Anul trecut, în toamnă, s-au desfășurat probele concursului la nivel național pentru ocuparea funcțiilor de director și director-adjunct în mii de unități de învățământ preuniversitar din întreaga țară. În Câmpina și în multe localități din județ, unde concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Prahova, rezultatele testului național on-line au conținut multe surprize. Directori cu state vechi nu au promovat concursul. Au fost numeroase situații, care mai de care mai ciudate și mai frustrante. Unele cadre didactice au obținut posturile de conducere prin concurs, iar altele, în lipsa contracandidaților, au fost numite de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, cu delegație, dintre vechii directori, până la organizarea unui concurs în vara acestui an, pentru ocuparea posturilor respective. Ministerul Educației Naționale susține că decizia de a accepta reinstaurarea în funcție a foștilor directori (cei care nu au promovat concursul sau nu au participat la el), reprezintă o masură de deblocare a situației școlilor care riscau să rămână fără conducere, de vreme ce nu existau alte persoane care să dorească a ocupa temporar aceste posturi. Pe sute de posturi vacante de director și director-adjunct, inspectorii școlari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective). În acest context, pentru deblocarea situației, în urma consultării inspectorilor școlari generali, a specialiștilor din minister și a sindicatelor, Ministerul Educatiei Nationale a emis un ordin de modificare a metodologiei de concurs, prin care au fost eliminate restricțiile privind nominalizarea pe aceste funcții a precedenților directori și directori-adjuncți. Prevederile ordinului se referă numai la posturile vacante în data de 6 ianuarie 2017 și nu se aplică retroactiv, precizeaza MEN.
Au existat contestații, dar nu într-un număr care să ne mire, prin mărimea lui. Candidații înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de directori care au avut dosare de candidatură respinse, din cauza unor documente ce lipseau inițial de la dosarul de înscriere în concurs, au putut face dovada documentelor pentru care le-a fost invalidată candidatura. Decizia Ministerului Educaţiei de a interveni în rezolvarea rapidă a acestor situaţii speciale a avut la bază numeroasele solicitări din partea candidaților ale căror dosare au fost respinse, ca urmare a unor erori de încărcare.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a publicat lista nominală cu candidații ale căror dosare au fost admise sau respinse pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director sau director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar. Unele instituții școlare din județ nu vor avea însă o conducere aleasă prin concurs, fiindcă nimeni nu s-a înscris sau toti candidații au fost respinși.
În sistemul de învățământ românesc (la nivelul județelor), se petrec periodic astfel de schimbări. Acest concurs a fost impus la presiunea sindicatelor din învățământ, care doresc depolitizarea conducerilor unităților de învățământ, deoarece, în ultimii ani, directorii școlilor și liceelor erau numiți cu delegație, pe un an, pe criterii nu mereu obiective, de către inspectorul-șef. Potrivit conducerii inspectoratelor, schimbările au survenit uneori ca urmare a analizării activității manageriale a unor directori numiți cu delegație sau fără delegație, dar și din pricina faptului că s-au facut și alte modificări de posturi, prin comasări de posturi sau prin desființarea personalitatii juridice, în cazul unor școli. Unii dintre directori au rămas fără funcție, pentru că unitatea școlară pe care o conduceau și-a schimbat statutul, iar altii, pentru că nu și-au îndeplinit indicatorii de performanță din contractul de management. Conducerea inspectoratului consideră că schimbarea dintr-o funcție de conducere nu este o sancțiune, ci pur și simplu crearea unei noi echipe de lucru, fără a fi afectată stabilitatea în funcționarea respectivei unități de învățământ.
MEN precizează că „cele 2.346 de posturi de director și cele de 1.136 de director- adjunct rămase vacante în urma concursului vor fi ocupate temporar, pentru câteva luni, de persoane detașate în interesul învățământului”.
După validarea rezultatelor concursului, situația ocupării funcțiilor de director și director-adjunct se prezintă astfel:
– din cele 6.404 functii de director, au fost ocupate prin concurs 4.058, restul de 2.346 rămânând vacante;
– din cele 2.480 funcții de director- adjunct, au fost ocupate prin concurs 1.344, iar restul de 1.136 au rămas vacante.
Din cele 4.058 de funcții de director, 87,35% sunt ocupate prin concurs de persoane care anterior organizării concursului exercitau funcția de director. Din cele 1.344 de funcții de director-adjunct, 80,58% sunt ocupate prin concurs de persoane care anterior organizării concursului exercitau functia de director-adjunct.
În funcție de calendarul activităților pentru învățământul preuniversitar, până la data de 14.08.2017, Ministerul Educației va organiza un nou concurs, astfel încât, începând de la data de 1.09.2017, toate posturile de director și director-adjunct vacante să fie ocupate prin concurs.
Potrivit rezultatelor finale ale concursului, publicate de ISJPrahova la 9.12.2016, pentru unitățile școlare din Câmpina, au fost respinși sau promovați pe funcții de conducere (director sau director-adjunct), următorii concurenți:
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”:
Stan Roxana – director – promovat
Stanciu Rodiana – director-adjunct – promovat.
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”:
Gheorghe Corina – director-promovat
Crețu Raluca – director adjunct – promovat
Colegiul Tehnic Forestier:
Popescu Daniela – director – promovat
Meleacă Nicolae – director adjunct – promovat
Râncu Gheorghe – director – respins
Liceul Tehnologic Energetic:
Sârbu Stan – director – promovat
Lamba Gheorghe – director-adjunct – promovat
Liceul Tehnologic Mecanic:
Androne Vasile – director – promovat
Budileanu Anetuţa – director adjunct – respins
Grădinița cu program prelungit nr. 9:
Velicu Mărioara – director – respins
Grădinița cu program prelungit și program normal „Iulia Hasdeu”:
Savu Elena – director – promovat
Şcoala Gimnazială „B.P. Hasdeu”:
Bercăroiu Cătălin – director – promovat
Tudorache Virgil – director adjunct – promovat
Școala Gimnazială „Al.I. Cuza”:
Turosu Felicia – director-promovat
Vintilescu Manuela Luminița – director-adjunct-respins
Școala Gimnazială Centrală:
Necula Nicolae – director – respins
Cei respinși pot candida pe locurile vacante, la concursul care se va desfășura în această vară. (A.B.)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!