Știri

“Nu am făcut alianţă cu PDL, votăm toate proiectele benefice Câmpinei şi câmpinenilor”

declară consilierul liberal Florin Frăţilă
La ultima şedinţă a Consiliului Local, consilierii liberali au votat, la fiecare punct de pe ordinea de zi, întocmai ca şi aleşii democrat-liberali, ceea ce a lăsat loc ipotezei unei alianţe între consilierii celor două partide. Şedinţa ordinară a lunii mai a fost aşteptată cu mult interes, mai ales după declaraţiile incendiare ale deputatului Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, care, în seara alegerilor parlamentare, a declarat că are de gând să renunţe la colaborarea cu PSD la nivel local, acuzând faptul că liberalii sunt marginalizaţi în această coaliţie, iar proiectele lor de hotărâre nu sunt luate în seamă de viceprimarul Ion Dragomir, preşedintele PSD Câmpina, considerat liderul coaliţiei PSD+PNL+PP-DD, cea care a format majoritatea în legislativul municipal după alegerile locale din iunie 2012. Viceprimarul a declarat ulterior că nu se teme de declaraţiile lui Guran, că i-a tratat cu respect pe liberali şi că nu a fost de acord cu unele proiecte ale consilierilor PNL doar pentru că acestea nu aveau asigurată finanţarea, dar că propunerile de investiţii ale aleşilor liberali vor putea fi dezbătute şi aprobate la viitoarele rectificări bugetare. “O să analizăm propunerea de a schimba majoritatea şi vicele venită din partea PDL mai demult, propunere pe care noi am refuzat-o la vremea respectivă. O să începem discuţiile atât cu PDL, cât şi cu alte partide. Nu e un avertisment, e o realitate. Atitudinea mea conciliantă a fost luată drept slăbiciune”, a declarat liderul liberalilor câmpineni după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor. La rândul său, primarul Horia Tiseanu a recunoscut că i-a curtat acum doi ani pe liberali, dar că propunerea de alianţă cu aceştia nu mai are obiect, întrucât “le-am făcut propunerea liberalilor atunci când nu mă puteam înţelege deloc cu dl viceprimar, dar acum avem o relaţie de colaborare foarte bună”. 
În aceste condiţii, întâlnirea aleşilor părea că va fi spectaculoasă, încinsă, cu dezvăluiri şi critici senzaţionale, dar nu a fost aşa. Atmosfera şedinţei a fost liniştită, iar jurnaliştii prezenţi şi-au dat seama despre noile tabere ce păreau configurate mai mult din felul în care erau grupaţi consilierii în pauzele de consultări (cei din PNL alături de cei din PDL, iar social-democraţii la un loc cu pepedediştii), ca şi din faptul că singurele proiecte de hotărâre respinse au fost cele iniţiate de viceprimarul Ion Dragomir. De asemenea, la completarea Comisiei pentru evaluarea contractelor cu finanţare nerambursabilă, au fost aprobate propunerile venite din partea PDL (Elena Albu) şi PNL (Dragomir Enache), fiind respinsă propunerea consilierilor PP-DD, care doreau un loc pentru preşedintele organizaţiei locale, Viorica Stănică. Toate acestea au făcut credibilă ipoteza alcătuirii tacite a unei noi majorităţi în Consiliul Local, alcătuită din cei şapte consilieri PDL  (partidul cu cei mai mulţi consilieri) şi cei patru aleşi liberali. Opoziţia, cel puţin la ultima şedinţă a Consiliului Local, părea a fi formată de cei patru consilieri PSD şi cei patru consilieri PP-DD. Însă despre alcătuirea unei noi majorităţi nu s-a suflat nicio vorbuliţă, niciun consilier nu a declarat nimic în acest sens. Au fost doar câteva aluzii glumeţe între dezbateri. Despre eventuala schimbare a viceprimarului nu s-a vorbit nici atât, ceea ce poate însemna că ea nu va fi pusă niciodată în discuţie. 
Cu toate că în presa locală s-a scris despre noua majoritate din Consiliul Local, consilierul liberal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură, nu este de acord cu această prea timpurie abordare jurnalistică: “Este prematur să vorbim despre o alianţă PDL – PNL care, zice-se, ar fi luat naştere în Consiliul Local. Congresul PNL va decide dacă ne vom alia sau vom fuziona cu PDL. Până atunci, consilierii PNL vor vota proiectele tuturor partidelor din Consiliu, dacă aceste proiecte sunt benefice pentru Câmpina şi câmpineni. Noi, consilierii liberali, nu am votat proiectele iniţiate de viceprimar, întrucât am considerat că acestea ar putea fi mult îmbunătăţite. Asta nu înseamnă că am făcut alianţă cu PDL. Din punctul meu de vedere, şi când spun asta nu vorbesc în numele partidului, trebuie să fim foarte atenţi la deciziile politice şi la ceea ce le transmitem alegătorilor. Nu este normal să fim azi cu stânga şi mâine cu dreapta, în funcţie de interesele unor grupări din politica de la centru. Dincolo de politicianism, avem o datorie faţă de câmpineni şi trebuie să o respectăm. Iniţiem, susţinem şi votăm proiectele importante pentru comunitate, pe calea dialogului. Asta cred că ar trebui să fie alianţa noastră de aici înainte, chiar dacă partidul se va lega într-o altă vremelnică frăţie politică”. A.N.   

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare