S-a împlinit ieri, 15 octombrie, un secol de când au început primele cursuri gimnaziale în orașul Câmpina. 100 ani de la înființarea gimnaziului ce avea să devină liceu în scurtă vreme – cel dintâi liceu din valea Prahovei. Povestea lui adevărată intră mai greu în mentalul colectiv în aceste zile, tocmai la 30 ani de la căderea regimului opresor care ne-a mistificat istoria. Dar treptat, falsurile sunt spulberate și adevărul triumfă, iar el trebuie spus tuturor.
 |
| Prima promoţie a Liceului de Băieţi din Câmpina (1927) cu profesorii ei |
Îi vom evoca în cele ce urmează pe fondatorii școlii noastre, spre neuitare, și apoi vom aminti vicisitudinile prin care a trecut în acest secol spațiul liceului, care a fost maltratat în fel și chip, deși era un simbol identitar al orașului nostru. Dar mai ales, vom conștientiza bogăția ascunsă a locului, ce așteaptă să fie pusă în valoare de generațiile care vin.
În capul listei îl putem așeza pe omul care s-a zbătut cel mai mult pentru a da aripi liceului câmpinean: primul său director, profesorul de fizică și chimie Ștefan Popescu (1885-1952).
|
| Ştefan Popescu |
Localnic de origine, el a condus școala de la înființare până în 1938, ducând-o de la pionierat la prestigiu: a început cu un modest gimnaziu de 191 elevi și 4 profesori, fără bază materială, și a lăsat la plecare un superb liceu cu 544 elevi, având profesori eminenți și un spațiu propriu, generos, cu mai multe clădiri (inclusiv cea principală, un adevărat palat) – o mândrie a sistemului educațional din județ. În memoria sa, ar trebui ca cel puțin laboratorul de fizică să-i poarte numele, așa cum s-a mai propus încă din 1980. Casa lui din 1926 este în curs de renovare pe strada Griviței (v. foto), pe colț cu Aleea Cameliei – alee ce ar putea să fie redenumită cu numele profesorului.
Apoi, dacă vorbim de fondatorii de acum un veac, nu trebuie să uităm pe primul președinte al comitetului școlar, energicul inginer și profesor
Constantin Bărbăcioru (1877-1942), o personalitate polivalentă, despre care am mai scris
aici, și care s-a implicat mult în viața economică, socio-culturală și educativă a orașului. El ar merita să dea numele unei străzi principale din Câmpina, dar din nefericire este azi uitat, chiar mormântul său impunător din cimitir fiind o adevărată junglă (
v. foto).
Primarul câmpinean al Marii Uniri, Ștefan Dobrescu, a pus umărul la înființarea și apoi ridicarea liceului, mai ales la alcătuirea treptată a bazei materiale, fiind printre cei mai activi membri ai comitetului școlar. Rafinăria „Steaua Română” a sprijinit și ea începuturile școlii, mai ales prin directorul chimist dr. Gheorghe Sava (n. 1884).
|
| Gheorghe Sava |
La fel de implicat a fost și directorul Școlii primare de Băieți nr. 1 (care a și găzduit în primul an tânărul gimnaziu, în clădirea ei) – marele dascăl Anastasie Scripcă (1869-1944), un alt uitat pe nedrept, a cărui troiță din cimitir (opera meșterului Goage – v. foto) strigă de ani de zile după o restaurare.
Dintre profesorii care l-au secondat pe Ștefan Popescu în anii de pionierat, s-a remarcat în primul rând
Stoica Teodorescu (1887-1973), pe care l-am evocat
aici recent, și care a fost practic mâna dreaptă a directorului, în primii 8 ani de viață ai școlii (cei doi locuind cu familiile chiar în clădirile din curtea liceului).
Nu ar trebui s-o uităm nici pe devotata profesoară Lucreția Ciobanu, care după doi ani de zile a fondat liceul de fete „Iulia Hasdeu” – instituție care, în egală măsură cu liceul de băieți „Dimitrie Știrbey”, este predecesoarea actualului colegiu.
În fine, dacă vorbim despre locul în care funcționează de 99 ani liceul nostru, nu putem să n-o considerăm printre părinții săi fondatori și pe principesa
Martha de Blome (1877-1925), proprietara terenului și a clădirilor care au constituit baza materială a școlii. Acest imobil, în suprafață de aproximativ 1 ha, fusese stăpânit vreme de peste patru decenii de părintele ei, prințul Dimitrie Știrbey (1841-1913), ultimul mare nobil al Câmpinei, pe care l-am mai evocat
aici, în paginile ziarului.
Nu putem totuși încheia șirul părinților fondatori ai colegiului de azi, fără să recunoaștem că el este colegiu şi datorită înglobării, în anul 1999, a Școlii Generale nr. 4. Atunci au fost aduse sub umbrela colegiului, pe lângă clase gimnaziale, și clasele primare ce erau urmașe ale fostei Școli de Băieți nr. 2 „Grigore Bujoreanu”. Condusă de institutorul
Constantin Oproiu (al doilea mare dascăl al orașului antebelic), acea școală fusese înființată la 15 octombrie 1908 și funcționase din anul următor în vechea clădire de lângă biserică. Așadar astăzi, odată cu centenarul claselor de gimnaziu, se împlinesc și 111 ani de la fondarea claselor primare ale colegiului!
Locul acesta – ce avea să fie donat de Martha Blome în 1923, cu condiția ca liceul să poarte numele tatălui său – are o istorie bogată ce începe în negurile medievale ale Câmpinei. Șansa imensă a făcut ca el să fi păstrat cele mai variate vestigii, din toate epocile prin care a trecut orașul; era o chintesență a Câmpinei, iar lucrările făcute în epoca interbelică după proiectele unui mare arhitect al României, Toma T. Socolescu, au înnobilat această curte, preluând toată moștenirea trecutului și integrând-o armonios.
|
| Toma T. Socolescu |
Ce era unic aici, era că aveam în același loc toate treptele școlii, ce oglindeau și evoluția arhitecturii românești: alături de vechea școală primară (clădirea lungă în stil tradițional, dinspre biserică, ale cărei origini se pierd în veacul al XVIII-lea), era gimnaziul de acum un veac (găzduit de conacul princiar neo-clasic – foto 1 ), lângă care s-a înălțat în etape, în 1928-1943, falnicul liceu în stil neo-românesc.
|
| 1. Conacul Ştirbey |
Se adăugau și alte dependințe: un vechi atelier cu origini incerte şi beciuri medievale, aflat în mijlocul curții (foto 2) şi anexa conacului, ridicată de Ştirbey la 1872, devenită locuinţa directorului (foto 3). În 1923 s-a ridicat o mare sală de festivități și sport (foto 4), iar alături şcoala primară s-a extins şi ea (foto 5). Toate acestea se integrau perfect aspectului urbanistic al locului, formând în timpul războiului un ansamblu coerent cu funcție educativă în plin centrul orașului.
|
| 2. Fostul atelier, ulterior locuinţe |
|
| 3. Locuinţa directorului |
|
| 4. Sala de festivităţi şigimnastică |
|
| 5. Cancelaria vechii şcoli primare |
Din nefericire, au venit apoi vremuri grele care au distrus mare parte din această moștenire. Prima dispariție a fost la cutremurul din 1940 – sala de festivități. Deși distrusă de bombardamentele din 1944, aripa nouă a liceului a fost refăcută fidel în 1957-59 (într-o epocă în care începuse în schimb distrugerea spirituală a școlii românești). Din inerție, baza materială a fost ultima care a reflectat răul ce se infiltrase în mentalități, așa că distrugerea ei a mai întârziat. Avea totuși să fie făcută în cele din urmă, de astă dată nu de către natură sau dușmani, ci chiar de români formați în noul sistem, grav văduviți de bunul-gust și bunul-simț al vechii școli de până în 1948.
Așa se face că schimbarea de sistem din 1989 a prins încă intact patrimoniul arhitectural al bătrânului liceu, însă norii negri se adunaseră deja: conducerea liceului, autoritățile și „specialiștii” de la Cultură au început astfel sarabanda demolărilor și intervențiilor care n-au ținut cont de valorile acumulate aproape un secol și de moștenirea identitară extraordinară a acestui loc. Au căzut astfel pradă ignoranței distrugătoare, pe rând:
–
vechiul atelier (foarte probabil anterior lui Știrbey), folosit multă vreme ca locuințe pentru cadrele didactice – în 1990 (cu toată intervenția disperată a d-lui Octavian Onea, ce intuise o mare vechime a clădirii – vezi articolul
„Despre Palatul Domnesc de la Câmpina”; – conacul prințului Știrbey (unde ființase gimnaziul-liceu în primul său deceniu) – în 2002, în ciuda unui proiect de consolidare terminat;
– vechea locuință a directorului, folosită apoi și pentru cabinetul medical și bibliotecă – în 2002;
–
aspectul școlii primare, practic strivită – în ciuda faptului că avea o zonă de protecție ca monument istoric – de o hidoasă sală de sport (
foto 6), ce agresează estetic centrul orașului; totodată, având fațadele denaturate de modernizări – toate acestea începând cu anul 2002;
|
| 6. Şcoala primară de care a fost lipită noua sală de sport |
– aspectul clădirii liceului însuși, desfigurat de o adăugire oribilă (foto 7), aproape blasfemiatoare la adresa operei de artă a lui Toma Socolescu (și care scoate probabil din discuție posibilitatea clasării ca monument istoric a clădirii) – în anul 2009.
|
| 7. Extinderea de proastă calitate a liceului |
Strigător la cer este că primele două obiective, care erau și cele mai vechi după școala primară, au fost demolate inutil, locul lor nefiind nici azi prea mult folosit. În schimb, o adăugire nepotrivită la clădirea școlii primare monument istoric (adăugire pentru care se eliberase autorizație de demolare) a rămas până azi în picioare (foto 8).
|
| 8. Adăugirea ieftină din spatele şcolii primare |
Cu toate astea, la o aniversare nu putem decât încheia cu o rază de lumină. Deși ajunsă azi atât de desfigurată, curtea liceului nostru păstrează totuși niște comori neatinse, și asta pentru că se află în subteran: două beciuri medievale legate de niște tunele din piatră și cărămidă (foto 9).
|
| 9. Vestigiile multiseculare de sub curtea liceului |
Bolțile și zidurile lor așteaptă cuminți sub asfaltul terenurilor de sport, clipa când oameni luminați le vor înțelege valoarea și vor decide să investească în cercetarea lor completă, în restaurare și poate introducerea în circuitul cultural-turistic. Ar fi o reparație necesară, care ar dovedi că mai știm totuși să ne și prețuim patrimoniul, nu doar să îl distrugem. Cu atât mai mult cu cât aceste vestigii spectaculoase sunt cele mai vechi ziduri pe care le păstrează Câmpina, unele datând chiar din epoca lui Mihai Viteazul, aparținând poate unei curți boierești rurale. Există deja niște precedente frumoase cu puneri în valoare similare ale unor astfel de pivnițe – de pildă la Focșani în Piața Unirii.
Mădălin-Cristian FOCȘA
Absolvent al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” – promoția 1999
Excelentă trecere în revistă a istoriei celei mai prestigioase instituții de învățământ din Câmpina. Felicitări!
Prima fotografie provine din colecția dlui Radu Ghenoiu. Cea cu dr.Sava este din Arhivele Naționale, prin amabilitatea lui Codruț Constantinescu. Poza lui Ștefan Popescu, precum și fotografiile nr.2, 3 și 4 sunt obținute din arhiva CNNG, prin amabilitatea dnei bibliotecare Mihaela Popescu. Pozele nr.1 și 9 au fost publicate în albumul „Câmpina. Bătrânul târg îmbracă haine noi”, autori Alin Ciupală și Serban Băleanu. Poza arhitectului Socolescu este preluată din Gazeta de Prahova, dintr-un articol al dlui Constantin Ilie (Ploiești). Celelalte imagini, color, sunt fotografii ale mele (autorul), făcute în ultimii ani.