Înainte de spectacolul cu piesa “Bădăranii” a Teatrului “Metropolis” din Bucureşti, prezentată miercurea trecută pe scena Casei de Cultură, actorii veniţi de la Bucureşti au fost poftiţi la masă, la cantina societăţii Confind, unul dintre cei mai importanţi sponsori ai Teatrului “Mircea Albulescu” (fostul Teatru “Proiect” Câmpina). După ce şi-a potolit foamea şi setea, actorul Mircea Albulescu ne-a acordat un scurt interviu. Cu amabilitate, dar şi cu drag.
Reporter: Privind retrospectiv, cum vedeţi apariţia acestui teatru proiect la Câmpina?
Mircea Albulescu: Este o ecuaţie cât se poate de simplă. Nevoia naşte valoare. Întotdeauna a fost aşa pe lumea asta. Nu numai pentru oameni este valabilă treaba asta, ci şi pentru animale. Adică, înainte de apariţia omului pe pământ. Oamenii din acest oraş minunat îşi doresc cu ardoare să aibă un teatru. Şi vor avea un teatru aşa cum îşi doresc. Nu contează când se va întâmpla acest vis al lor, într-un an, doi sau mai mulţi. Important este că vor avea acest teatru aşa cum şi-l doresc. Pentru asta este nevoie de credinţă, încăpăţânare şi răbdare. Eu cred că oamenii din acest oraş minunat au aceste trei mijloace necesare pentru a-şi atinge scopul. Şi mai este un lucru care îi personifică într-un fel şi care aşază Câmpina lângă urbele în care există teatre de mare valoare: gustul artistic. Câmpinenii ştiu să spună: “Aha, asta-mi place!” sau “Nu vă supăraţi, asta nu aş mai vrea să văd a doua oară”. Faptul că Măria Sa, Publicul Câmpinean, poate să spună “da” unor valori artistice, asta îl îndreptăţeşte să aibă un teatru de valoare. Acest izvor de bucurie, cum este oraşul nostru (îmi permit să spun aşa, chiar dacă nu sunt câmpinean), îmi dă credinţa că, până la urmă, vom reuşi.
Rep: Acum 100 de ani, maestre, nu se botezau străzile sau instituţiile cu numele unor personalităţi (culturale sau din alte domenii), în viaţă. Astăzi lucrurile s-au schimbat, fără a însemna că prin afirmaţia mea vreau să fac vreun proces de intenţie. Această modalitate de a denumi instituţii cu numele unor oameni de cultură înseamnă cumva că personalităţile culturale sunt tot mai puţine, sau că ele sunt preţuite mai mult astăzi decât cu un veac în urmă?
M.A.: Eu cred că aceste nominalizări au o singură cauză: nerăbdarea. Omul îşi zice în sinea lui că nu mai trebuie să aştepte să moară cel pe care îl apreciază pentru a boteza numele străzii sale cu numele actorului, sculptorului, muzicianului iubit. El vrea ca în comunitatea în care trăieşte să existe o stradă care să amintească de omul de cultură apreciat, un gest care să fie, în acelaşi timp, o plecăciune elegantă în faţa numelui şi a operei celui care va da numele străzii respective. Asta poate să însemne totodată şi că acum 100 de ani, acum 50 de ani, oamenii aveau mai multă răbdare, dar şi că mijloacele de comunicare şi de locomoţie au devenit astăzi mult mai performante, obişnuindu-i pe oameni să obţină mult mai rapid tot ce vor. Acum 100 de ani, trebuia să iau trăsura ca să-mi văd copilul aflat la 200 de kilometri distanţă, şi să fac drumul într-o zi. Astăzi, nu mai trebuie să fac acest drum, pentru că pot foarte bine să-mi văd copilul pe telefonul mobil, iar el, la fel de bine, poate să mă vadă şi să-mi spună: “Mai trimite-mi nişte bani.”
Rep: Faptul că Teatrul “Proiect” va fi botezat Teatrul “Mircea Albulescu” vă face să aveţi aşteptări mai mari de la primul teatru profesionist câmpinean?
M.A.: În primul rând, mă simt nemeritat de onorat pentru că oamenii locului s-au gândit la mine şi vor să boteze teatrul oraşului cu numele servitorului lor. Al servitorului teatrului lor. Acest lucru mă onorează, dar mă şi îmbărbătează să cobor jos în camera cazanelor, să trag la rame alături de alţi servitori ai spectatorilor, pentru ca nava culturală a Câmpinei să meargă tot înainte şi puţin mai repede. Asta ar fi una la mână. Doi la mână, există acest jurământ tainic pe care mi l-am făcut, ca în fiecare săptămână sau lună care trece să câştigăm câte un spectator. Un spectator mai mult, un cititor mai mult, un ascultător de muzică simfonică mai mult. În felul acesta, media inteligenţei oraşului nostru (îmi permit de-acum să spun aşa), va creşte în mod semnificativ. Iar copiii noştri şi, la rândul lor, copiii copiilor noştri vor ajunge să moştenească acest apetit, această poftă pentru un act cultural de valoare. Iar îndeplinirea acestui lucru este dovada că noi, artiştii, mai putem trăi, mai suntem încă în viaţă. Viaţa noastră, a actorilor, este dependentă în mod clar de dorinţa spectatorului de a ne vedea, de a ne asculta.
Înainte de începerea spectacolului cu piesa Bădăranii, am visat că vorbeam cu un mare actor de teatru şi de film, în egală măsură. Creatorul popularului Stătică, personajul unui serial arhicunoscut. Am visat totodată că mă şi ciupeam, de emoţie. Din ciupitură, m-am trezit. Şi mai mult decât atât, mi-am văzut visu’ cu ochii. Pe Gheorghe Visu.
Reporter: Ce părere aveţi despre teatrul proiect care funcţionează în Câmpina?
Gheorghe Visu: Eu cred că, prin naşterea acestui teatru, există o continuare, există o continuitate a vieţii artistice şi culturale din Câmpina. Îmi aduc aminte că, înainte de Revoluţie, veneam destul de des cu spectacole aici, la Casa de Cultură. Sala de spectacole mi se părea cea mai cochetă din provincie. Pentru mine, sala aceasta era tot un teatru, chiar dacă numai astăzi se poate spune cu adevărat că găzduieşte un teatru profesionist, teatrul proiect înfiinţat în 2011 la Câmpina. Majoritatea caselor de cultură erau mult mai mari, numai bune pentru spectacole festiviste de amploare. Casa de Cultură “Geo Bogza” mi-a plăcut întotdeauna, de aceea revin cu plăcere aici. Aşa cum, de fiecare dată, revăd cu multă plăcere Câmpina. Iniţiativa de a crea un teatru, oriunde în ţară, este oricând bine venită, iar pe noi, actorii, aceste iniţiative nu au cum să nu ne bucure. Cum se zice, ne ung pe suflet. Ce pot spune mai mult. Salut cu multă bucurie iniţiativa asta. Şi îi doresc viaţă lungă teatrului câmpinean actual.
Rep.: Cum vedeţi botezarea teatrului câmpinean cu numele actorului Mircea Albulescu?
Gh. Visu: Am aflat, cu puţin timp înainte, de faptul că teatrul dvs. îşi va schimba denumirea la sfârşitul spectacolului cu piesa Bădăranii. Secretul a fost bine păstrat, maestrul a aflat de curând de onoarea ce i se va face. Nu am lucrat prea mult cu domnia-sa, dar consider că Mircea Albulescu este un actor formidabil care merită ca teatrul câmpinean să-i poarte numele. Mă bucură foarte mult acest lucru şi de-abia aştept să văd ce reacţie va avea maestrul la auzul cuvintelor Teatrul “Mircea Albulescu”. A.N.
