O profesie periculoasă – muzeografia.

Apărarea către Tamara Dobrin am încheiat-o tăios, mai ales că, între timp, Alexandru Oprea, Directorul Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, îmi arătase (din proprie iniţiativă) în arhivele MLR, testamentul olograf al lui B.P.Hasdeu, pe care eu bănuisem că îl sustrăsese Ştefan Haşdeu (prin 1937) din arhiva Tribunalului Ilfov: «Şi atunci, cine să fie pedepsit exemplar, muzeograful Octavian Onea, care apără interesele Muzeului, sau Ştefan Haşdeu, care fură din arhivele Statului?».” Reproduceam şi cuvintele vrednicului de amintire Iulian Antonescu, căruia îi lăsasem pledoaria către Doamna Dobrin. Apoi veneam la zi:
„Au trecut de atunci 25 de ani şi câteva luni. Cu toate ameninţările pe care le proferase mai înainte la adresa mea, că mă dă afară din ţară (!?), deşi numele familiei mele este atestat de pe la 1400, cu vreo 200 de ani înaintea familiei Hâjdeu, Ştefan Haşdeu n-a mai îndrăsnit să mai ridice vreo pretenţie (cel puţin din câte ştiu eu) asupra Castelului Iulia Hasdeu. Acum citesc în ziarul «Republicanul», din 22 Septembrie 2006, că, în 11 Octombrie 2006, procesul intentat de urmaşii lui Ştefan Haşdeu se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Personal, mă crucesc! Cu o bună apărare, nu s-ar fi trecut de Judecătoria Câmpina, eventual de Tribunalul Judeţean Prahova, în caz că pretendenţii s-ar mai fi pretat şi la un recurs.
Întrucât s-a ajuns aici, existând pericolul real ca Primăria Municipiului Câmpina să piardă Castelul Iulia Hasdeu şi ştiind că trebue o documentaţie mai serioasă decât cea pe care a putut s-o asigure Jenica Tabacu, îmi ofer din nou bunele servicii, de data aceasta adresându-mă direct Dumneavoastră.
Cu precizarea că, nu voi pune la dispoziţie nicio documentaţie muzeografei coordonatoare Jenica Tabacu, persoană lipsită de acea minimă moralitate, la care făcea apel un fost ministru al Culturii.”
Şi explicam şi de ce: „Fiindcă, dacă Jenica Tabacu şi-a trecut doctoratul cu arhiva spiritistă a lui B.P.Hasdeu, arhivă pe care eu am salvat-o de la topit – suferind, pentru acest gest temerar (era în 1975), rigorile unei Plenare a Comitetului Judeţean de Cultură (în 1977, când s-a aflat), în cadrul căreia s-au întrunit ad-hoc reprezentanţi ai Cancelariei CC [chiar Şeful Cancelariei, Ţintea], ai Securităţii şi ai CCES (mă apărase, şi de astă dată, bunul Domn Iulian Antonescu, răsturnând situaţia: «De ce să-l condamnăm pe el, şi nu pe cei care au trimis arhiva la topit?») – şi eu am prelucrat-o din puct de vedere ştiinţific, dacă pentru beneficiul a zeci de mii de pagini ea nu a pomenit nimic despre mine, cu atât mai mult nu se va sinchisi să o facă pentru câteva pagini.
Şi mai este încă ceva. În ultima carte pe care am publicat-o, Comentarii şi contribuţii la Dicţionar(ul) istoric al judeţului Prahova, Editura Pygmalion, Ploeşti, 2006, colecţia La frontierele cunoaşterii, 4, am anunţat că am în manuscris lucrarea Muzeele Prahovene în perioada Directoratului Profesorului Nicolae I. Simache (în colaborare cu N.I.Simache). Dacă eu am considerat că este firesc să spun un cuvînt de bine faţă de înaintaşul meu, Jenica Tabacu a găsit de cuviinţă (dacă asta se poate numi cuviinţă) să mă denigreze pe toate căile: prin viu grai, în presă, la radio, pe marginea şanţului [acum şi la televiziune şi net]. Nu i-am răspuns. Pentru că ţin prea mult la Muzeul Hasdeu. Căruia i-am sacrificat (ştiu bine ce spun) aproape întreaga viaţă, în condiţiile în care, din anul 1973, am rămas singurul muzeograf (nu a mai fost angajat încă unul, pentru că se spera că voi fi înfrânt şi voi ceda: de la 9 Ianuarie 1975 înfiinţasem Salonul „…n…o…u”, pe care n-am vrut să-l desfiinţez şi să-l închid cu nici un chip, în pofida presiunilor făcute asupra mea, începând cu direcţiunea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie şi ajungând până la anchetele Securităţii din Câmpina). Muzeograf care a trebuit să facă faţă [aici trăgeam puţin jar pe turta mea, pentru cei care nu ştiau, pentru că vedeţi şi DVs. ce spune jenicatabacu despre Muzeul Hasdeu de dinaintea ei] avalanşei de vizitatori (reali, nu fictivi; am şi acum convingerea că atracţia unui muzeu este şi rodul prezentatorilor săi), sporirii patrimoniului (ce valori imense am lăsat eu municipiului Câmpina!; dacă s-ar socoti şi numai preţul de piaţă al pieselor Avantgardei, ca să dau cel mai mic exemplu), organizării sesiunilor ştiinţifice şi manifestărilor de tot felul cu publicul (am instituit sărbătorile anuale cu date fixe: Zilele B.P.Hasdeu, Sărbătoarea celor 2 Iulii, Zilele Iulia Hasdeu), restaurării Castelului Iulia Hasdeu (întreruptă, din păcate) – cu adevărate lupte împotriva «picturii marxiste» din donjon (lupte în care, am rămas siderat!, Jenica Tabacu s-a aliniat imediat celor care au denaturat temele Hasdeene) –, creării Fundaţiei Hasdeu (în 1991 am lăsat de la mine, adică de la Editura Verva S.R.L., 100.000 lei de atunci, pentru finanţarea primei Tabere de pictură «Nicolae Grigorescu») etc. Pentru toate acestea, nu numai că nu am auzit un cuvînt de mulţumire din partea diriguitorilor oraşului dar, încă, mai suport şi ocările Jenicăi Tabacu, care este una dintre Dumneavoastră. Şi le mai suport (până când?) dincolo de limitele răbdării, numai şi numai de dragul Muzeului Hasdeu.” Şi mai ziceam că mă amuz de încercările Jenicăi Tabacu „de a-mi distruge orice urmă de credibilitate.
De ce o face? Poate din aceea că eu sunt singurul care cunoaşte până la ultima hârtiuţă patrimoniul Muzeului Hasdeu şi, desigur, este bine să nu rămână cineva care să te poată controla cu adevărat. Sau, poate, pentru că eu am ştiut şi ştiu cum trebuie continuată restaurarea Castelului Iulia Hasdeu şi a celorlalte clădiri ale ansamblului arhitectural, pentru că eu ştiu cum ar trebui înrămate tablourile din Muzeu şi cum n-ar trebui lăsat să se infiltreze în el falsurile (în această privinţă şi supraveghetoarea Filareta Lupu – care, îi aduc un târziu omagiu, s-a achitat conştiincios de meseria ei – are cunoştinţe superioare Jenicăi Tabacu), precum şi începutul de talcioc ce începe să pună stăpânire pe spaţiile expoziţionale ce trebue, obligatoriu, să fie destinate numai şi numai familiei Hasdeu. Şi altele, şi altele…” Apoi încheiam: „Acestea fiind scrise, rămân la dispoziţia Dumneavoastră, cu toată capacitatea mea. / Octavian Onea / Ploeşti, 22 Septembrie 2006.”
Am cules-o pe calculator şi, Luni, 25 Septembrie, am reuşit, printre picături şi cu oarecare alergătură, să intru în posesia listei consilierilor locali de la Câmpina. Apoi am transmis-o prin fax, pe rând, Primăriei, D-lui Bogdan Ene, D-lui avocat Valentin Chiriacopol (îi ştiu profesia, fiindcă îl cunosc de mititel, locuinţa familiei sale aflându-se în apropierea Castelului), D-lui Marian Nistor, D-lui Aurel Oprea, D-lui Lucian Cercel (astăzi probabil că o fi colonel în reservă), D-lui Elvis Arghir, D-lui Marian Costandache…