În primul număr pe anul acesta al ziarului Oglinda, la rubrica „Câmpina – o istorie în date”, mi-a atras atenţia o consemnare a avocatului I.T. Şovăială, care enunţa: «1916. Apare local (tipografia şi legătoria de cărţi George I. Gologan) volumul „Din pustiu”, „versuri populare dedicate membrilor Societăţii Maeştilor Sondori din România”, autor Constantin I. Georgescu, originar din Filipeşti de Pădure. Alături de localitatea de origine, este menţionată „insula Borneo” şi data de „1 octombrie 1914”. Volumul (format 18,5 x 12,5 cm) numără 30 de pagini, cu un portret. Poezia este cuprinsă între paginile 1 – 30».
Aş vrea să lămuresc, pentru cititorii noştri, de ce pe coperta volumului lui Constantin I. Georgescu este menţionată insula Borneo.
Costică Georgescu făcea parte dintr-o familie cu mulţi petrolişti. Fraţii săi mai mari – Ilie, Emanuel, Chiril – erau chirovnici la „Astra Română”. Ilie, cel mai mare, era căsătorit cu o soră a tatălui meu. Îl admiram mult pe unchiul Ilie, care locuia atunci în cartierul Slobozia şi lucra la schela Câmpina. I se pusese la dispoziţie o camionetă americană marca Dodge cu care putea răzbi pe drumurile proaste în cele mai îndepărtate schele. Mă lua adesea cu el când mergea să rezolve diferite probleme în schelele de la Buştenari, Iconiţa, Ochiuri, Gura Ocniţei, Moreni, ori Boldeşti.
 |
| Fotografie cu caracter ilustrativ. |
E greu să vă imaginaţi ce însemnau în societatea câmpineană de atunci aceşti maiştri sondori (chirovnici) care duceau tot greul producţiei. Cei trei fraţi mai mari ai lui Constantin Georgescu aveau o situaţie materială bună, o prezenţă impozantă şi maniere distinse, ca majoritatea salariaţilor „Astrei Române”. Erau ceea ce am numi azi adevăraţi domni. În contrast cu ei, Costică, cum i se spunea mezinului, era mai sprinţar, mai mic de statură, dar avea un har de povestitor fără pereche şi puteai să te bucuri ascultându-l vorbind ore în şir despre viaţa lui de petrolist trimis ca expert în Indonezia de societatea Astra, care aparţinea marii societăţi internaţionale Shell. Costică avea multe amintiri legate jungla din Borneo, despre daiacii vănători de capete şi despre animalele ciudate de acolo. Şi-a publicat volumul „Din pustiu” când izbucnise deja primul război mondial. Fiind un expert angajat cu contract pe termen nelimitat, putea rămâne liniştit în Borneo, ocolind războiul. L-am întrebat de ce s-a întors în ţară în acele vremuri vitrege, când România intra nepregătită în marele război, iar răspunsul lui îmi răsună şi acum în urechi: „Toţi fraţii mei luptau în armată pentru a realiza România Mare. Nu puteam să stau deoparte!”
S-a întors, aşadar în România, s-a angajat voluntar, a plecat pe front, a făcut acte de vitejie şi a fost chiar decorat. Se stabilise în Câmpina şi locuia pe Bulevard. Avea o soţie frumoasă, vioaie şi elegantă şi s-a bucurat de o viaţă lungă. A prins şi instalarea regimului comunist, care nu i-a adus însă nicio fericire celui care luptase voluntar pentru neam, rege şi România Mare. Alte vremuri, alti oameni!
Alin CIUPALĂ
