs. ci, lui Mihai Haşdeu din Paşcani – că scrie de „separarea” cavoului?

Încă o probă. Ne trimiteţi în copie Certificatul de moştenitor pentru cavoul familiei lui B.P.Hasdeu. Nici aici, o simplă copie – o subscrieţi: „conform cu originalul, Ing. Haşdeu P. Ştefan nepotul scriitorului” – nu vă puteţi înfrâna: „III. MOŞTENITOR (2) conform art. 676 cod civil.- HAŞDEU ŞTEFAN nepot de văr, domiciliat în Bucureşti Aleea Episcopul Ambrozie Nr. 8 Sectorul 7.” Pe exemplarul II al dactilogramei aceluiaşi certificat, aflat în dosarul notariatului, scrie numai „Haşdeu ŞTEFAN nepot domiciliat” etc. Ce v-a împins să adăugaţi „de văr”?!

Nu cunoaştem termenii în care v-aţi adresat, la 12 Martie 1980, Ministerului Justiţiei. Dacă extrasul prezentat nouă de pe răspunsul nr. 1186/N/1980 din 14 Martie 1980, semnat de tovarăşul Romul Opre, directorul Direcţiei instanţelor civile, notariatelor, avocaturii şi jurisconsulţilor, este corect („În legătură cu cea de cerere a dv. referitoare la valabilitatea certificatului de moştenitor no. 990/1973 eliberat de Notariatul de stat local Câmpina”), înţelegem limpede că vi se face „cunoscut că, potrivit legii, aceasta face dovada deplină în ce priveşte calitatea de moştenitor şi cota sau bunurile ce revin moştenitorilor, până la anularea lui prin hotărîrea judecătorească.” Sublinierea noastră.