Știri

O nouă întâlnire a Club Femina în acorduri latino şi vibraţii de vioară

Joi, 20 februarie, a avut loc o nouă serie a manifestărilor organizate de Club Femina, sub egida Asociaţiei Pro Câmpina, la Club Live, în incinta Casei Tineretului din Câmpina. Evenimentul a fost încununat cu succes, deşi numărul participantelor nu a fost atât de mare pe cât s-au aşteptat organizatoarele. 
Seara a debutat, ca de obicei, cu un cuvânt călduros de deschidere din partea preşedintei Asociaţiei Pro Câmpina, doamna Irinel Dumitraşcu, care a făcut cunoscut programul întâlnirii şi le-a mulţumit pentru prezenţă artiştilor, precum şi membrelor Clubului Femina. 
Spectacolul de hituri latino oferit de tânăra solistă Oana Elena Stoica a fost la superlativ: candoarea, pe de o parte şi forţa, pe de altă parte, a vocii ei, au delectat sufletul audienţei. 
A urmat un extraordinar recital de vioară al artistului Iustin Gâlea, membru al trupei de divertisment 2Man Show, care le-a fermecat pur şi simplu pe membrele Clubului Femina şi pe ceilalţi invitaţi. 
„Recitalul a fost minunat, Iustin Gâlea este un mare talent! Când l-am ascultat interpretând Balada lui Ciprian Porumbescu, am simţit fluturi în stomac şi nu îndrăzneam să respir, ca să nu-i alung”, ne-a declarat una din doamnele prezente. 
Clubul Femina vă aşteaptă cu drag şi este deschis tuturor doamnelor şi domnişoarelor, indiferent de vârstă, primeşte sugestii, sfaturi, idei sau critici din partea oricui doreşte să participe la întâlnirile sale sau intenţionează să se implice în activităţile pe care acesta le organizează cu cadenţă lunară.
Asociaţia Pro Câmpina şi Clubul Femina mulţumesc  domnului Liviu Briciu şi Club Live pentru găzduire, dar mai ales artiştilor care au oferit o seară minunată doamnelor prezente la acest eveniment. 
Anca HUŢU

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare