– declară Ioan Simion, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Confind Câmpina şi, totodată, candidatul PNL pentru Colegiul nr. 2 Câmpina – deputaţi„Am lucrat 35 de ani pentru stat, cinci ani pentru mine, iar acum, cred că patru ani este cazul să muncesc pentru oameni” – aceasta poate fi sinteza interviului care urmează, acordat publicaţiei noastre de un om care a cunoscut greutăţile şi sărăcia în tinereţe şi care a ajuns, prin tărie de caracterşi muncă asiduă, în funcţii de mare răspundere în fostul minister al petrolului şi, nu în cele din urmă,în „Top 500 Miliardari”, realizat recent de ziarul „Adevărul”.
Domnule Simion, v-aş ruga pentru început, o scurtă prezentare…M-am născut în anul 1945, în comuna Proviţa de Jos. Am fost elev la Şcoala Elementară din comună, după care am urmat cursurile profilului real de la Liceul „Grigorescu”, în perioada 1959 -1963. Am stat la internat, pentru că provin dintr-o familie de muncitori… Am dus-o foarte greu, mai ales că, în aceeaşi perioadă, tatăl meu şi-a schimbat locul de muncă. Ţin minte că avea salariul de 600 lei, iar pentru locul meu la internat trebuia să plătească 150 lei. De aceea, câteva luni nu am mai stat la internat şi am făcut naveta pe jos între Proviţa şi Câmpina, indiferent de anotimp. Părinţii s-au străduit, s-au sacrificat şi până la urmă am revenit la internat. În liceu mi-a plăcut foarte mult fizica, poate şi datorită doamnei profesoare Dimulescu. Numai de la dânsa mi-au rămas noţiuni de bază ale fizicii, chiar şi astăzi, pe unii dintre cei care vin să se angajeze îi mai întreb dacă ştiu viteza luminii sau a sunetului. Consider că orice inginer trebuie să aibă aceste noţiuni elementare. Din acest motiv, nu ţin cont decât în mică măsură de CV-uri şi pun multe întrebări. Şi asta pentru că, din păcate, facultăţile au devenit fabrici de făcut diplome.Înainte cum era facultatea? De fapt, cum a fost pentru dumneavoastră facultatea?Am urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Politehnică în perioada 1963 – 1968. Nu se intra aşa uşor la Politehnică, cum se întâmplă acum… Am fost foarte mândru când am intrat la facultate. Am considerat că am ales bine pentru viitorul meu această facultate, inginerii mecanici putând lucra în orice fel de fabrică. Sunteţi, aşadar, un om pragmatic?Da, sunt un om pragmatic şi cred că am moştenit acest lucru de la părinţi. Spre deosebire de alţii, eu am pus mereu în faţă răul, pentru că partea bună este mai uşor de trecut peste ea. Din acest motiv am şi ales o asemenea facultate, pe care am considerat-o de viitor. Şi ar mai fi un lucru. Eu am stat cinci ani, cât am făcut facultatea, la cămin. Este foarte bine, iar experienţa aceasta ar trebui s-o aibă orice student adevărat. Poate şi de asta, în ziua de astăzi, mulţi copii habar n-au ce e munca, pentru că au totul de-a gata, dar vor avea destule probleme în viaţă!Ce a urmat după facultate?În anul 1968 am terminat facultatea. Am fost repartizat la un institut de cercetări energetice din Bucureşti, unde am lucrat în primii trei ani. În al treilea an am luat primul contact cu lumea petrolului. Atunci am realizat o cameră de ardere, care a devenit una dintre metodele de recuperare secundară a ţiţeiului la exploatarea de la Suplacu de Barcău, unde se găseşte cel mai mare zăcământ din lume exploatat şi astăzi prin combustie subterană. La trei ani după ce mă căsătorisem, în anul 1971, m-am mutat la Câmpina. Cei de la Miliţie s-au închinat că eu, cu buletin de Bucureşti, vin să-mi fac mutaţie la Câmpina, când toată lumea umbla după buletin de Bucureşti. Am spus de atunci că mă voi întoarce la Bucureşti când mă vor chema ei!
“Eu m-am făcut respectat prin muncă!”
În Câmpina, unde aţi lucrat?În specialitatea mea aveam două opţiuni – IRA sau Uzina Poiana. Am fost la IRA, la directorul Alexandriu, iar acesta m-a acceptat în două secunde. Apoi, împreună cu tatăl meu, am fost la Gheorghe Chivu, care era directorul Uzinei Poiana. Şi aici am rămas. Din septembrie 1971 până în anul 1986. Am parcurs toate treptele – de la şef birou până la inginer şef. M-am făcut respectat prin muncă şi pentru că directorul Chivu mă lua mereu la Bucureşti la întâlnirile cu reprezentanţii Ministerului Petrolului, de care aparţinea uzina, am avut contacte dese cu cei de acolo şi m-am remarcat pentru că eram bine pregătit şi nu puteam fi întors din vorbe. Când a ieşit unul dintre directorii din minister la pensie, am fost chemat eu, iar în două secunde am acceptat. Timp de 17 ani, din 1986 până în 2003, am condus direcţia mecano-energetică din petrol, indiferent de forma de existenţă administrativă, minister, regie sau SNP. Nu ştiu câţi au mai rezistat în această perioadă pe o asemenea funcţie.La Uzina Poiana, v-aţi ocupat şi de echipa de fotbal?Da, am primit sarcină de serviciu. Era în Divizia C, iar eu am promovat-o în Divizia B. Am văzut acum că echipa a dispărut…. Câmpina merită să aibă o echipă de fotbal, oamenii merită să asiste la un spectacol sportiv şi pentru acest motiv voi înfiinţa o echipă de fotbal, care să fie a localităţii. Va fi sprijin de la Confind, poate va sprijini şi Virgil Guran cu şcoala lui de fotbal, astfel încât Câmpina să aibă din nou o echipă, cel puţin în Liga a doua. Când şi cum a apărut ideea înfiinţării societăţii Confind?După Revoluţie au fost vreo patru luni în care nu am lucrat nimic. Atunci mi-a încolţit în minte această idee, ca o alternativă la ceea ce se putea întâmpla mai rău. Nu ştiam ce avea să vină. Aşa am înfiinţat, împreună cu prietenii mei din Câmpina, firma Confind, dar eu mă ocup personal de ea din 2003, mai exact din 14 iulie, căderea Bastiliei… Astfel, am avut posibilitatea să-mi demonstrez că pot reuşi şi în sistemul privat. Iar eu când mă apuc de o treabă o duc la bun sfârşit, indiferent de disproporţia efortului meu faţă de rezultate. De altfel, toată viaţa am lucrat zi-lumină… Am avut, însă, mare noroc, pentru că soţia şi familia m-au înţeles şi m-au sprijinit întotdeauna.De ce candidaţi?Din punct de vedere psihologic sau ca fire, eu am tendinţe liberale şi nu văd ca lumea să progreseze altfel decât printr-o politică de tip liberal. M-au contactat cei de la PNL. Am stat mult pe gânduri, am cântărit avantajele şi dezavantajele. Numai votul uninominal m-a determinat să intru în politică. M-am gândit că am lucrat 35 de ani pentru stat, cinci ani pentru mine, iar acum, patru ani, cred că este cazul să muncesc pentru oameni, să-mi aduc contribuţia la îmbunătăţirea vieţii oamenilor cu posibilităţi materiale reduse. Pentru că nu ştiu cum se pot descurca unii cu şapte-zece milioane lei lunar, când, poate, soţia nu are serviciu, are şi copii de crescut… Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, când eram la Proviţa de Jos, erau vremuri în care mâncam numai mămăligă cu nuci sau marmeladă, dar aveam demnitate. Dacă voi intra în Parlament, eu nu am să mă ocup de politică. Am să fac parte din comisiile economice şi voi contribui la realizarea de legi în acest domeniu. Dacă nu am să fiu ales, mă retrag.
Despre experienţa de viaţă, echilibrul, seriozitatea şi succesele în afaceriale lui Ioan Simion s-ar putea scriezeci de pagini. Pe lângă faptul că este un interlocutor care îţi provoacă o mare plăcere a conversaţiei, de la Ioan Simion poţi învăţa lucruri despre care foarte puţini oameni mai vorbesc în zilele noastre. Respectul cuvântului dat şi continuarea unui lucru început sunt numai două dintre principiile după care se ghidează Ioan Simion şi de la care nu s-a abătut niciodată. Şi asta nu neapărat din spusele domniei sale, cât mai ales din aprecierile celor care îl cunosc.Şi care nu sunt puţini.
Domnule Simion, v-aş ruga pentru început, o scurtă prezentare…M-am născut în anul 1945, în comuna Proviţa de Jos. Am fost elev la Şcoala Elementară din comună, după care am urmat cursurile profilului real de la Liceul „Grigorescu”, în perioada 1959 -1963. Am stat la internat, pentru că provin dintr-o familie de muncitori… Am dus-o foarte greu, mai ales că, în aceeaşi perioadă, tatăl meu şi-a schimbat locul de muncă. Ţin minte că avea salariul de 600 lei, iar pentru locul meu la internat trebuia să plătească 150 lei. De aceea, câteva luni nu am mai stat la internat şi am făcut naveta pe jos între Proviţa şi Câmpina, indiferent de anotimp. Părinţii s-au străduit, s-au sacrificat şi până la urmă am revenit la internat. În liceu mi-a plăcut foarte mult fizica, poate şi datorită doamnei profesoare Dimulescu. Numai de la dânsa mi-au rămas noţiuni de bază ale fizicii, chiar şi astăzi, pe unii dintre cei care vin să se angajeze îi mai întreb dacă ştiu viteza luminii sau a sunetului. Consider că orice inginer trebuie să aibă aceste noţiuni elementare. Din acest motiv, nu ţin cont decât în mică măsură de CV-uri şi pun multe întrebări. Şi asta pentru că, din păcate, facultăţile au devenit fabrici de făcut diplome.Înainte cum era facultatea? De fapt, cum a fost pentru dumneavoastră facultatea?Am urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Politehnică în perioada 1963 – 1968. Nu se intra aşa uşor la Politehnică, cum se întâmplă acum… Am fost foarte mândru când am intrat la facultate. Am considerat că am ales bine pentru viitorul meu această facultate, inginerii mecanici putând lucra în orice fel de fabrică. Sunteţi, aşadar, un om pragmatic?Da, sunt un om pragmatic şi cred că am moştenit acest lucru de la părinţi. Spre deosebire de alţii, eu am pus mereu în faţă răul, pentru că partea bună este mai uşor de trecut peste ea. Din acest motiv am şi ales o asemenea facultate, pe care am considerat-o de viitor. Şi ar mai fi un lucru. Eu am stat cinci ani, cât am făcut facultatea, la cămin. Este foarte bine, iar experienţa aceasta ar trebui s-o aibă orice student adevărat. Poate şi de asta, în ziua de astăzi, mulţi copii habar n-au ce e munca, pentru că au totul de-a gata, dar vor avea destule probleme în viaţă!Ce a urmat după facultate?În anul 1968 am terminat facultatea. Am fost repartizat la un institut de cercetări energetice din Bucureşti, unde am lucrat în primii trei ani. În al treilea an am luat primul contact cu lumea petrolului. Atunci am realizat o cameră de ardere, care a devenit una dintre metodele de recuperare secundară a ţiţeiului la exploatarea de la Suplacu de Barcău, unde se găseşte cel mai mare zăcământ din lume exploatat şi astăzi prin combustie subterană. La trei ani după ce mă căsătorisem, în anul 1971, m-am mutat la Câmpina. Cei de la Miliţie s-au închinat că eu, cu buletin de Bucureşti, vin să-mi fac mutaţie la Câmpina, când toată lumea umbla după buletin de Bucureşti. Am spus de atunci că mă voi întoarce la Bucureşti când mă vor chema ei!
“Eu m-am făcut respectat prin muncă!”
În Câmpina, unde aţi lucrat?În specialitatea mea aveam două opţiuni – IRA sau Uzina Poiana. Am fost la IRA, la directorul Alexandriu, iar acesta m-a acceptat în două secunde. Apoi, împreună cu tatăl meu, am fost la Gheorghe Chivu, care era directorul Uzinei Poiana. Şi aici am rămas. Din septembrie 1971 până în anul 1986. Am parcurs toate treptele – de la şef birou până la inginer şef. M-am făcut respectat prin muncă şi pentru că directorul Chivu mă lua mereu la Bucureşti la întâlnirile cu reprezentanţii Ministerului Petrolului, de care aparţinea uzina, am avut contacte dese cu cei de acolo şi m-am remarcat pentru că eram bine pregătit şi nu puteam fi întors din vorbe. Când a ieşit unul dintre directorii din minister la pensie, am fost chemat eu, iar în două secunde am acceptat. Timp de 17 ani, din 1986 până în 2003, am condus direcţia mecano-energetică din petrol, indiferent de forma de existenţă administrativă, minister, regie sau SNP. Nu ştiu câţi au mai rezistat în această perioadă pe o asemenea funcţie.La Uzina Poiana, v-aţi ocupat şi de echipa de fotbal?Da, am primit sarcină de serviciu. Era în Divizia C, iar eu am promovat-o în Divizia B. Am văzut acum că echipa a dispărut…. Câmpina merită să aibă o echipă de fotbal, oamenii merită să asiste la un spectacol sportiv şi pentru acest motiv voi înfiinţa o echipă de fotbal, care să fie a localităţii. Va fi sprijin de la Confind, poate va sprijini şi Virgil Guran cu şcoala lui de fotbal, astfel încât Câmpina să aibă din nou o echipă, cel puţin în Liga a doua. Când şi cum a apărut ideea înfiinţării societăţii Confind?După Revoluţie au fost vreo patru luni în care nu am lucrat nimic. Atunci mi-a încolţit în minte această idee, ca o alternativă la ceea ce se putea întâmpla mai rău. Nu ştiam ce avea să vină. Aşa am înfiinţat, împreună cu prietenii mei din Câmpina, firma Confind, dar eu mă ocup personal de ea din 2003, mai exact din 14 iulie, căderea Bastiliei… Astfel, am avut posibilitatea să-mi demonstrez că pot reuşi şi în sistemul privat. Iar eu când mă apuc de o treabă o duc la bun sfârşit, indiferent de disproporţia efortului meu faţă de rezultate. De altfel, toată viaţa am lucrat zi-lumină… Am avut, însă, mare noroc, pentru că soţia şi familia m-au înţeles şi m-au sprijinit întotdeauna.De ce candidaţi?Din punct de vedere psihologic sau ca fire, eu am tendinţe liberale şi nu văd ca lumea să progreseze altfel decât printr-o politică de tip liberal. M-au contactat cei de la PNL. Am stat mult pe gânduri, am cântărit avantajele şi dezavantajele. Numai votul uninominal m-a determinat să intru în politică. M-am gândit că am lucrat 35 de ani pentru stat, cinci ani pentru mine, iar acum, patru ani, cred că este cazul să muncesc pentru oameni, să-mi aduc contribuţia la îmbunătăţirea vieţii oamenilor cu posibilităţi materiale reduse. Pentru că nu ştiu cum se pot descurca unii cu şapte-zece milioane lei lunar, când, poate, soţia nu are serviciu, are şi copii de crescut… Totuşi, dacă-mi aduc bine aminte, când eram la Proviţa de Jos, erau vremuri în care mâncam numai mămăligă cu nuci sau marmeladă, dar aveam demnitate. Dacă voi intra în Parlament, eu nu am să mă ocup de politică. Am să fac parte din comisiile economice şi voi contribui la realizarea de legi în acest domeniu. Dacă nu am să fiu ales, mă retrag.
Despre experienţa de viaţă, echilibrul, seriozitatea şi succesele în afaceriale lui Ioan Simion s-ar putea scriezeci de pagini. Pe lângă faptul că este un interlocutor care îţi provoacă o mare plăcere a conversaţiei, de la Ioan Simion poţi învăţa lucruri despre care foarte puţini oameni mai vorbesc în zilele noastre. Respectul cuvântului dat şi continuarea unui lucru început sunt numai două dintre principiile după care se ghidează Ioan Simion şi de la care nu s-a abătut niciodată. Şi asta nu neapărat din spusele domniei sale, cât mai ales din aprecierile celor care îl cunosc.Şi care nu sunt puţini.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!