O profesie periculoasă – muzeografia.

Conform obiceiului meu mai vechi, de a-mi alege pentru reciclare teme „spinoase”, pe care voiam să le tratez în Muzeul Hasdeu – odată propusesem Alexandru Petriceicu Hasdeu între contemporanii săi români; Domnişoara Ileana Crăciun, femee inimoasă, dealtfel, care, bioloagă fiind, n-a băgat de seamă pe loc că Alexandru nu numai că nu era Bogdan ci, tatăl acestuia, şi încă şi basarabean, m-a chemat după un timp la Bucureşti, în Ienăchiţă Văcărescu: „Onea, schimbă lucrarea! Cum ai putut să faci una ca asta?”; am schimbat-o: Asupra ultimilor ani ai vieţii lui B.P.Hasdeu în lumina arhivei spiritiste; s-a sesizat pe loc: „Acum vrei să-mi dai foc şi cu spiritismul!” şi mi-a ordonat să o schimb imediat; n-am mai acceptat încă o schimbare şi am plecat încăpăţânat; dintre cei care au ascultat-o când am expus-o, doi s-au grăbit să ne părăsească: Vasile Drăguţ, Director în Direcţia Muzeelor şi Colecţiilor, specialist căruia opoziţia la demolarea Aşezămintelor Brâncoveneşti i-a fost fatală, de! se mai şi murea din muzeografia nepericuloasă!, şi Alexandru Oprea, Directorul M.L.R.; un exemplar a rămas şi la Muzeul Hasdeu – mi-am ales, pentru sesiunea D-nei Niculescu, exact lucrarea expulzată din „Contemporanul”. În asistenţă s-a aflat şi D-na Tia Şerbănescu, pe atunci redactoră la „România liberă”, organ al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Doamna Tia a avut ureche pentru comunicarea mea şi mi-a cerut-o. Era ultimul exemplar şi m-am scuzat. Dar dânsa mi-a luat-o şi, cât au mai citit ceilalţi colegi, a conspectat-o. Mi-a înapoiat-o şi… peste un timp s-a scuzat şi Dumneaei, spunându-mi că articolul Dumisale a fost scos din ziar de Preşedinta executivă a FDUS, nimeni alta decât aceeaşi Tamar[nic]ă Dobrin, de ombilicul căreia erau legate două publicaţii! Nu ştiu dacă Doamna Tia a amintit pe undeva incidentul acesta. Care a avut urmări întâi pentru Doamna Zenovia Niculescu, muştruluită zdravăn pentru lipsă de vigilenţă şi chiar pedepsită. Cât despre mine, dac-ar fi să ne luăm după jenicatabacu, niciun pericol. Îmbrăţişări şi tandreţe. Atâta numai că, de data aceasta, Doamna Dobrin, având ea mâinile legate de scrisoarea lui Ion Horaţiu Crişan, m-a dat pe mâinile Partidului. Iar Partidul m-a mângâiat părinteşte: „PARTIDUL COMUNIST ROMÂN / COMITETUL JUDEŢEAN PRAHOVA // RAPORT / cu privire la creşterea rolului, răspunderii comuniste, exigenţei şi combativităţii revoluţionare a comuniştilor organizaţiei noastre în înfăptuirea orientărilor şi indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, a Hotărîrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 27 noiembrie 1987 / TEMATICA ORIENTATIVĂ.” Am fost tentat să vă dau numai primele trei fraze. Ceauşescu şi cei care îi construiau discursurile, nu le-ar fi putut face mai bine. Totuşi, eu nu pot fi atât de macabru.
După paginile triumfaliste, în Raportul PCR – Comitetul Judeţean Prahova (!) erau şi câteva criticuţe. Dar şi una hotărîtă, combativ-revoluţionară: „O neîmplinire care planează de 3 ani în activitatea muzeelor noastre este redarea în circuit a muzeului B.P.Hasdeu din Câmpina. Cu toate lipsurile constatate în activitatea Cooperativei „Munca” din localitate, nu putem să nu privim autocritic lipsa de preocupare a muzeografului nostru, Onea Octavian, membru de partid, cadru cu vechime, dar care nu dă exemplu de o bună comportare, nu-şi face simţită prezenţa în şantier. Mai mult, dând dovadă că dispune de mult timp, tov. Onea Octavian a întocmit o reclamaţie pe 8 pagini, în care denigrează conducerea, I.P.P.-ul, proiectul de restaurare, pe pictorul Dan Strâmbu care va executa lucrarea. Acelaşi lucru a încercat să-l strecoare şi în presă, fapt surprins la timp de conducerea Consiliului Culturii, care a împiedicat publicarea unui articol denigrator, ce nu ne-ar fi făcut cinste.” Am subliniat eu, nu pentru Dumneavoastră ci, pentru Jenica Tabacu. Deşi, ea tot se va preface că nu ştie. Sau, poate că într-adevăr nu înţelege. Pentru că ea a avut mereu un bun comportament. Nici nu intrase bine în Muzeu, că şi începuse să-i ajute pe cei de la Ploeşti să devalizeze expoziţia de bază! Fără să fie în gestiunea ei şi fără să mă întrebe ce rol aveau acele piese în Muzeul Hasdeu. Să povestească ea numai cum Maria/Lia Dulgheru/Voicu – a căreia săgeată muiată în picături de viespe (nu ştiu cine, de la Muzeul de Istorie sau de la Hasdeu, o gratulase cu… pseudonimul Viespea) era – mi-a dat concediu de odihnă (legal, dar forţat) şi cum, în timpul ăsta, a fost luată din Muzeu biblioteca lui Ion Heliade Rădulescu! Eu am pus însă mai presus de nota (bună) pentru buna mea comportare, interesele Muzeului Hasdeu. Şi tocmai această bună comportare m-a făcut aproape să nu-i răspund Jenicăi Tabacu. Tot sperând să-i crească şi ei măseaua de minte. Dar Jenica – ştiţi ecoul lui Budai Deleanu, că tot se strădueşte ea să mute Ţiganiada la Muzeul Hasdeu – „minte… minte…”
Fiindcă l-am pomenit pe regretatul arheolog Ion Horaţiu Crişan, nu aş vrea să întorc în rău binele pe care Dumnealui mi l-a făcut atunci. Suntem uneori înclinaţi spre superficialitate şi tocmai latura aceasta grăbită ne face să judecăm pripit şi adeseori pe dos oameni şi fapte pe care nu le cunoaştem bine. Ion Horaţiu Crişan publicase în 1972 o carte, Burebista şi epoca sa, ce se bucurase de frumoase aprecieri. Succesul de public determinase Editura Ştiinţifică şi Encicolpedică să-i propună o a doua ediţie, revăzută şi adăugită, care a apărut în Februarie 1977, într-un tiraj consistent pentru o carte de istorie veche şi arheologie: 12.000 exemplare. La 26 Februarie 1976, marcând 138 de ani de la naşterea lui B.P.Hasdeu, I.H.Crişan a fost oaspetele Muzeului Hasdeu, în Salonul „…n…o…u” nr. 17, şi a conferenţiat despre Contribuţia lui B.P.Hasdeu la istoriografia geto-dacilor. Excursul acesta s-a simţit şi în ediţia cea nouă a lui Burebista, cartea fiind prezentată şi ea în  Salonul „…n…o…u” (nr. 30), la 7 Aprilie 1977, la mai puţin de o lună de la cutremurul din 4 Martie. Cu participarea autorului.
Abia după aceea a avut cineva ideea celor 2050 de ani de la întemeerea Statului lui Burebista şi abia după aceea au avut loc manifestările din 1980 când, de numele lui Burebista, a fost agăţat şi cel al lui Nicolae Ceauşescu.