
Conducerea Primăriei a încercat să ţină cazul ascuns, dar până la urmă presa de la Bucureşti tot a aflat; se pare, de la surse din cadrul Poliţiei Câmpina. Delapidatoarea, o fostă angajată la Biroul Resurse Umane, şi-ar fi continuat furtişagul dacă nu ar fi fost depistată de o colegă de birou. Gestul ei i-a şocat pe toţi colegii din Primărie, mai ales că făptuitoarea trecea drept o persoană liniştită. Funcţionara, în vârstă de 43 de ani, era singura care se ocupa de întocmirea dosarelor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi de plata indemnizaţiilor aferente acestora. Furtul a fost descoperit, la sfârşitul anului trecut, în timp ce făptuitoarea se afla în concediu de odihnă. La solicitarea unei informaţii de către cineva care avea în îngrijire o persoană cu handicap, o colegă de birou a intrat în calculatorul celei anchetate şi s-a crucit de ce a văzut acolo: sume fictive plătite şi tabele cu asistenţi sociali inexistenţi. “Delapidatoarea avea mai multe modalităţi de operare foarte ingenioase. Nu este adevărat că şi-a mărit salariul propriu, cum s-a scris în presa centrală, căci într-o astfel de situaţie, ar fi fost mult mai repede prinsă. Fiind singura persoană care se ocupa de întocmirea statelor pentru plata asistenţilor sociali, după ce obţinea toate semnăturile necesare de la superiori, tot ea ducea documentele respective la bancă. Înainte de predarea documentelor la bancă, făcea tot felul de modificări şi de falsuri, înregistrând fictiv mai multe persoane, cunoştinţe ale sale, care nu erau asistenţi sociali şi ale căror indemnizaţii şi le însuşea. O altă modalitate era trecerea pe statul de plată a asistenţilor sociali reali cu o lună înainte de începerea propriu-zisă a contractul de muncă al acestora din urmă. Între ianuarie 2010 şi decembrie 2011, a reuşit să delapideze 100.000 lei. După ce am descoperit furtul, am chemat-o de acasă, ea şi-a recunoscut fapta şi a promis că va returna toţi banii furaţi. O parte din ei, vreo 40.000 lei, chiar i-a predat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpina, Mariana Pătraşca. Conducerea Primăriei a anunţat poliţia, care a demarat o anchetă, în cadrul urmăririi penale procurorul de caz solicitând, recent, o expertiză contabilă pentru a putea fi cuantificată cu precizie suma delapidată. Cercetările celor din Primărie asupra documentelor falsificate de către delapidatoare au vizat doar perioada ultimilor doi ani, dar s-ar putea ca primele sume furate să fie chiar mai vechi de doi ani. În acest răstimp, dacă ar fi avut personal angajat, auditul din Primărie ar fi putut efectua controale la Biroul Personal, iar furtul ar fi fost descoperit mult mai devreme. Recunoscându-şi fapta, femeia va fi trimisă în judecată, foarte probabil, pentru acuzaţiile de fals în înscrisuri oficiale şi delapidare, infracţiuni pentru care riscă ani grei de închisoare. Cea mai gravă dintre ele este delapidarea, care se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!