Știri

Nu-s trotuare ca la noi și nici stâlpi ca la Băicoi

La Băicoi, se știe, acum mulți ani, administrația orașului a urmărit așa de bine lucrările unei investiții publice, de modernizare a sistemului de iluminat public local, încât doreii care au executat lucrarea au reușit să amplaseze stâlpii de iluminat pe carosabil, la distanță bună de trotuar. Diriguitorii municipalității câmpinene, probabil în goană după senzațional și dornică să bată la porțile închise ale Cărții Recordurilor, au lungit trotuarele bulevardului central în două intersecții (intersecțiile străzilor secundare Maramureș și Henri Coandă cu Bulevardul Carol I), pentru a crea câteva locuri de parcare. Maramureș și Henri Coandă sunt străzi cu sens unic, iar la intersecția lor cu Bulevardul Carol I, de multă vreme, șoferii își parchează mașinile pe trecerea de pietoni, spre axul străzilor secundare. Indiferent cât de multe amenzi s-ar da, șoferii tot în fața trecerii de pietoni își lasă mașinile. 
Deci problema exista de mult timp, Primăria a avut intenții bune, toate bune și întemeiate, numai că privind aceste prelungiri de trotuare te lovește brusc râsul. Sigur că dacă ar fi fost ultimele locuri de parcare ce s-ar fi putut amenaja în orășelul nostru (atât de amărât din cauza lipsei locurilor unde s-ar putea odihni caii-putere de sub capotele mașinilor), tot mai era o treabă de înțeles. Dar așa, mare brânză nu s-a făcut, fiindcă șoferii au început să parcheze și dincolo de ”limbile de asfalt” realizate de cele mai inventive creiere din Primărie. Nu cred că este nevoie, zic, să facem demersurile înregistrării invenției la OSIM, că sigur n-o să ne ia nimeni înainte. Căci investiția și-a atins scopul (a creat câteva locuri de parcare), dar a atins și absurdul, ridicolul și penibilul unei situații care nu trebuia să existe, pentru că iese din tipare și intră în anale. În analele Câmpinei, dar nu în cele serioase, ci în cele care stârnesc nedumerirea și chiar râsul. 
Pe forumuri deja au apărut postări care compară alungirile de trotuare cu niște dane portuare, mai ales că în colțurile limbilor de asfalt se adună rapid apă după fiecare ploaie. De aceea mă-ntorc și zic: nu-s trotuare ca la noi și nici stâlpi ca la Băicoi. Alo, cei de la Guinness World Records, mai treceți, domnilor, pe la Câmpina, dacă vreți să mai scrieți ceva și n-aveți subiecte… 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare