Știri

O câmpineancă a ieşit victorioasă în lupta cu sistemul românesc de asistenţă socială

În luna mai a anului 2010, Daniela Fâţă, din Câmpina, aducea pe lume doi copii gemeni, o fetiţă şi un băieţel. La cinci săptămâni de la naştere, medicii aveau să constatate că fetiţa, Mara Fâţă, suferă de sindromul Down. Când Mara a împlinit patru luni, unul dintre medici a sfătuit-o pe mamă să se adreseze Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), explicându-i că statul acordă anumite drepturi persoanelor suferă de  această boală.
„În septembrie 2010 am întocmit un dosar şi m-am dus la DGASPC Prahova. Şefa serviciului de evaluare complexă a copilului, Crenguţa Mălina Băicoianu, m-a trimis acasă, motivând că Mara are şi un frate geamăn. Mi-a spus să mă prezint când vor face copiii doi ani, că poate nu o să aibă întârzieri mintale. Când copiii au împlinit un an şi o lună, am vrut să o înscriu pe Măruţa într-un program gratuit de terapie ocupaţională prin joc, de care aflasem de pe internet. În momentul în are am luat legătura cu ONG-ul care se ocupa de aşa ceva, nu am putut să o mai înscriu, deoarece nu avea certificat de handicap” – îşi începe povestea Daniela Fâţă. “Prin intermediul acestui ONG, Centrul European Pentru Drepturile Copilului cu Dizabilităţi (CEDCD), am fost sfătuită să mă duc iar la DGASPC. Îmi cereau să reînnoiesc dosarul, care expirase tot din cauza lor. Le-am spus că le aduc actele, dar că nu plec de acolo până nu mă programează. Crenguţa Băicoianu m-a avertizat că dacă nu plec, va chema paza. După  aproape o săptămână, cu actele in regulă, mi-au făcut programarea. Nu s-a uitat nimeni din comisie, nici la mine, nici la copil. Erau vreo 10-15 persoane. Chiar i-am întrebat dacă ar fi bine să o dezbrac. Poate că au şi râs de mine, dar dacă nu ştiam cum se procedează… În hârtii a dictat datele fetiţei Crenguţa Băicoianu, care a propus gradul doi de handicap. Apoi, în zece minute, mi s-a dat certificatul de handicap, după care am sunat-o pe doamna de la CEDCD, de care vă spuneam. Dânsa m-a întrebat mirată, cum gradul doi? M-a sfătuit să fac contestaţie. Am făcut-o apoi m-am dus să o depun dar nu mi-a fost primită. Mi s-a spus că trebuia o contestaţie «tip», însă nu aveau aşa ceva decât pentru adulţi. Am tras concluzia că dacă o mămică e nemulţumită, nu poate face contestaţie. La un moment dat, tot plimbându-mă de la un etaj la altul cu copilul în braţe, am minţit pur şi simplu la registratură că mi se primeşte contestaţia. Am primit răspuns de la ei în 30 de zile, să aşteptăm încă un an, până la următoarea comisie, dacă vreau să se mai uite la grad, dar nefiind ceva sigur că acesta se va schimba. Eu nu am aşteptat un an şi, tot în cele 30 de zile, am depus contestaţie la Tribunal, fiind consiliată juridic de către cei de la CEDCD. De pe 8 noiembrie 2011, abia în 6 aprilie 2012 a fost primul termen. Am angajat-o ca avocat pe Geanina Dobromir, un om extraordinar, care a recunoscut că nu a mai avut un caz ca al nostru. Şi totuşi, a acceptat provocarea. Am înţeles că avocaţii nu prea se bagă la astfel de cazuri, considerând că se luptă cu morile de vânt. Fratele meu m-a ajutat foarte mult, din punct de vedere financiar. După câteva termene, am pierdut procesul pentru încadrarea de la gradul doi, la gradul unu. Am făcut recurs, pentru că nu am vrut să renunţ, dorind să merg până la capăt, să ştiu că am încercat tot, pentru drepturile copilului meu. Aproape că nu mai aveam speranţă. Totuşi, ni s-a dat câştig de cauză, Măruţa primind gradul unu începând cu data de 1 noiembrie 2011 şi dreptul de a avea însoţitor” – ne-a declarat Daniela Fâţă, ieşită victorioasă în lupta sa cu un sistem de asistenţă socială care cu siguranţă ar putea căpăta un anume grad de… handicap.
Micuţa Mara Fâţă este dependentă în totalitate de părinţi, făcând în mod constant recuperare motorie şi necesitând îngrijire de specialitate. Cu toate acestea, din diverse motive, mai mult sau mai puţin obiective, reprezentanţi ai unor instituţii publice, funcţionari, judecători, ar fi încălcat cu uşurinţă drepturile copilului şi ale părinţilor.
La prima sentinţă, prin care se respinge schimbarea încadrării de grad, se poate observa de la prima citire că instanţa aproape că a dat copy/paste pe referatul întocmit de către DGASPC, în care instituţia încerca să arunce vina şi pe modul în care s-a făcut ancheta socială de la primărie. În acelaşi timp, în ciuda mai multor documente medicale depuse la dosar de către Daniela Fâţă, reprezentanţii DGASPC motivau în continuare că nu ar fi suficiente.
La recursul care a precedat sentinţa favorabilă, aşa cum spune Daniela Fâţă, aceste acte au fost supuse studiului de către instanţa Curţii de Apel Ploieşti. E greu de crezut că DGASPC încearcă să încadreze copiii cu dizabilităţi la un grad mai puţin grav, doar pentru a face economii la buget şi totuşi, acest mod de a privi lucrurile există. Având gradul doi, Mara ar fi primit o indemnizaţie de doar 68 de lei, în schimb, cu gradul unu, are dreptul la însoţitor plătit cu 685 de lei. Trebuie subliniat că aceşti bani nu reprezintă un venit, ci o formă de protecţie socială minimală, pentru a putea avea acces la anumite servicii de strictă specialitate pentru aceşti copii cu nevoi speciale.
Procesul câştigat de familia Fâţă creează  un precedent în favoarea celor care se confruntă cu astfel de probleme, fapt pentru care aceasta nu s-a sfiit să-şi mediatizeze povestea, îndemnându-i pe cei care au probleme similare să lupte pentru drepturile lor, garantate de stat, dar prea puţin respectate sau puse în aplicare.
Carmen NEGREU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare