Mirel Bănică s-a născut în anul 1971 la Ianca. Este doctor în ştiinţe politice, absolvent al Universităţii din Geneva, Elveţia, 2004. Domenii de specializare: sociologia memoriei, sociologia religiilor, geopolitică. Stagii de specializare la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS) Paris şi Universitatea Laval, Canada, între 2005 şi 2006. Alumni al Colegiului Noua Europă (NEC), Bucureşti. Colaborator permanent al ziarului „Dilema Veche”, Bucureşti. Articole publicate în „Revista 22”, „Sfera Politicii”, „Observator Cultural”, „Courrier International” (Paris) etc. Prezenţă media: TVR, B1TV, Trinitas TV, RFI Bucureşti, RSR (Radio Suisse Romande, Lausanne), Realitatea FM. În prezent, cercetator ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română.
Cărţi publicate: „Biserică, Stat, Societate în anii ’30” (Editura Polirom, 2007); „Enervări sau bucuria de a trăi în România” cu Codruţ Constantinescu (colecţia Ego-proză, Polirom, 2007); „Locul celuilalt. Ortodoxia în modernitate” (Paidea, 2007); „Fals jurnal de căpşunar” (Institutul European, 2010); „Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente” (Editura EIKON, 2011); „Nevoia de miracol. Practica pelerinajului în România contemporană” (Polirom, 2014).
– Mirel, care a fost primul tău contact cu oraşul Câmpina?
– Soldat termen redus (TR) la celebra unitate de jandarmi, la finalul anilor ’90. Acum cred că nu mai există, este în conservare, ca atâtea lucruri din ţara asta. Eram în oraş şi în afara lui, ca orice soldat constrâns la viaţa într-o cazarmă, dar cu atât mai frumoase mi se păreau „atracţiile” sale. Inclusiv plăcerea de a răsfoi o carte într-o librărie sau a bea o cafea groasă, cu caimac, într-un birt de lângă gară. Atunci, din fericire, nu existau aceste oribile instrumente de chimie pură, ce produc „cafeaua la tonomat”, după cum au botezat-o oamenii.
– Care sunt raporturile tale cu BOR? Cum eşti privit de ierarhia BOR având în vedere că ai o perspectivă independentă faţă de fenomenul religios ortodox care, sunt sigur, nu place mereu, cum nu-i place nimănui privirea critică a altuia?
– Este o întrebare delicată, dar binevenită, la care nu prea ştiu însă cum să răspund. Este evident că sociologia (şi antropologia) religiei este o ştiinţă pozitivă, caută un „adevăr” care nu coincide mereu cu cel al instituţiilor religioase ca atare. Lucrurile s-au schimbat mult în ultima vreme. Pentru cei mai tineri, ţin să reamintesc faptul că însuşi termenul de „secularizare” era proscris din vocabularul oficial al BOR-ului la începutul anilor 1990, ca şi efortul ştiinţific de cunoaştere a transformărilor operat de modernitate în practicile religioase ale românilor. Acum s-au schimbat mult termenii relaţiei.
– Cum comentezi aparenta regăsire între ortodoxia română şi cea rusă? Cum am putea decripta vizitele şi întâlnirile patriarhilor (român/ rus)?
– Întrebarea ta ţine mai degrabă de geopolitica religiilor. Nu am urmărit în mod special acest subiect, de o mare subtilitate şi importanţă, desigur. Răspund prin ricoşeu: pe teren, la rând, în pelerinaje, am stat de vorbă cu mulţi oameni simpli, care au realizat pelerinaje pe cont propriu sau în grup (organizate în general de basarabeni vorbitori de limbă rusă) în Rusia, în locuri simbolice ale ortodoxiei răsăritene. Toţi apreciau „ordinea şi disciplina”care domnește acolo. Să ne bucurăm? Să simţim un mic vânt rece în spate?
– Lărgind puţin cadrul, cum te simţi ca cercetător şi scriitor/ publicist în România? Face oare ţara asta, prin subsistemele ei, ceva pentru cultura adevarată?
– Bine, cum să mă simt?! Spre deosebire de alţi colegi de breaslă, nu am avut niciodată şi nu voi avea orgoliu de „scriitor” (cu ghilimele). Am mai spus-o şi cu altă ocazie, fac totul simplu. Scriu aşa cum alţii mănâncă pui fript: din plăcere. Cultura adevărată? Ce este aceea „cultura adevărată”, sincer? Eu unul, nu o pot defini.
– Ce au însemnat pentru tine mulţii ani petrecuţi la Geneva, într-un mediu universitar elitist, cu standarde înalte? Cum te-a format? A existat un şoc atunci când ai ajuns pentru prima oară la Geneva?
– Anii petrecuţi la Geneva au fost anii unui „paradis” academic, ai unei normalităţi pe care nu o voi mai întâlni niciodată aici. Sper că printre cei care citesc aceste rânduri se găsesc şi oameni care au frecventat o bibliotecă occidentală şi una românească şi pot face comparaţia. Pentru un intelectual – doar ce combăteam noţiunea mai înainte, acum mă întorc la ea – , biblioteca este paradisul. Paradisul este mai bogat şi mai la îndemână în Occident.
– Când vom putea citi următoarea carte scrisă de tine?
– Lucrez în acest moment la un studiu despre religia şi practicile religioase ale celui mai „intim dintre străini”, rromii, după cum spunea un mare scriitor francez. Este un subiect dificil, pentru că sursele de cunoaştere asupra lor sunt pretutindeni şi nicăieri, după chipul şi imaginea acestui popor aparte. Cel mai probabil, în toamna acestui an, la Polirom.
– Îţi mulţumesc şi te asigur că publicul câmpinean aşteaptă cu multă nerăbdare să te asculte în cadrul celei de a treia ediţii a Conferinţelor Lemet, în data de 30 martie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură „Geo Bogza”.
Codruţ CONSTANTINESCU
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!