O profesie periculoasă – muzeografia

Încheiam, săptămâna trecută, că Ştefan Haşdeu a revenit cu diligenţele sale pe lângă notarul şef din Câmpina, „la o dată neprecizată: «întru cât îndeplinirea formelor de succesiunea subsemnatul are urgent nevoie – vă rog să-mi comunicaţi de urgenţa cele ce v’am cerut – urmând ca în baza legilor în vigoarea voi transfera aceasta cauza la notariatul de stat Alba Iulia unde mă găsesc în delegaţie oficiale dela Minister», pentru ca, la 28 Februarie 1956, să cheme notariatul «telefonic dela Ploieşti», adăugând la surt timp încă o scrisoare: «Prin prezenta fac revenirea şi vă rog să comunicaţi cu prima poşta cele ce v’am cerut oficial, pentru acest scop v’am plătit şi respunsul solicitat». Fostul căpitan în rezervă executa foc automat.

În şedinţa publică din 30 Martie 1956, de la Notariatul Câmpina, «interogat Hajdeu Ştefan ce rudă este cu defunctul, susţine că este nepot de sânge şi punându-i-se în vedere că aceasta nu este un grad legal de rudenie, cere un termen pentru a dovedi filiaţiunea cum şi masa succesorală». Termen fixat la 10 Aprilie.

La 3 Aprilie 1956, Ştefan Haşdeu s-a adresat, pentru «inventarierea unor bunuri care se găsesc la Arhivele Statului în Bucureşti», Notariatului de Stat al raionului orăşenesc Lenin din Bucureşti, care s-a arătat la fel de circumspect: «Petiţionarul a cerut inventarierea arătând că a fost declarat moştenitorul defunctului, după cum a rezultat din dosarul 1266/[1]941 al fostei Curţi de Apel, Secţia IX-a Bucureşti, unde pretinde că s-a stabilit faptul că este nepot de sânge al defunctului», «arătând că este nepot de sânge al defunctului, cum ar reeşi din dosarul nr. 1266/941 al fostei Curţi de Apel». Notariatul, «văzând şi disp. art. 3, al. 3 din» capitolul II «al Decretului 40/[1]953 conform căruia în cazul în care ar rămâne bunuri în alte localităţi, întocmirea inventarului se va face prin delegaţie de organul competent […] ce urmează a dispune prin comisie rogatorie inventarierea acestor bunuri, dacă este cazul, ţinând seama de natura bunurilor, dacă nu cumva ele au trecut în domeniul Statului şi dacă nu cumva dreptul de acceptare al beneficiarului succesiunei a fost prescris cf. art. 700 C[od] Civ[il]», a dispus respingerea cererii, comunicând încheierea Notariatului raionului Câmpina.

În aceeaşi zi de 3 Aprilie, Ştefan Haşdeu depune o cerere, înregistrată la nr. 303, la Notariatul raional orăşenesc Stalin, pentru inventarierea bunurilor de la Academia Română, ataşând şi «două acte în copie certif. ale Acad Româna N-le 2883 şi 2884/1940». Notariatul Stalin le trimite Notariatului Câmpina pentru «a fi avute în vedere la termen».

La 10 Aprilie Ştefan Haşdeu neprezentându-se, Notariatul raionului Câmpina amână cauza la 30 Aprilie (între timp, la 22 Aprilie, Ştefan Haşdeu mai expediase o scrisoare imperativă: «vă rog a trimite de urgenţa şi cu menţiunea f. urgent, deoarece aceasta cauza deja datează de circa patru luni de zile»), dată la care «văzând că moşt. nu se prezintă pentru a dovedi gradul de rudenie cu defunctul cum şi masa succesorală, văzând că chiar dreptul de a accepta succesiunea este prescris atât în vechea redactare a art. 700 c. civ. cât şi prin noua modificare […] scoate de pe rol dosarul».

Turnura comică pe care o iau lucrurile mai departe, ne-ar permite să zicem că Ştefan Haşdeu a făcut «lăcrămaţie». Cu indicaţia «Foarte Urgent», Tribunalul Regional Ploieşti cere Notariatului Câmpina, la 8 August 1956/nr. 6635/A, să trimită, «cu prima poştă, dosarul […] cu Nr. 36/1956 privind succesiunea defunctului B.P.Hajdeu … necesar la întocmirea unui referat în urma plângerei făcută de numitul Hajdeu Petriceicu Ştefan licenţiat în Ştiinţe tehnice». Notariatul execută la 11 August, iar la 25 August dosarul i se înapoiază. Lovitura de teatru se pregătise. Tribunalul Regional Ploieşti o va consfinţi prin Decizia 3165, din 28 Septembrie 1956, pe care, deşi fără plăcere, o transcriem aproape în întregime.”

Desigur că am făcut acea transcriere. Intrasem deja în criză de timp şi nu am mai transcris-o şi „pe curat”. Dealtfel, imediat după primele 10 rânduri, foaia se transformă în ciornă. Şi tot aşa, până la sfîrşitul referatului. Fila cu Decizia 3165 văd că nu o mai am. (Rămân la mâna D-lui Ciprian Bişof – şeful arhivei Primăriei municipiului Câmpina– să-mi dea dactilograma referatului.) Am însă comentariul Deciziei:

„Seriozitatea cu care se invocă Decizia nr. 2 a Curţii de Apel ne face să credem că aceasta a fost citită dintr-un exemplar cu croşete, deşi se menţionează acel «litigiu între cei ce pretindeau a avea calitatea de moştenitori». Este foarte adevărat că «această instanţă a statuat ce persoane au calitatea de moştenitori … şi cari persoane deci urmau a fi citate nominal în faţa Tribunalului popular raional Câmpina», dar acestea erau cele desemnate de Hasdeu prin «testamentul autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat la Nr. 11.487 din 24 Noembrie 1906» şi prin «codicilul cu data de 10 Aprilie 1907”. Din punctul de vedere al Deciziei nr. 2, Secţia Financiară a Sfatului Popular al raionului Câmpina nu avea nicio obligaţie faţă de Ştefan Haşdeu şi Ştefania Haşdeu. În consecinţă, motivul acceptat de Tribunalul Regional Ploieşti fiind imaginar, şi decizia sa de admitere a recursului a fost clădită pe aer.

În urma acestei decizii, Tribunalul Popular al Raionului Câmpina, prin sentinţa civilă nr. 277, din 31 Ianuarie 1957, «pe rol fiind judecarea acţiunii civile intentate de reclamanta Sfatul Popular al raionului Câmpina, pentru Secţia Financiară, împotriva pârîtului Haşdeu Petriceicu Ştefan […],

Respinge ca neîntemeiată acţiunea Secţiunei Financiare a raionului Câmpina de a se trece în proprietatea statului în baza D. 111/1951 a imobilului Castelul Iulia Haşdeu situat în Câmpina str. I.V.Stalin nr. 199, reg[iunea] Ploieşti.

Obligă reclamanta să plătească pârîtului Ştefan Petriceicu Haşdeu 400 (patru sute) lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.»”

Nu ştiu dacă sentinţa a rămas definitivă.” (Acum ştiu: n-a rămas. Dar atunci, în 1979, nu ştiam.) „Oricum, se ridică o întrebare: de ce, dacă a triumfat în 31 Ianuarie 1957, Ştefan Haşdeu, atât de nerăbdător în 1956 (vezi supra), a căzut într-o lungă apatie, cerând certificatul de moştenitor abia în 1973? Şi de ce, dacă aceeaşi Sentinţă civilă nr. 277 îi dădea drepturi asupra castelului Iulia Hasdeu, el nu a revendicat castelul şi cavoul – care nici nu făcuse obiectul proceselor din 1956 şi 1957? 

Trăind jumătate de viaţă în tribunale, Ştefan Haşdeu a ajuns să le cunoască viciile şi să ştie că arhivarii nu dau importanţă dosarelor privitoare la clădirile publice şi le trimit la topit. Astfel că el are posibilitatea să ştie întotdeauna mai mult decât ştiu oamenii legii şi să-i îndrepte pe aceştia în direcţia pe care o doreşte. Fiind furnizorul actelor de care se servesc juriştii, aceştia cred apriori că ele îi dau dreptate şi – ori că nu le citesc, ori că li citesc superficial – i-o dau, întorcând texte nefavorabile lui Ştefan în favoarea acestuia.

Nu are importanţă la ce dată a făcut declaraţia de moştenitor Ştefan Haşdeu la Oficiul Stării Civile şi nici ce a scris în ea, aşa că n-am mai căutat-o în arhiva Consiliului Popular al oraşului Câmpina. Important e că Ştefan Haşdeu a primit, de la Consiliu, la 7 Noembrie 1973, Anexa 1. Notariatul Câmpina avea posibilitatea să verifice, după actele aflate în fostul dosar 990/1973, dacă cele înscrise în Anexa 1 erau adevărate sau nu. Astfel, la întrebările 10 şi 11: Există testament cunoscut? (10) şi Cine sunt moştenitorii testamentari şi unde domiciliază? (11) se răspunde negativ, prin tragerea unei linii. Ori, dacă Ştefan Haşdeu putuse să uite de cele trei testamente ale lui B.P.Hasdeu, Decizia civilă nr. 2 a Curţii de Apel S.IX Bucureşti le păstra memoria.

Răspunsul este menţinut în declaraţia din Procesul-verbal al şedinţei Notariatului de Stat local Câmpina din 10 Noembrie 1973: 

«II. Defunct – a lăsat testament

Aşa fiind, Încheerea din aceeaşi zi a Notariatului, menţinând acelaşi viciu, nu poate decât să dea câştig de cauză lui Ştefan Haşdeu:

«NOTARIATUL»” (Aici am lăsat loc gol şi am scris cu creionul: „transcrie”. Din păcate, ca şi mai sus, nu mai am, sau am rătăcit foaia.)

„Certificatul de moştenitor era obţinut.” (Iar am notat cu creionul: „transcrie”. Graba strică treaba.)

„Este acest certificat valabil?

Să analizăm «actele şi lucrările de la dosar» care au stat la baza eliberării lui:

Prin tăinuirea testamentelor lui B.P.Hasdeu ea este viciată.

 «Declar că … eu fiind singurul moştenitor, nepot în linie colaterală, calitate ce mi-a fost recunoscută prin decizia civilă nr. 2 din 27 Iunie 1945 a curţii de apel secţia IX Bucureşti – jurnal nr. 2464».

 În aparenţă aşa este. Curtea de Apel însă, aşa cum am văzut, nu numai că nu l-a recunoscut pe Ştefan Haşdeu ca «fiind singurul moştenitor» ci, nici măcar nu l-a recunoscut ca moştenitor.

 Am rezumat aici declaraţia lui Ştefan Haşdeu după Încheierea din 10 Noiembrie 1973. Textul cel lung sună: «Declar că def[unctul] nu a mai avut alte rude, toţi sunt decedaţi, eu fiind singurul moştenitor, nepot în linie colaterală, calitate ce mi-a fost recunoscută prin decizia civilă nr. 2 din 27 Iunie 1945 a curţii de apel secţia IX Bucureşti – jurnal nr. 2464».

 3. Depoziţia martorului Biculescu Gheorghe:

 «etatea 66 ani, domiciliat în Bucureşti str. Sabinelor nr. 9 sectorul 6.

 Cunosc»” (Aici este iar un loc gol, dar textul se poate reconstitui din comentariu:)

  „Omul e sincer. Poate se născuse când a murit B.P.Hasdeu. Pe Ştefan Haşdeu îl cunoaşte de 42 de ani. Ştie «aceste fapte din sentinţele judecătoreşti». Se poate lua această depoziţie în seamă? Naivitatea ei este înduioşătoare: «Ştefan Haşdeu … este nepot de văr al marelui scriitor Bogdan Petriceicu Haşdeu, adică tatăl său Ştefan Haşdeu a fost văr primar cu defunctul, bunicul lui Ştefan şi bunicul scriitorului au fost fraţi.»

   Această îngăimare l-a făcut pe notar să zică şi el că Ştefan Haşdeu este nepotul de văr al lui B.P.Hasdeu.

   Vorba lui Fănuş Neagu: «Păi ce?». Dacă bunicul lui Ştefan Haşdeu şi bunicul lui B.P.Hasdeu au fost fraţi, tatăl lui B.P.Hasdeu era văr primar cu tatăl lui Ştefan Haşdeu. Şi atunci, mai rămâne Ştefan Haşdeu nepot de văr al lui B.P.Hasdeu? Nu sunt ei, B.P.Hasdeu şi Ştefan Haşdeu, veri de-al doilea?

Dar depoziţia lui Gheorghe Biculescu se ciocneşte şi cu Decizia civilă nr. 2/1945 a Curţii de Apel Bucureşti.

Ele sunt arătate în cererea din 7 Noembrie 1973 a lui Ştefan Haşdeu, transcrisă mai sus. Acele «şi altele» – invitaţii anexate – au creat atmosferă dar, într-o problemă aşa de serioasă cum a fost eliberarea certificatului de moştenitor, ele trebuiau trecute cu vederea.” 

Nu trebue însă trecut cu vederea că, data viitoare, voi încheia transcrierea acestui lung referat, din 22 Octombrie 1979, adresat unor autorităţi de atunci, între care şi celor de la Câmpina, şi voi trece la repriza a doua.